Completiva indirectă

Propoziția completivă indirectă îndeplinește rolul unui complement indirect: completează un verb care cere dativul și răspunde la întrebarea „cui?”. Se leagă de regentă prin pronumele relativ în dativ „cui” sau „oricui”.

Verbele care cer dativul sunt, de pildă, „a da”, „a oferi”, „a spune”, „a răspunde”, „a mulțumi”, „a se adresa”, „a se potrivi”. După ele, destinatarul poate fi un substantiv în dativ („Răspund elevului”) sau o propoziție care ține locul lui („Răspund oricui mă întreabă”). Propoziția din urmă este completivă indirectă.

Cum o recunoști:

1. Găsești verbul regent și vezi dacă cere dativul.
2. Pui întrebarea „cui?” de la verb.
3. Verifici dacă răspunsul este o propoziție care poate fi înlocuită cu un substantiv în dativ, fără prepoziție.

Exemple: „Mulțumesc cui m-a ajutat” (cui mulțumesc?), „Dau cartea cui o cere” (cui dau cartea?), „Îi răspund oricui mă întreabă”. În locul subordonatei poți pune „aceluia”: „Mulțumesc aceluia”.

Verbul decide ce fel de complement urmează. „A mulțumi” cere dativul („Mulțumesc cuiva”), pe când „a ajuta” cere acuzativul („Ajut pe cineva”). De aceea „Ajut pe cine are nevoie” are o completivă directă (pe cine ajut?), iar „Mulțumesc cui m-a ajutat” are una indirectă (cui mulțumesc?). Dacă schimbi verbul, se schimbă și felul subordonatei.

Cu completiva directă nu o confunda: aceasta răspunde la „ce?” sau „pe cine?”. În „Spun că vine”, subordonata răspunde la „ce spun?”, deci este directă. În „Spun cui întreabă”, răspunde la „cui spun?”, deci este indirectă.

Exemplu lucrat: Găsim completiva indirectă din „Răspund oricui mă întreabă”.

1. Predicate: „răspund” (regentă) și „mă întreabă” (subordonată).
2. Întrebăm: „Cui răspund?” Răspuns: „oricui mă întreabă”.
3. Înlocuim: „Răspund aceluia”.

Concluzie: „oricui mă întreabă” este completivă indirectă, introdusă prin pronumele relativ „oricui”.

Punctuația: după regentă, subordonata indirectă nu se desparte prin virgulă („Dau cartea cui o cere”). La începutul frazei, se desparte de regentă și este reluată printr-un pronume: „Cui o cere, îi dau cartea.”

Completiva indirectă corespunde unui complement indirect în dativ, fără prepoziție. Ea depinde de un verb sau de o expresie care cere dativul și este introdusă prin pronumele relativ „cui” sau „oricui”. Pronumele are un rol al lui în subordonată, dar funcția întregii propoziții se stabilește față de verbul regent: „Ofer cartea cui are nevoie” răspunde la „cui ofer?”.

Echivalența cu un grup nominal. Subordonata poate fi înlocuită cu un grup nominal în dativ care conține un antecedent: „Dau cartea cui o cere” înseamnă „Dau cartea celui care o cere”. Transformarea ajută la analiză, dar nu schimbă felul subordonatei din enunțul inițial: acolo nu există antecedent, deci propoziția este completivă indirectă.

Deosebiri față de alte subordonate.

• Față de completiva directă: întrebarea este „cui?”, nu „ce?” sau „pe cine?”.
• Față de completiva prepozițională: aceasta păstrează prepoziția în întrebare. În „Mă gândesc la cine a venit”, întrebarea este „la cine?”, deci subordonata este prepozițională, nu indirectă.
• Față de atributivă: formele dativului lui „care” („căruia”, „căreia”, „cărora”) apar de regulă după un substantiv și determină acel substantiv. În „Fetei căreia i-am promis cartea îi mulțumesc”, subordonata „căreia i-am promis cartea” determină „fetei”, deci este atributivă.
• Când regenta are un antecedent la dativ („celor”, „aceluia”), subordonata care urmează este atributivă: în „Mulțumesc celor care m-au ajutat”, „celor” este complement indirect, iar „care m-au ajutat” îl determină.

Exemplu lucrat: Analizăm „I-am răspuns cui m-a întrebat”.

1. Predicate: „i-am răspuns” (regentă), „m-a întrebat” (subordonată).
2. Întrebăm: „Cui i-am răspuns?” Răspunsul este „cui m-a întrebat”.
3. „Cui” este formă de dativ, deci subordonata ține locul unui complement indirect.

Concluzie: completivă indirectă.

Exemplu lucrat: Distingem „Spun adevărul cui merită” de „Spun că merită”. În prima frază, subordonata răspunde la „cui spun adevărul?”, deci este indirectă. În a doua, răspunde la „ce spun?”, deci este directă. Concluzie: întrebarea decide felul completivei.

Exemplu lucrat: Comparăm „Mulțumesc cui m-a ajutat” și „Mulțumesc celor care m-au ajutat”. În prima frază nu există antecedent, deci „cui m-a ajutat” este completivă indirectă. În a doua există antecedentul „celor”, deci „care m-au ajutat” este atributivă, iar „celor” este complement indirect. Ambele enunțuri au același sens, dar structura diferă, iar la analiză contează prezența sau absența antecedentului din regentă.

Exemplu lucrat: Stabilim dacă „Mă adresez cui are nevoie” conține o completivă indirectă. Verbul „a se adresa” cere dativul („Mă adresez cuiva”). Întrebăm: „Cui mă adresez?” Răspunsul este „cui are nevoie”, o propoziție introdusă prin „cui”, fără antecedent și fără prepoziție. Concluzie: completivă indirectă.

Completiva indirectă ține locul complementului indirect și răspunde la „cui?”. Este introdusă prin pronumele relativ în dativ „cui” sau „oricui”. Verbele regente cer dativul: a da, a oferi, a spune, a răspunde, a mulțumi, a se adresa.

Exemple: „Voi oferi premiul cui îl merită”, „Îi răspund oricui mă întreabă”, „Mulțumesc cui m-a ajutat”.

Deosebiri de reținut:

• față de directă: „I-am spus cui m-a întrebat” (cui i-am spus?) este indirectă, iar „I-am spus că vine” (ce i-am spus?) este directă;
• față de atributivă: o subordonată care determină un substantiv, ca „căreia i-am promis cartea” din „fetei căreia i-am promis cartea”, este atributivă;
• față de prepozițională: aceasta păstrează prepoziția în întrebare („la ce?”, „la cine?”).

Probă: înlocuiește subordonata cu un substantiv în dativ („câștigătorului”) și verifică dacă sensul rămâne. Dacă ți se cere să alegi o completivă indirectă, caută întâi verbul regent care cere dativul, apoi forma de dativ care introduce propoziția.

Exemplu lucrat: În care frază apare o completivă indirectă? a) Știu cine a venit. b) Mulțumesc cui m-a ajutat. c) Plec când se termină ora. d) Cartea pe care o citesc este nouă. În a, „cine a venit” răspunde la „ce știu?”. În c, subordonata arată timpul. În d, ea determină „cartea”. În b, „cui m-a ajutat” răspunde la „cui mulțumesc?”. Răspuns: b.

Greșeli frecvente

• Greșit: În „I-am spus cui m-a întrebat”, „cui m-a întrebat” este completivă directă doar pentru că urmează verbului.
  Corect: Răspunde la „cui i-am spus?”, deci este completivă indirectă.
• Greșit: În „I-am spus vestea Mariei”, „vestea” răspunde la „cui?”.
  Corect: „Vestea” răspunde la „ce?”, iar „Mariei” la „cui?”.
• Greșit: Completiva indirectă se introduce prin „pe cine”.
  Corect: Completiva indirectă este în dativ și se introduce prin „cui” sau „oricui”; „pe cine” aparține complementului direct.
• Greșit: „Căreia i-am promis cartea” din „fetei căreia i-am promis cartea” este completivă indirectă.
  Corect: Este atributivă, pentru că determină substantivul „fetei”.

Înainte și după