Atributul

Atributul este partea de propoziție care precizează un substantiv sau un cuvânt cu valoare substantivală. Poate arăta o însușire, apartenența, numărul sau locul în șir. Îl găsești punând, de la substantivul determinat, întrebările „care?”, „ce fel de?”, „al cui?”, „câți?” sau „al câtelea?”.

În „cartea albastră a Anei”, „albastră” arată cum este cartea (ce fel de?), iar „a Anei” arată a cui este (a cui?). Același substantiv poate avea mai multe atribute. Atributul poate determina și un pronume: „Cineva din sală a strănutat.”, „Acela de lângă ușă e fratele meu.”

Programa de clasa a V-a introduce atributul, iar cea de clasa a VII-a cere realizările lui prin adjectiv, substantiv, pronume, numeral și adverb.

De obicei atributul stă după substantiv („măr roșu”). Dacă stă înaintea lui, textul capătă un ton mai expresiv: „frumoasa floare”. Locul nu schimbă funcția: „frumoasa grădină” și „grădina frumoasă” au același atribut. Un test util: dacă scoți atributul, propoziția rămâne corectă, dar pierde precizarea. „Cartea este pe masă” nu mai spune care carte și care masă.

Exemplu lucrat: Găsim atributele din „Cartea nouă a Anei este pe masa de lemn”.

1. „Cartea” este determinată de „nouă” (care?) și de „a Anei” (a cui?).
2. „Masa” este determinată de „de lemn” (ce fel de?).
3. Primul atribut este exprimat prin adjectiv, al doilea prin substantiv în genitiv, al treilea prin substantiv cu prepoziție.

Concluzie: propoziția are trei atribute, la două substantive diferite.

Cum găsești atributul:

1. Găsește substantivele din propoziție, apoi pronumele care țin locul unui substantiv.
2. Pune întrebările atributului de la fiecare: „care?”, „ce fel de?”, „al cui?”, „câți?”.
3. Verifică cuvântul determinat. Atributul determină un substantiv sau un pronume, nu un verb.
4. Stabilește felul după partea de vorbire prin care se exprimă atributul.

Cum deosebești atributul de complement: nu te uiți la forma grupului, ci la cuvântul pe care îl determină. Dacă determină un substantiv, este atribut; dacă determină un verb, este complement sau circumstanțial. Același grup poate avea ambele funcții. În „Elevul de la școală a venit” (ce fel de elev?), „de la școală” este atribut, fiindcă determină substantivul „elevul”. În „Elevul vine de la școală” (de unde vine?), același grup determină verbul și este circumstanțial de loc.

Atributul adjectival se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat. Se exprimă prin:

• adjectiv: „o zi senină”, „munții înalți”;
• participiu cu valoare de adjectiv: „ușa încuiată”;
• numeral cu valoare de adjectiv: „trei mere”, „al doilea rând”;
• adjectiv pronominal: „caietul meu”, „acest copac”, „nicio grijă”.

De obicei stă după substantiv. Când trece înaintea lui, preia articolul: „vacanța frumoasă”, dar „frumoasa vacanță”.

Atributul substantival poate fi:

• genitival, cu un substantiv în genitiv: „coada pisicii”. Când nu stă imediat după substantiv, primește articolul posesiv: „o prietenă a mamei”;
• prepozițional, cu o prepoziție: „cana cu lapte”, „excursia la munte”, „casa din spatele școlii”.

Cazurile și prepozițiile pe care se sprijină aceste atribute sunt în lecția Cazurile substantivului.

Atributul pronominal se exprimă printr-un pronume în genitiv sau cu prepoziție: „cartea ei”, „colegii lor”, „părerea fiecăruia”, „o scrisoare de la el”. Atenție: în „caietul meu” și „acest copac”, „meu” și „acest” sunt adjective pronominale, deci atribute adjectivale, nu pronominale. Unele manuale numesc „caietul meu” atribut pronominal; analiza diferă între gramatici, iar lecția lucrează cu varianta de aici.

Atributul verbal se exprimă printr-un verb la infinitiv („plăcerea de a călători”, „dorința de a câștiga”) sau la supin („mașină de cusut”, „aparat de fotografiat”).

Atributul adverbial se exprimă printr-un adverb, de obicei cu prepoziție: „lumea de azi”, „camera de alături”, „ziarul de ieri”.

Atribut sau altă funcție?

Apoziția este o funcție separată în programa de clasa a VIII-a; ea este tratată în lecția Apoziția. Când un atribut se transformă într-o propoziție („copacul înalt” → „copacul care e înalt”), avem o subordonată atributivă, explicată în lecția Propoziția atributivă.

Exemple rezolvate

Exemplul 1: un vers de Mihai Eminescu

„Lacul codrilor albastru / Nuferi galbeni îl încarcă” (Mihai Eminescu, „Lacul”).

• codrilor: substantiv în genitiv; atribut substantival genitival pe lângă „lacul” (lacul cui?).
• albastru: adjectiv acordat cu „lacul”; atribut adjectival (ce fel de lac?). În poezie, ordinea cuvintelor se schimbă, dar acordul arată cuvântul determinat.
• galbeni: adjectiv acordat cu „nuferi”; atribut adjectival.

Exemplul 2: „Bicicleta roșie a vecinului de la etajul doi stă lângă ușa de la intrare.”

• roșie: atribut adjectival, pe lângă „bicicleta”.
• a vecinului: atribut substantival genitival, pe lângă „bicicleta”.
• de la etajul: atribut substantival prepozițional, pe lângă „vecinului”.
• doi: atribut adjectival exprimat prin numeral, pe lângă „etajul” (al câtelea etaj?).
• de la intrare: atribut substantival prepozițional, pe lângă „ușa”.
• lângă ușa: nu este atribut, ci circumstanțial de loc, pentru că determină verbul „stă”.

Exemplul 3: „Dorința lui de a câștiga l-a ajutat.”

• lui: pronume în genitiv; atribut pronominal genitival, pe lângă „dorința”.
• de a câștiga: verb la infinitiv; atribut verbal, pe lângă „dorința” (ce fel de dorință?).

Exemplul 4: „Cineva din ultima bancă a ridicat mâna.”

• din bancă: atribut substantival prepozițional, pe lângă pronumele „cineva”.
• ultima: adjectiv („ultim” este adjectiv în DOOM3), acordat cu „bancă”; atribut adjectival.

Atributul determină un substantiv sau un cuvânt cu valoare substantivală și răspunde la „care?”, „ce fel de?”, „al câtelea?”, „al cui?”, „câți?”. Pe lângă exprimările din „Pe scurt”, la examen apare și atributul verbal, exprimat prin infinitiv sau supin: „hotărârea de a pleca”, „carte de citit”. Un participiu adjectival acordat cu substantivul este tot atribut adjectival: „tema rezolvată”.

Capcane:

• adverbul care determină verbul nu este atribut: în „A răspuns politicos”, „politicos” este circumstanțial de mod;
• adjectivul după verbul copulativ este nume predicativ, nu atribut: „Copilul este vesel”;
• substantivul în genitiv de lângă un substantiv este atribut, nu complement indirect: în „cartea elevului”, „elevului” răspunde la „al cui?”, în timp ce în „Dau elevului cartea” răspunde la „cui?” și este complement indirect;
• un substantiv poate avea mai multe atribute: „răspunsul corect al candidatului” are „corect” (adjectival) și „al candidatului” (substantival genitival), ambele determinând „răspunsul”;
• un atribut poate fi determinat la rândul lui: în „cartea colegului meu”, „meu” determină „colegului”.

Exemplu lucrat: În „Cartea colegului meu a rămas pe bancă”, „colegului” este atribut substantival genitival pentru „cartea”, iar „meu” este atribut adjectival (adjectiv pronominal posesiv) pentru „colegului”. Pentru „cartea” întrebarea este „a cui?”, iar pentru „colegului” întrebarea este „care coleg?”.

Exemplu lucrat: În care enunț cuvântul scris îngroșat este atribut? a) Copilul aleargă repede. b) Citește o carte interesantă. c) Mara este harnică. d) Îl văd pe Radu. În a, „repede” determină verbul. În c, „harnică” este nume predicativ. În d, „pe Radu” este complement direct. În b, „interesantă” determină substantivul „carte” și răspunde la „ce fel de?”. Răspuns: b.

Exemplu lucrat: Câte atribute are „Dorința de a călători a vecinilor de alături nu s-a stins”? „De a călători” determină „dorința” (atribut verbal, infinitiv). „A vecinilor” determină tot „dorința” (atribut substantival genitival). „De alături” determină „vecinilor” (atribut adverbial). Răspuns: trei atribute, la două substantive.

Greșeli frecvente

• Greșit: „Albastră” din „cartea albastră” este complement al verbului.
  Corect: Este atribut al substantivului „cartea”.
• Greșit: „Vesel” este atribut în „Copilul este vesel”.
  Corect: „Vesel” este nume predicativ în acest enunț; dacă adjectivul vine după „este”, „pare”, „devine”, verifică întâi dacă verbul e copulativ.
• Greșit: „Repede” din „aleargă repede” este atribut.
  Corect: „Repede” determină un verb, deci este circumstanțial de mod, nu atribut.
• Greșit: „De la școală” este întotdeauna circumstanțial de loc.
  Corect: În „elevul de la școală” determină un substantiv și este atribut; în „vine de la școală” determină un verb și este circumstanțial de loc.
• Greșit: „Acest copac” și „caietul meu” au atribute pronominale.
  Corect: „Acest” și „meu” sunt adjective pronominale, deci atribute adjectivale.
• Greșit: „casa, bunicilor mei” cu atributul despărțit prin virgulă de substantiv.
  Corect: „casa bunicilor mei”.
• Greșit: „Din sală” din „Cineva din sală a strănutat.” nu este atribut, fiindcă „cineva” nu e substantiv.
  Corect: Atributul poate determina și un pronume, deci „din sală” este atribut.

Înainte și după

Întrebări frecvente