Complementul indirect

Complementul indirect este partea de propoziție care arată persoana sau lucrul căruia i se adresează o acțiune, adică destinatarul. Se află în dativ, fără prepoziție, și răspunde la întrebarea „cui?”, pusă verbului: „Cui am dat cartea?” – „Anei”.

Programa de clasa a VI-a cere „Complementul direct, complementul indirect în dativ și complementul prepozițional”. Complementul indirect se exprimă astfel:

Pronumele neaccentuate de dativ sunt îmi/mi-, îți/ți-, îi/i-, ne, vă și le. Formele „ni”, „vi”, „li” apar numai înaintea altui pronume: „ni se spune” (Îndreptarul din 2024, §III.3.3). Cele accentuate sunt mie, ție, lui, ei, nouă, vouă, lor. Când substantivul este numit în propoziție, pronumele scurt îl poate dubla, iar cele două formează împreună un singur complement indirect: în „Îi dau Mariei o carte”, „îi” și „Mariei” indică aceeași persoană. Forma scurtă poate anunța substantivul („I-am povestit bunicului totul”) sau îl poate relua („Bunicului i-am povestit totul”).

Exemplu lucrat: găsim complementele din „Mama i-a dat fratelui un măr”.

1. Verbul este „i-a dat”.
2. Întrebăm „ce a dat?” și răspunde „un măr”: complement direct.
3. Întrebăm „cui i-a dat?” și răspunde „fratelui”: complement indirect.
4. Pronumele „i-” îl reia pe „fratelui”.

Concluzie: propoziția are un complement direct și unul indirect. Înlocuirea cu un pronume scurt confirmă analiza: „Mama i-a dat fratelui un măr” devine „Mama i l-a dat”.

Încearcă singur: alcătuiește o propoziție cu verbul „a oferi” și un destinatar, apoi pune întrebările „ce?” și „cui?” ca să deosebești obiectul oferit de persoana care îl primește.

Complementul indirect își poate schimba locul în propoziție fără să-și schimbe funcția: „I-am dat cartea Anei” și „Anei i-am dat cartea” au același complement indirect, dar a doua formă pune accentul pe destinatar.

Verbele care cer dativul au un destinatar: a da, a spune, a scrie, a răspunde, a mulțumi, a telefona, a plăcea. Același verb poate avea și complement direct, și complement indirect: „I-am dat Anei o carte” (ce? o carte – direct; cui? Anei – indirect).

Deosebește trei întrebări:

• „pe cine?” sau „ce?” duce la complementul direct;
• „cui?” duce la complementul indirect;
• „al cui?” duce la atributul genitival: în „cartea Anei”, „Anei” nu este complement.

Cum găsești complementul indirect.

1. Găsește verbul: „le citește”.
2. Pune întrebarea „cui?”, împreună cu verbul și cu subiectul: „Cui citește bunica o poveste?” → „nepoților”.
3. Verifică dativul. Cuvântul poate fi înlocuit cu „lui”, „ei” sau „lor”, ori reluat prin „îi” sau „le”: „Bunica le citește lor o poveste.”
4. Verifică regentul. De cele mai multe ori complementul indirect determină un verb. Poate determina și un adjectiv: „Elevul este recunoscător profesoarei.” (recunoscător cui?).

Complementul indirect se deosebește de complementul direct, care răspunde la „pe cine?” și „ce?” și este tratat în lecția Complementul direct. Formele scurte ale pronumelui personal sunt „îmi”, „îți”, „îi”, „ne”, „vă”, „le” (și „i-”, „le-”, „mi-”, „ți-” înaintea unui verb care începe cu vocală), explicate în lecția Pronumele personal.

Atenție la „a plăcea”, „a lipsi”, „a trebui”. Persoana căreia îi place sau îi lipsește ceva este complement indirect, iar lucrul care place sau lipsește este subiect: „Surorii mele îi trebuie o umbrelă.” („surorii” și „îi” = complement indirect; „o umbrelă” = subiect).

Complement indirect sau altă funcție?

În unele gramatici mai vechi, complementul indirect cuprindea și construcțiile cu prepoziție („mă gândesc la tine”). Programa actuală și gramatica Academiei Române (GALR) le separă: complementul prepozițional este o funcție aparte. Când complementul indirect este o propoziție întreagă („Mulțumesc cui m-a ajutat.”), avem o subordonată completivă indirectă, explicată în lecția Propoziția completivă indirectă.

Exemple rezolvate

Exemplul 1: „Bunica le-a pregătit nepoților clătite.”

• le- și nepoților: complement indirect (cui a pregătit bunica clătite?), în dativ, cu dublare prin pronume.
• clătite: complement direct (ce a pregătit?).
• bunica: subiect.

Exemplul 2: „Caietului îi lipsește o pagină.”

• Caietului și îi: complement indirect (cui îi lipsește?). Complementul indirect poate numi și un lucru, nu doar o persoană.
• o pagină: subiect (ce lipsește?). Verbul „lipsește” se acordă cu el: la plural ar fi „îi lipsesc două pagini”.

Exemplul 3: „I-am răspuns prietenei mele, apoi am citit scrisoarea fratelui ei.”

• i- și prietenei: complement indirect al verbului „am răspuns”.
• fratelui: atribut substantival genitival, pentru că determină substantivul „scrisoarea” (scrisoarea cui?).

Exemplul 4: „Elevul este recunoscător profesoarei.”

• este recunoscător: predicat nominal.
• profesoarei: complement indirect, pe lângă adjectivul „recunoscător” (recunoscător cui?).

Exemplul 5: „Mă gândesc la colegii mei.”

• la colegii: complement prepozițional, nu indirect. Prepoziția „la” este cerută de verbul „a se gândi”, iar grupul nu răspunde la „cui?”.

La examen, complementul indirect se distinge de complementul prepozițional, care are prepoziție cerută de verb („Mă gândesc la excursie”), și de atributul genitival, care nu depinde de verb. Reluarea cu pronume scurt este obligatorie când complementul este un pronume accentuat: „Mie îmi place”, nu „Mie place”.

Verbe ca „a ajuta”, „a asculta”, „a întreba”, „a vedea” cer acuzativul și au complement direct: „L-am ajutat pe Radu”. Verbele „a răspunde”, „a mulțumi”, „a telefona” cer dativul: „Îi mulțumesc profesorului”.

Capcane:

• în „Dă-i copilului cartea”, „copilului” este complement indirect, „cartea” este complement direct, iar „-i” reia complementul indirect;
• în „I-am spus Anei adevărul”, „adevărul” este complement direct;
• „cartea Mariei” are forma de genitiv a lui „Maria”, identică cu dativul, dar întrebarea este „al cui?”, deci este atribut;
• numeralul poate fi complement indirect: „Le-am povestit celor trei o întâmplare”.

Exemplu lucrat: în „I-a răspuns calm vecinului”, „vecinului” este complement indirect („cui i-a răspuns?”), iar „calm” este circumstanțial de mod.

Exemplu lucrat: în care enunț „Anei” este complement indirect? a) Cartea Anei este nouă. b) I-am scris Anei o scrisoare. c) Pe Ana o văd. d) Ana citește. În a, „Anei” este atribut genitival. În c și d nu există forma de dativ. În b, „Anei” răspunde la „cui?”. Răspuns: b.

Greșeli frecvente

• Greșit: „Mariei” din „Îi dau Mariei cartea” numit complement direct.
  Corect: Este complement indirect: „cui dau?”.
• Greșit: „Îi dau la Maria o carte”.
  Corect: „Îi dau Mariei o carte”; dativul nu primește prepoziție.
• Greșit: În „I-am răspuns vecinului”, forma „vecinului” se analizează drept complement direct.
  Corect: „Vecinului” este complement indirect, pentru că răspunde la întrebarea „cui?”.
• Greșit: „Ni-a trimis o scrisoare.”
  Corect: „Ne-a trimis o scrisoare.”; „ni” și „vi” apar numai înaintea altui pronume: „ni se spune”.
• Greșit: „Îl dau o carte.”
  Corect: „Îi dau o carte.”; „îi” (dativ) arată complementul indirect, iar „îl” (acuzativ) complementul direct: „Îl văd.”
• Greșit: „Îmi plac merele” cu „merele” analizat drept complement.
  Corect: „Merele” este subiect, iar „îmi” este complement indirect.
• Greșit: „Datorită prietenei” analizat drept complement indirect.
  Corect: Este circumstanțial de cauză, pentru că are o prepoziție și nu răspunde la „cui?”.
• Greșit: „I-… bunicului” analizat ca două complemente.
  Corect: Forma scurtă și substantivul formează un singur complement indirect.

Înainte și după

Întrebări frecvente