Grădiniță: fișe de lucru și activități
Fișe de lucru și activități pentru copiii de grădiniță, de 3 până la 6 ani, împărțite pe grupa mică, mijlocie și mare. Fiecare activitate urmează domeniile programei de educație timpurie: limbaj și comunicare, cunoașterea lumii, dezvoltare fizică, dezvoltare socio-emoțională și capacități de învățare. Fișele se descarcă în PDF, fără cont.
Alege grupa copilului
Domeniile de dezvoltare ale curriculumului
Mișcări mari și mișcări fine
Mișcările mari folosesc întregul corp: copilul merge, se oprește, ridică un obiect sau își schimbă poziția. Mișcările fine folosesc mai ales mâinile și degetele: apucă, mută și așază. Într-un joc pot apărea amândouă. Adultul urmărește dacă cel mic își coordonează mișcările într-o activitate potrivită lui, participă și folosește mâinile pentru un scop. Nu urmărește viteza sau o formă „perfectă” a gestului. Pregătiți un loc liber, fără obiecte care alunecă sau de care copilul se poate lovi. Alegeți materiale întregi, moi ori ușoare și suficient de mari pentru a nu fi duse la gură. Arătați mișcarea o dată, apoi lăsați copilul să încerce. Dacă traseul este dificil, scurtați-l sau oferiți un sprijin precis. Observați ce face fără ajutor, ce reușește după demonstrație și ce alege să repete. ### 3–4 ani: Traseu cu perne Așezați două perne joase la distanță, cu o minge mare și moale la capăt. Copilul merge printre ele și ridică mingea. Adultul merge alături la prima încercare, apoi îi lasă copilului loc să aleagă pe unde trece. Fișa arată materialele; traseul se face în spațiul real. ### 4–5 ani: Mingi mari cu clește Copilul mută mingi moi și mari cu un clește lat, sigur pentru joc, într-un coș apropiat. Apoi se deplasează până la coș și le scoate. Adultul demonstrează prinderea fără a închide mâna copilului pe clește. Urmăriți atât folosirea degetelor, cât și deplasarea cu obiectul. ### 5–6 ani: Tava pe traseu Copilul așază cuburi mari ca repere, apoi poartă o tavă ușoară cu o minge moale de-a lungul traseului. Adultul verifică stabilitatea și întreabă dacă distanța aleasă îl ajută să se miște. Dacă mingea cade, jocul se reia după o ajustare propusă de copil. Nu cereți echilibru pe suprafețe înalte. Cele trei grupe sunt repere editoriale pentru alegerea jocului. Reușita într-o zi nu este un test de dezvoltare; notați mișcarea observată și sprijinul oferit.
Simțurile și orientarea mișcării
Copilul folosește văzul, auzul, atingerea și alte simțuri pentru a descoperi ce este în jur și pentru a-și orienta mișcarea. Poate căuta locul din care se aude un clopoțel, poate merge către un reper văzut sau își poate opri pașii când sunetul încetează. Adultul urmărește folosirea simțurilor, orientarea în spațiu și schimbarea mișcării după ritm ori semnal. Jocul nu cere răspunsuri rapide și nici deplasare cu ochii acoperiți. Înainte de joc, verificați că podeaua este liberă și că semnalul se aude fără să sperie copilul. Dați un indiciu pe rând. Întrebați „De unde crezi că vine sunetul?” sau „Pe unde mergi acum?”, apoi lăsați timp pentru alegere. Dacă un indiciu nu ajută, arătați un reper apropiat. Notați dacă s-a orientat după sunet, după vedere, după un gest al adultului ori după reamintirea regulii. ### 3–4 ani: Pași și pauză Folosiți fișa existentă „Pași și pauză” și jucați-vă într-un spațiu degajat. Adultul bate lent din palme pentru mers și încetează pentru oprire. După o demonstrație, copilul încearcă o alternanță. Dacă îl ajută, adultul merge alături de el la prima rundă. ### 4–5 ani: Ascult și găsesc Adultul sună dintr-un clopoțel mare, aflat lângă una dintre două cutii deschise. Copilul indică locul sunetului și merge până acolo; apoi adultul schimbă poziția. Cutia nu ascunde copilul și jocul nu se face cu ochii legați. Un indiciu verbal precum „lângă cutia dinspre ușă” îl poate ajuta să-și verifice orientarea. ### 5–6 ani: Schimb direcția la semnal Adultul așază repere late pe podea. Copilul merge pe traseu și schimbă direcția sau se oprește la un semnal convenit împreună. Începeți cu o singură regulă, apoi adăugați a doua dacă jocul rămâne clar. Copilul poate propune un alt ritm și poate conduce o rundă. Fișele pentru sunet și deplasare descriu jocuri cu obiecte reale; o imagine a clopoțelului nu ar reda direcția sunetului. Vârstele sunt repere de organizare, nu termene de reușită.
Îngrijirea corpului și siguranța
Îngrijirea corpului se învață în rutine obișnuite: alegerea unei gustări, spălarea mâinilor și folosirea unor reguli care îl țin pe copil în siguranță. În curriculum, această dimensiune urmărește exersarea cu sprijin a unor principii de alimentație sănătoasă, păstrarea igienei, autoprotecția și folosirea regulilor de securitate personală. Adultul arată acțiunea, o practică împreună cu copilul și revine la ea în situația reală. O singură fișă completată nu dovedește că deprinderea s-a format. Folosiți obiecte familiare și sigure. Pregătiți gustarea potrivită copilului și verificați orice restricție alimentară cunoscută familiei. La chiuvetă controlați apa și oferiți săpunul; în jocul despre drum, folosiți numai un spațiu protejat. Observați ce inițiază copilul, ce pas urmează după reamintire și când cere ajutor. Nu îl lăsați să încerce o situație periculoasă ca probă. ### 3–4 ani: Gustare și mâini curate Arătați un măr întreg și o banană și invitați copilul să aleagă unul pentru gustare. Adultul pregătește fructul în forma potrivită copilului. Înainte de masă, mergeți împreună să spălați mâinile. Fișa este un sprijin vizual, dar alegerea și spălarea se fac cu obiectele și apa reale. ### 4–5 ani: Mâinile păpușii Fișa existentă pune în joc pașii spălării mâinilor. Copilul arată păpușii cum se udă mâinile, cum se folosește săpunul, cum se freacă, se clătesc și se șterg. Adultul îl însoțește apoi la chiuvetă și observă gesturile făcute pe propriile mâini. ### 5–6 ani: Drumul sigur Fișa existentă sprijină un joc de traversare amenajat pe podea. Copilul se oprește la margine și așteaptă să traverseze împreună cu adultul. Adultul repetă regula în joc și pe traseele reale, fără a transforma jocul într-o permisiune de a traversa singur. Grupele de vârstă organizează cele trei activități. Comportamentele se urmăresc în contexte repetate, cu sprijinul potrivit copilului.
Împreună cu adulții și copiii
Această dimensiune urmărește relațiile copilului cu adulții cunoscuți și cu alți copii de vârstă apropiată. Încrederea se vede când se apropie de un adult cu care se simte în siguranță, îi arată o dificultate ori îi cere ajutor. Participarea cu alți copii se vede într-o invitație la joc, într-o propunere ascultată sau într-o acțiune făcută împreună. Curriculumul descrie aceste comportamente la finalul întregii perioade preșcolare; jocurile pe grupe de vârstă sunt adaptări pentru organizarea activității, nu praguri de reușită. Adultul pregătește o dificultate mică și rezolvabilă, apoi observă cum copilul o abordează. Nu ține intenționat un obiect inaccesibil ca să forțeze o anumită formulă. Un gest, o privire spre adult sau o cerere verbală pot deschide dialogul. Răspunde calm, oferă ajutorul necesar și lasă copilul să continue ce făcea. Când sunt doi copii, modelează o invitație scurtă, apoi le dă timp să răspundă unul altuia. ### 3–4 ani: Deschidem cutia împreună Folosiți o cutie stabilă, cu capac ușor de ridicat, și o jucărie mare înăuntru. Copilul încearcă să o deschidă. Dacă întâmpină o dificultate, adultul așteaptă puțin, primește cererea exprimată prin cuvinte sau gest și ridică împreună cu el capacul. Observați dacă revine la joc după ce a primit sprijin. Fișa [Deschidem cutia împreună](/fisa/deschidem-cutia-impreuna/) păstrează pașii pentru adult. ### 4–5 ani: Puzzle în doi Puneți la dispoziția a doi copii un puzzle cu piese mari. Un copil îl invită pe celălalt; fiecare alege câte o piesă și poate cere părerea partenerului. Adultul oferă un model de invitație numai dacă este necesar. Nu transformă colaborarea într-o întrecere pentru cine a potrivit mai multe piese. Fișa [Puzzle în doi](/fisa/puzzle-in-doi/) urmărește invitația și răspunsul partenerului. ### 5–6 ani: Construim și ne ajutăm Doi copii construiesc un pod simplu din cuburi mari. Fiecare are o parte la care lucrează, iar când are nevoie întreabă sau arată cum ar putea primi ajutor. Adultul urmărește atât cererea, cât și oferta de sprijin, fără să facă el construcția. Detaliile jocului sunt în [Construim și ne ajutăm](/fisa/construim-si-ne-ajutam/). Notați ce a făcut copilul și ce a urmat după intervenția adultului: a cerut ajutor, l-a primit, a invitat un partener, a răspuns unei invitații. O rundă fără invitație nu este o etichetă pentru copil. Pregătiți o altă ocazie de joc și ajustați numărul pieselor ori durata după interesul său.
Reguli, cooperare și respect
Copiii observă că pot semăna în unele privințe și pot avea preferințe diferite. Respectul începe când fiecare are loc să aleagă, să spună sau să arate ce dorește și să audă alegerea celuilalt. Curriculumul urmărește și folosirea regulilor în relațiile familiare, asumarea unor responsabilități mici, participarea la decizii cu sprijin și acceptarea persoanelor din jur. Aceste comportamente sunt descrise pentru finalul perioadei preșcolare, nu ca cerințe identice pentru fiecare an de vârstă. Adultul numește preferințele fără a le ordona de la „mai bune” la „mai slabe”. Când copiii doresc aceeași jucărie, îi invită să propună o regulă simplă și îi ajută să o urmeze. Când lucrează împreună, cere o împărțire a sarcinilor pe care amândoi o înțeleg. Dacă unul nu este de acord, adultul ascultă, oferă două opțiuni posibile și îi lasă să aleagă. Nu atribuie unui copil rolul de „cel care cedează întotdeauna”. ### 3–4 ani: Alegem jucăria împreună Arătați două jucării mari și sigure. Fiecare copil indică sau spune ce îi place. Pot alege aceeași jucărie ori jucării diferite; adultul observă ambele preferințe fără să le judece și îi ajută să hotărască ce folosesc mai întâi. Fișa [Alegem jucăria împreună](/fisa/alegem-jucaria-impreuna/) descrie această conversație scurtă. Scopul este să fie auzite ambele alegeri, nu să obțină același răspuns. ### 4–5 ani: Jucăria pe rând Fișa existentă [Jucăria pe rând](/fisa/jucaria-pe-rand/) invită doi participanți să stabilească cine începe și când se schimbă rândul. Adultul susține regula convenită și recunoaște nemulțumirea dacă așteptarea este grea. Observă dacă fiecare primește ocazia de a se juca și dacă schimbul are loc cu sprijin, fără să eticheteze copilul după o singură încercare. ### 5–6 ani: Planul pentru doi În fișa existentă [Planul pentru doi](/fisa/planul-pentru-doi/), copiii hotărăsc cine face pereții și cine face acoperișul unei case din cuburi. Fiecare arată la final ce a făcut și recunoaște partea partenerului. Dacă ambii doresc aceeași sarcină, adultul îi ajută să negocieze o schimbare de rol, fără să decidă în locul lor de la început. Notați concret cine a propus, cine a ascultat și ce sprijin a făcut posibil acordul. „Neobservat” se folosește dacă jocul nu a oferit o ocazie de a vedea un comportament; nu înseamnă că acel copil nu poate coopera. Fișele sunt jocuri, nu probe de diagnostic.
Ce pot face eu
**Conceptul de sine** privește felul în care copilul își recunoaște însușirile, preferințele și reușitele. Curriculumul urmărește autoaprecierea pozitivă, exersată cu sprijin, și exprimarea propriei individualități. Adultul descrie o faptă observabilă — „Ai așezat trei cuburi” — și ascultă ce a ales copilul. Nu îl compară cu alt copil și nu îi atribuie o etichetă precum „cel mai talentat”. ### 3–4 ani: Arăt ce pot face Oferiți o oglindă care nu se sparge și două imagini mari cu acțiuni familiare, de exemplu construitul și dansul. Copilul alege o acțiune și o arată prin gest sau cu obiecte mari. Spuneți ce a făcut concret și întrebați ce i-a plăcut. Dacă nu dorește să se privească în oglindă, jocul merge la fel de bine fără ea. ### 4–5 ani: Ce îmi place să fac Adultul pregătește imagini mari cu activități și le decupează înainte de joc. Copilul alege două imagini, le pune pe planșă și spune sau arată ce îi place la fiecare. Dacă se răzgândește, poate înlocui una. Adultul notează cuvintele copilului fără să transforme preferința într-o judecată despre ce face „bine” sau „rău”. ### 5–6 ani: Lucrul meu Copilul alege o construcție sau alt lucru făcut de el, îl arată și descrie o decizie proprie: „Am pus podul aici”. Întrebați ce ar dori să mai încerce. A doua idee poate fi diferită de prima; nu se cere o lucrare perfectă. Adultul poate nota explicația lângă un desen făcut de copil. ### Ce observați Observați dacă alege o activitate, dacă recunoaște o contribuție proprie și ce sprijin folosește pentru a o povesti. Intervalele de vârstă sunt propuneri de joc, nu praguri individuale de dezvoltare sau probe de diagnostic.
Recunoaștem emoții și ne liniștim
**Expresivitatea emoțională** înseamnă recunoașterea și exprimarea unei emoții prin cuvinte, mimică, gest sau joc. **Autocontrolul emoțional** se exersează când copilul primește sprijin să facă o pauză și să aleagă o acțiune sigură într-o situație frustrantă. Curriculumul le urmărește împreună. Scopul nu este oprirea emoției: un copil poate fi supărat și totuși poate învăța să nu lovească sau să nu smulgă jucăria. ### 3–4 ani: Ursulețul trist Folosiți fișa „Ursulețul trist” și o jucărie familiară. Spuneți că ursulețul nu își găsește păturica. Copilul arată ori numește tristețea și propune un gest de alinare. Adultul acceptă răspunsul prin mimică și caută păturica împreună cu el. Nu cere copilului să povestească o trăire personală. ### 4–5 ani: Aleg o cale de liniștire Arătați desenul unui personaj al cărui turn de cuburi a căzut. Întrebați cum s-ar putea simți și ce l-ar ajuta să continue jocul. Ascultați propunerea copilului; dacă nu are una, modelați o pauză scurtă și o cerere de ajutor. Alegeți împreună o acțiune care nu rănește pe nimeni, apoi jucați continuarea poveștii. ### 5–6 ani: Încerc altă reacție Cu două păpuși, jucați o situație în care ambele vor aceeași piesă pentru o construcție. Opriți scena înaintea smulgerii piesei. Copilul numește emoția uneia dintre păpuși și alege ce ar putea spune sau face: să ceară rândul, să propună un schimb ori să ia o pauză. Reluați scena cu soluția aleasă; adultul ține limita de siguranță și ascultă și perspectiva celeilalte păpuși. ### Ce observați Notați emoția recunoscută, felul în care copilul o exprimă și ce ajutor primește pentru a alege o reacție sigură. Jocurile pe grupe de vârstă sunt adaptări editoriale, nu teste sau praguri de diagnostic. O reacție dificilă într-o zi nu definește copilul.
Întrebări și descoperiri
**Curiozitatea** se vede când copilul se apropie de un obiect sau de o situație nouă, îl privește, îl atinge în condiții sigure și pune o întrebare ori încearcă o acțiune. **Inițiativa** se vede când propune el un început de joc sau îi invită pe alții să participe. Curriculumul pentru perioada preșcolară urmărește interesul pentru experimentare și învățare în situații noi, precum și inițierea activităților și a interacțiunilor. Nu cere ca fiecare întrebare să primească imediat un răspuns verbal. Adultul pregătește câteva obiecte sigure, întregi și suficient de mari pentru vârsta copilului. Le lasă la vedere și întreabă: „Pe care vrei să îl cercetezi?” Apoi așteaptă. Dacă un copil alege o frunză, poate observa nervurile, o poate întoarce și poate întreba de ce are două fețe. Adultul răspunde pe înțelesul lui și îl invită să compare ce a văzut cu o altă frunză, fără să transforme jocul într-un interogatoriu. ### 3–4 ani: Cutia cu surprize Folosiți fișa „Cutia cu surprize” și obiectele reale din joc. Lăsați copilul să aleagă ce atinge și urmăriți dacă privește mai atent, arată un detaliu ori încearcă o întrebuințare. Un gest este o inițiativă observabilă. ### 4–5 ani: Aleg și cercetez Așezați o frunză, o piatră mare și netedă și o creangă groasă, fără vârf ascuțit. Copilul alege un obiect, îl examinează și spune sau arată ce ar vrea să afle. O lupă de jucărie poate ajuta la observarea detaliilor. Întrebați „Ce vezi acum?” înainte de a-i oferi o explicație. ### 5–6 ani: Joc din trei obiecte Oferiți un cub mare, o bucată de pânză și o cutie fără capse. Copilul propune ce joc ar putea începe cu ele, apoi invită un partener sau adultul. Ajutați la pregătirea spațiului și lăsați inițiativa jocului la copil. Observați ce a ales, ce a încercat și ce ajutor a cerut. Aceste grupe de vârstă organizează fișele, nu stabilesc termene de reușită. Reveniți la un joc mai simplu sau adăugați o provocare după interesul copilului.
Încerc din nou și cer ajutor
**Persistența în activitate** înseamnă să continue o sarcină sau să revină la ea după o încercare care nu a mers. Curriculumul urmărește două comportamente: copilul realizează sarcini cu consecvență și integrează ajutorul primit când întâmpină o dificultate. A cere ajutor este parte a învățării; scopul nu este să lucreze mereu singur. Adultul alege o provocare pe care copilul o poate încerca cu materialele disponibile: un puzzle mare, un pod din cuburi sau o construcție de testat. Spune ce are de făcut, lasă timp pentru prima încercare și observă unde se oprește. Dacă piesa nu intră, poate întreba „Ce ai putea întoarce?” și așteaptă. Un indiciu scurt lasă copilului următorul pas. Dacă adultul așază toate piesele, nu mai poate observa cum folosește copilul sprijinul. ### 3–4 ani: Încerc puzzle-ul din nou Oferiți un puzzle real cu trei sau patru piese mari. După o piesă așezată greșit, invitați copilul să o rotească ori să privească marginea. Nu forțați o a doua încercare când copilul nu mai dorește să continue; reluați jocul altă dată. ### 4–5 ani: Podul din cuburi Folosiți fișa „Podul din cuburi”. Copilul verifică dacă mașinuța trece pe sub pod. Dacă un suport cade, adultul oferă un singur indiciu, iar copilul mută piesa și testează din nou. Notați ce schimbare a făcut și dacă a folosit indiciul. ### 5–6 ani: Repar construcția Copilul construiește un drum sau un turn din cuburi mari, îl testează cu o jucărie și explică ce schimbă după primul test. Adultul îi dă timp pentru încă o încercare și îl întreabă ce a observat. Dacă solicită sprijin, arătați un punct instabil, fără să reconstruiți în locul lui. Vârstele sunt orientative pentru alegerea materialelor și a sprijinului. Observația descrie acțiunea, nu pune o etichetă copilului.
Idei noi în joc
**Creativitatea** în joc înseamnă că un copil propune o idee, schimbă o utilizare imaginară a unui obiect sau găsește o formă proprie de exprimare. Curriculumul urmărește creativitatea în activități, în conversații și povestiri, în desen, muzică și lucrul cu materialele, precum și participarea la jocuri cu ritm și cântec. Nu se caută cel mai frumos desen sau cea mai neobișnuită idee. Adultul oferă materiale simple și sigure, apoi primește propunerile copilului. O eșarfă mare poate fi, în poveste, un râu; copilul arată cum sare peste el. În alt joc, aceeași eșarfă întinsă pe podea poate deveni o potecă. Adultul întreabă „Ce se întâmplă mai departe?” și intră în rol fără a hotărî toate replicile. Pentru muzică, un sunet de tobă și unul de zornăitoare pot reprezenta pașii a două personaje; copilul alege ordinea și poate modifica ritmul. ### 3–4 ani: Rolul eșarfei Puneți la dispoziție o eșarfă mare, fără cordoane lungi, folosită pe masă sau pe podea, niciodată legată la gât. Copilul îi dă un rol imaginar și arată prin gest ce se petrece. Adultul urmează ideea propusă și poate întreba „Unde mergem acum?”, fără să impună un personaj. ### 4–5 ani: Povestea cu sunete Oferiți o tobă mică sigură și o zornăitoare închisă, fără piese desprinse. Copilul alege ce sunet însoțește o întâmplare scurtă. Repetați secvența aleasă de el, apoi invitați-l să schimbe ordinea sau ritmul. Poate povesti, desena ori arăta ce s-a schimbat. ### 5–6 ani: Un obiect, alte roluri Folosiți fișa „Un obiect, alte roluri”. O cutie fără capse primește două întrebuințări imaginare distincte, de exemplu o casă și o barcă. Copilul le pune în scenă; adultul întreabă cum se leagă cele două momente, fără să ofere singur continuarea. Grupele de vârstă sunt orientative. Observați ideea propusă, mijlocul de exprimare ales și sprijinul folosit, fără comparații între copii.
Ascult și înțeleg
Copilul ascultă mai ușor când mesajul are un rost în joc: să găsească un obiect, să facă o acțiune ori să afle ce s-a întâmplat într-o poveste. Dimensiunea „Mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute” urmărește ascultarea activă cu sprijin și înțelegerea sensului unui mesaj. Răspunsul nu trebuie să fie doar verbal. Copilul poate arăta locul corect, poate îndeplini cererea, poate exprima o emoție sau poate explica în cuvintele lui ce a auzit. Adultul pregătește puține obiecte familiare și spune un mesaj potrivit situației. Așteaptă răspunsul înainte de a repeta ori de a adăuga un indiciu. Dacă mesajul nu a fost înțeles, îl spune din nou clar și verifică printr-un gest sau printr-o acțiune, fără să îi dea el însuși răspunsul. Observă la ce parte a mesajului copilul a reacționat și ce sprijin a primit. Un răspuns după repetare rămâne o informație utilă despre joc, nu o greșeală de notat. ### 3–4 ani: Cine se ascunde? În fișa „Cine se ascunde?”, copilul ascultă unde este un ursuleț și îl arată. Jucăria reală și cana goală îl ajută să lege cuvintele de ce vede. Adultul spune indiciul rar, apoi lasă timp pentru indicare; poate repeta mesajul la cerere. ### 4–5 ani: Doi pași de făcut Copilul ascultă o cerere cu două acțiuni în ordine, de exemplu „Pune cubul mare pe masă și apoi arată cartea”. Obiectele sunt mari și vizibile. Adultul urmărește dacă ambele acțiuni corespund mesajului și poate despărți cererea în două, când copilul are nevoie de sprijin. ### 5–6 ani: Scena din poveste Adultul spune o poveste scurtă, iar copilul alege dintre trei imagini scena care se potrivește. După alegere, adultul întreabă „Ce ai auzit în poveste și ai găsit în imagine?” Un detaliu observat sau un gest explicativ arată cum a folosit mesajul, chiar dacă nu povestește totul din nou. Grupele de vârstă indică variante de joc, nu termene la care fiecare copil trebuie să răspundă într-un anumit fel. O poveste se poate scurta sau o cerere se poate împărți după atenția copilului din acel moment.
Spun ce gândesc
În joc și în viața de zi cu zi, copilul are motive să spună ce își dorește, ce a făcut, ce îl miră sau ce simte. Dimensiunea „Mesaje orale în diverse situații de comunicare” urmărește comunicarea clară a acestor idei și nevoi, folosirea unei exprimări potrivite situației și extinderea treptată a vocabularului. Nu se caută un discurs identic pentru toți copiii: important este ca un partener să poată înțelege mesajul și să răspundă. Adultul intră în conversație, ascultă până la capăt și cere o lămurire când nu a înțeles: „Care dintre jucării?” sau „Ce facem după aceea?” Poate oferi un cuvânt nou legat de obiectul aflat în joc și îl folosește firesc în răspuns. Evită să dicteze întreaga replică. Observă ce a comunicat copilul, cui s-a adresat și dacă a reușit să clarifice o idee cu un cuvânt, un gest sau un exemplu. ### 3–4 ani: Cer un obiect pentru joc Copilul alege o jucărie familiară și cere să o primească, spunând sau arătând ce vrea să facă cu ea. Adultul îi poate oferi un început scurt, precum „Vreau mașinuța ca să…”, dar primește și o formulare proprie. Într-o nouă rundă, copilul poate schimba obiectul ori jocul. ### 4–5 ani: Povestea din două scene Fișa existentă arată două momente ale aceleiași întâmplări. Copilul le pune în ordine și spune ce s-a petrecut întâi și apoi. Adultul întreabă „Ce s-a întâmplat mai departe?” dacă lipsește o legătură, fără a cere o propoziție memorată. ### 5–6 ani: Pregătim un joc împreună Copilul îi povestește unui partener cum va începe jocul, ce obiecte sunt necesare și ce face fiecare. Obiectele se află în fața lor. Adultul ascultă explicația și cere clarificări doar când partenerul nu poate urma planul; nu stabilește dinainte toate cuvintele copilului. Vârstele ajută adultul să aleagă o situație potrivită, nu să compare copiii. O explicație poate fi refăcută cu obiecte mai puține sau cu un partener cunoscut, astfel încât copilul să aibă un motiv real să vorbească.
Cărți, sunete și semne
Copilul descoperă că imaginile dintr-o carte pot fi urmărite, că vorbele sunt alcătuite din sunete și că un semn pe hârtie poate transmite un mesaj. Dimensiunea „Premise ale citirii și scrierii” reunește experiența cu cartea, diferențierea orală a cuvintelor, silabelor și sunetelor, recunoașterea mesajelor scrise din jur și comunicarea prin desen ori alte semne grafice. Curriculumul include asocierea sunetelor cu literele; jocurile de aici pregătesc această descoperire, fără să ceară citire sau scriere convențională de la toți copiii. Adultul lasă copilul să aleagă o carte, îi citește când cere și vorbește despre imaginea care i-a atras atenția. În jocurile cu sunete, pronunță clar numele obiectelor, iar copilul ascultă ce se aude la început. Nu schimbă un joc oral într-un exercițiu de copiere a literelor. Când copilul desenează o invitație, adultul întreabă pentru cine este și ce spune; astfel semnul are un destinatar și un înțeles. ### 3–4 ani: Cartea aleasă de mine Copilul alege dintre două cărți cartonate cu imagini și arată pagina preferată. Adultul ține cartea la îndemână, o răsfoiește împreună cu copilul și citește sau numește imaginile la cerere. Observă ce pagină revine să privească, fără să ceară povestirea întregii cărți. ### 4–5 ani: Sunetul de început Copilul primește cartonașe cu obiecte cunoscute și le grupează după primul sunet auzit în numele lor. Adultul spune „măr”, „minge”, „cană”, „carte” și lasă copilul să asculte asemănarea. Nu îi cere să scrie litera; dacă un cuvânt nu este familiar, arată obiectul și îl numește înainte de joc. ### 5–6 ani: Mesaj pentru coleg În fișa existentă, copilul alege cui îi trimite o invitație, o spune cu voce tare și face un desen ori un semn propriu. Adultul poate scrie dedesubt cuvintele dictate. La final, copilul explică ce ar trebui să înțeleagă destinatarul, fără să i se ceară litere corecte. Grupele de vârstă descriu variante editoriale de activitate. Repetarea unei cărți îndrăgite, ascultarea atentă a unui cuvânt și folosirea unui desen cu sens sunt observații valoroase în sine; nu sunt note sau diagnostice.
Comparăm și cercetăm
În această dimensiune, adultul sprijină copilul să recunoască relații din jur, să compare experiențe și să folosească o încercare anterioară pentru o problemă nouă. Investigarea înseamnă să formuleze o idee, să facă o probă și să observe rezultatul. Nu cerem explicații științifice memorate, ci legături între ceea ce propune copilul și ceea ce vede. Comportamentele curriculare privesc finalul perioadei preșcolare. Variantele de mai jos sunt propuneri de joc pentru vârste diferite, nu termene până la care copilul trebuie să reușească. Adultul adaptează numărul obiectelor și primește răspunsuri prin gest, alegere sau cuvinte. ### 3–4 ani: Mingea și cutiile Puneți pe masă două cutii deschise, stabile, fără capse sau muchii aspre, și o minge mare. O cutie are deschiderea prea îngustă pentru minge, cealaltă o primește. Întrebați unde crede copilul că încape. Lăsați-l să încerce fără să împingă cu forță. Dacă nu încape în prima, întrebați ce altă cutie ar alege. La următoarea rundă schimbați locul cutiilor: urmăriți dacă ține seama de deschidere, nu doar de locul încercării reușite. Fișa [Mingea și cutiile](/fisa/mingea-si-cutiile/) folosește obiecte reale. ### 4–5 ani: Ce plutește? Adultul controlează un vas stabil cu puțină apă, un dop mare de plută și o lingură metalică. Copilul anticipează ce obiect rămâne la suprafață. Puneți obiectele pe rând în apă și comparați presupunerea cu rezultatul: dopul plutește, iar lingura se scufundă în această probă. Acceptați indicarea pentru „sus” și „jos”. O anticipare diferită de rezultat este prilej de verificare, nu o greșeală de penalizat. Nu extindeți concluzia la toate obiectele din același material. Fișa [Ce plutește?](/fisa/ce-pluteste/) păstrează jocul cu anticipare și verificare. Reluați proba cu aceleași obiecte dacă dorește copilul, apoi discutați ce l-a ajutat să își schimbe ideea. ### 5–6 ani: Umbra se schimbă Fixați un obiect opac mare între o lanternă și un perete liber. Copilul anticipează ce se întâmplă cu umbra dacă lanterna se apropie de obiect. Adultul mișcă numai lanterna, pe aceeași direcție; obiectul și peretele rămân pe loc. În această așezare, apropierea sursei mărește umbra. Reveniți la poziția inițială și repetați. Copilul compară ce a păstrat și ce a schimbat. Nu îndreptați lumina spre ochi. Detaliile sunt în [Umbra se schimbă](/fisa/umbra-se-schimba/). ### Ce observă adultul Notați propunerea copilului, proba făcută și eventuala schimbare a soluției. Menționați sprijinul oferit, de exemplu întrebarea „Ce ai putea încerca acum?”. O presupunere infirmată nu anulează participarea la investigare. Refolosirea unei experiențe se vede când copilul adaptează o soluție la altă așezare, nu când repetă replica adultului.
Numere, forme și grupe
Adultul oferă situații în care copilul compară, grupează, ordonează și numără obiecte. Numărul răspunde unei nevoi a jocului: câte piese are fiecare grup sau dacă sunt suficiente pentru participanți. Forma și mărimea se observă separat; un cerc mic și unul mare au aceeași formă. Nu transformăm activitatea în copiere de cifre ori în exerciții scrise. Curriculumul descrie comportamente la finalul intervalului preșcolar, nu niveluri obligatorii pentru fiecare an. Grupele de vârstă de mai jos orientează alegerea materialelor. Adultul reduce colecția ori arată o singură comparație când sarcina este prea încărcată. ### 3–4 ani: Casele formelor Pregătiți două cercuri și două pătrate din carton gros, de mărimi diferite, precum și două zone marcate cu aceste contururi. Cereți așezarea cercurilor lângă cerc și a pătratelor lângă pătrat. Un cerc mic și unul mare au aceeași formă, deci intră în aceeași casă. Schimbați locul caselor, apoi priviți din nou gruparea. Dacă este nevoie, sortați împreună o piesă și lăsați copilul să continue. Fișa [Casele formelor](/fisa/casele-formelor/) permite și indicarea, fără manipulare sau numire obligatorie. Adultul urmărește criteriul folosit, nu viteza sortării. ### 4–5 ani: Bețe după lungime Folosiți patru bețe groase de joc, cu capete rotunjite, de lungimi vizibil diferite. Copilul alege cel mai scurt, apoi continuă șirul până la cel mai lung. Pentru verificare, aliniază câte două capete la aceeași margine; dacă pornesc din locuri diferite, comparația poate înșela. Suprapunerea este o altă verificare. Imaginea din [Bețe după lungime](/fisa/bete-dupa-lungime/) este amestecată; nu cereți copilului să decupeze. Numărați împreună obiectele din șir, atingând fiecare obiect o singură dată. ### 5–6 ani: Nasturi în grupe Așezați șase nasturi mari de jucărie: trei cu două găuri și trei cu patru găuri. Copilul îi sortează după numărul găurilor, apoi numără obiectele, nu găurile, din fiecare tavă. Reprezintă fiecare nasture printr-un semn desenat pe foaie: apar trei semne pentru fiecare grup. Întrebați dacă sunt tot atâția și cum a verificat. Reluați după alt criteriu ales de copil, dacă materialele îl permit. Fișa [Nasturi în grupe](/fisa/nasturi-in-grupe/) oferă și imagini pentru indicare. ### Măsurări și observații în viața obișnuită Comparați înălțimea a două construcții așezate pe aceeași masă, greutatea cu două recipiente sigure ținute pe rând ori volumul prin umplerea aceleiași cutii cu cuburi mari identice. Spuneți ce comparați și păstrați aceeași unitate de joc. Nu deduceți greutatea numai din mărimea obiectului. Notați dacă gruparea respectă criteriul, dacă ordinea este verificată și dacă numărarea corespunde pieselor. Explicarea verbală și rezolvarea prin acțiune se observă separat.
Observăm lumea din jur
Această dimensiune urmărește observarea obiectelor, a ființelor și a fenomenelor din mediul apropiat. Copilul descrie însușiri vizibile, recunoaște schimbări și leagă observațiile despre plante, animale, oameni, Pământ și spațiu de experiențe accesibile. Adultul pornește de la lucruri întâlnite în viața zilnică, nu de la o listă de definiții de reprodus. Omul este parte a lumii vii și trăiește împreună cu ceilalți. Pământul este planeta pe care locuim. Pe imagini ale cerului, copilul arată Soarele sau Luna și spune unde le-a mai văzut; observarea cerului nu cere privirea directă a Soarelui. Îngrijirea unei plante și împărțirea sarcinilor într-un grup fac această legătură concretă. Comportamentele din curriculum privesc finalul perioadei preșcolare; activitățile pe vârste sunt adaptări editoriale, alese după interesul copilului și sprijinul de care are nevoie. ### 3–4 ani: Frunza și piatra Prezentați o frunză curată, cunoscută adultului, și o piatră mare, netedă. Copilul le privește, le atinge supravegheat și spune ori arată ce observă: frunza are nervuri și se îndoaie, piatra este tare. Nu gustați obiectele. Imaginea din [Frunza și piatra](/fisa/frunza-si-piatra/) ajută la indicare; culoarea se discută pe obiectele reale, nu pe desenul alb-negru. Mergeți apoi la planta de unde provine frunza. O frunză desprinsă nu este o plantă întreagă; nu cereți copilului să decidă numai după ea ce crește. ### 4–5 ani: Lumina din curte Observați același loc în două momente ale aceleiași zile, de exemplu dimineața și după-amiaza. Alegeți un reper fix, precum un ghiveci. Copilul descrie unde este lumină și unde este umbră. Păstrați locul de privire; fotografiile realizate de adult pot ajuta comparația. Dacă norii acoperă lumina, numiți condiția observată, fără să impuneți o diferență care nu se vede. Nu priviți direct Soarele. Fișa [Lumina din curte](/fisa/lumina-din-curte/) lasă loc pentru desenarea observațiilor. ### 5–6 ani: Sămânța crește Arătați imagini amestecate cu același ghiveci: sămânță plantată, răsad și plantă cu mai multe frunze. Copilul le ordonează și arată ce s-a schimbat. Dacă ordonarea este dificilă, comparați întâi sămânța cu planta mare, apoi introduceți răsadul. Discutați separat despre ordinea imaginilor și despre descrierea frunzelor. Cu o plantă reală, reveniți în zile diferite; creșterea nu se produce în timpul unei singure runde. Fișa [Sămânța crește](/fisa/samanta-creste/) se poate continua cu îngrijirea plantei. Un copil aduce apa împreună cu adultul, altul observă frunzele, apoi schimbă rolurile. Vorbiți despre ce au făcut oamenii pentru plantă și despre schimbarea văzută, fără a confunda aceste două aspecte. ### Ce păstrăm din observație Însemnați o descriere concretă a copilului, momentul și sprijinul folosit. Puteți relua o întrebare despre vreme, Lună sau plante pornind de la ce a remarcat el. Deosebiți observația directă de informația oferită prin povestire ori imagini. Nu deduceți o regulă despre toate zilele din două fotografii.
Surse și referințe
Redactare proprie, conform programei:
Alege o grupă și descarcă prima fișă.