Structuri în comunicare

În „il ragazzo”, articolul „il” însoțește un substantiv masculin singular; în „la ragazza”, „la” însoțește un feminin singular.

„Una casa bella” descrie casa; „la mia casa” arată cui îi aparține. Adjectivul se potrivește cu substantivul.

„Io parlo” spune ce fac eu acum; „tu parli” spune ce faci tu. Terminația verbului arată persoana.

„Apri la porta!” cere deschiderea ușii. „Guardalo!” înseamnă să îl privești.

„Ho mangiato” povestește o acțiune încheiată. „Sono andato” povestește o deplasare încheiată.

„Domani andrò” arată un plan pentru mâine. „Faremo” arată ce vom face împreună.

„Più alto di” compară înălțimea; „meno caro di” compară prețul. „Al” unește „a” cu „il”.

„Gli scrivo” înseamnă că îi scriu unui băiat. „Le scrivo” înseamnă că îi scriu unei fete.

„Da piccolo giocavo” descrie un obicei din trecut. „Ieri ho giocato” numește un episod încheiat.

„Ci vado” poate înlocui un loc deja numit. „Ne parliamo” reia un subiect introdus prin „di”.

„Il più alto” arată persoana cea mai înaltă din grup. „Bellissimo” intensifică însușirea.

„Avevo già mangiato” arată că masa s-a terminat înaintea altui moment trecut. „Avrò finito” pune terminarea înaintea unui moment viitor.

„Vorrei un'informazione” este o cerere politicoasă. „Potresti aiutarmi?” cere ajutor fără ordin.

„Il libro che leggo” leagă cartea de acțiunea cititului. „La persona cui scrivo” arată destinatarul.

„Si mangia bene qui” înseamnă că aici se mănâncă bine. Nu numește cine face acțiunea.

„Duecento” numește cantitatea de două sute, iar „secondo” arată al doilea loc. Într-un orar, citește separat numărul de locuri și ordinea opririlor.

„Non entrare!” interzice intrarea, pe când „Entra!” invită să intri. Pentru o rudă la plural, „i miei fratelli” păstrează articolul.

„L'ho vista” poate relua o persoană sau un lucru feminin văzut. Litera „a” de la finalul participiului ajută să identifici referentul.

„In Italia” și „a Roma” localizează diferit o țară și un oraș. „Duemila” exprimă o cantitate mai mare decât o mie.

„Sto per uscire” arată că plecarea urmează imediat. „Posso prenderlo” spune că pot lua obiectul deja cunoscut.

„Migliore” înseamnă mai bun, „peggiore” mai rău. În relatare, „ha detto che sarebbe venuto” mută sosirea spre viitorul văzut din trecut.

„Leggendo” arată acțiunea de a citi în desfășurare; „per capire” arată scopul citirii. În mesajul scurt, sensul depinde de întreaga propoziție.

„Sebbene piova, usciamo” exprimă concesia. „Se piove, restiamo” pune o condiție. Alegerea conectorului schimbă rezultatul înțeles.

Partitivul arată o cantitate neprecizată: „del pane”, „dell'acqua”, „dei libri”. „Tutto il pane” cuprinde întregul. Alegerea articolului depinde de sunetul inițial și de număr.

„L'uomo” devine „gli uomini”; „l'uovo” devine „le uova”. „La città” și „lo sport” păstrează aceeași formă la plural; articolul arată numărul.

„La fame” și „la sete” numesc stări, nu obiecte de numărat în uzul de bază. „Un libretto” este o carte mică; „un librone” o carte mare.

Unele substantive au două pluraluri cu sensuri diferite: „le braccia” sunt brațele corpului; „i bracci” pot fi brațele unei macarale.

Adverbul precizează unde, când sau cum se petrece acțiunea: „qui”, „oggi”, „bene”. „Spesso” spune cât de frecvent, nu cât de bine.

„Poco fa” indică trecutul apropiat; „più tardi” indică un moment ulterior. „Forse” arată nesiguranță; nu afirmă un fapt cert.

Din „lenta” se formează „lentamente”; din „facile”, „facilmente”. Adverbul descrie felul acțiunii și nu primește acord de gen sau număr.

La prezent, unele verbe schimbă forma: „vengo”, „esco”, „scelgo”. În „mi alzo”, pronumele arată că acțiunea se întoarce asupra persoanei.

„Un bel libro” și „un bello zaino” adaptează forma lui bello. „Una maglia rosa” devine „due maglie rosa”, fără schimbarea culorii.

Prepoziția se învață cu expresia: „d'accordo”, „per esempio”, „in effetti”. Poziția se poate exprima prin „dentro il mobile” sau „dentro al mobile”.