Substantivul

Substantivul numește ființe, lucruri, locuri, fenomene sau idei. Un substantiv comun numește o clasă, precum „oraș”; unul propriu numește un anumit oraș, precum „Iași”, și se scrie cu literă mare, la fel ca „Mara” și „Dunărea”. Numele zilelor și ale lunilor („luni”, „martie”) se scriu însă cu literă mică. Substantivele comune pot numi lucruri pe care le vezi („masă”, „copac”), numite concrete, sau lucruri pe care nu le vezi („bucurie”, „curaj”), numite abstracte.

Substantivul are gen și număr. Genul îl afli prin proba singular–plural: „un elev – doi elevi” este masculin, „o carte – două cărți” este feminin, „un caiet – două caiete” este neutru. La neutru spui „un” la singular și „două” la plural. Numărul poate fi singular („carte”, un singur lucru) sau plural („cărți”, mai multe). Substantivul poate fi însoțit de articol: „o carte” vorbește despre o carte neprecizată, iar „cartea” despre una cunoscută.

„Un elev citește” și „Doi elevi citesc” arată schimbarea de număr. „Elev” este substantiv comun, iar „Radu” este numele propriu al unei persoane.

Exemplu lucrat: Analizăm substantivul „copiii” din propoziția „Copiii aleargă în curte”.

1. Ce numește? Ființe, deci este substantiv comun, concret.
2. Cât? Mai mulți, deci este la plural.
3. Ce gen are? Masculin (un copil – doi copii).
4. Cum este scris? „Copiii” are articol hotărât, de aceea are trei de „i”.

Concluzie: „copiii” este substantiv comun, concret, masculin, plural, articulat hotărât.

Găsește într-o povestire două substantive comune și două proprii. Spune ce numește fiecare, apoi trece un substantiv comun de la singular la plural și adaugă articolul hotărât.

Ce este substantivul

Substantivul denumește ce există sau ce gândim: „judecător”, „lege”, „ploaie”, „curaj”. Felurile cerute de programă:

• comune („oraș”) și proprii („Brăila”, „Dunărea”), cu scrierea lor în secțiunea „Substantive comune și proprii”, mai jos;
• concrete („masă”) și abstracte („dreptate”);
• colective, care la singular denumesc un grup („juriu”, „echipaj”);
• simple și compuse („bună-credință”, „prim-ministru”).

Prin conversiune, alte părți de vorbire devin substantive: „Frumosul din artă” (adjectiv), „un mâine mai bun” (adverb).

Substantive comune și proprii

Substantivele comune sunt numele generale ale unor ființe, lucruri sau fenomene de același fel („fată”, „oraș”, „munte”, „câine”) și se scriu cu literă mică în interiorul enunțului. Substantivele proprii numesc un singur obiect și îl deosebesc de celelalte de același fel; se scriu cu literă mare: numele de persoane („Ioana”, „Popescu”), de animale („Lăbuș”), geografice („România”, „Dunărea”, „Marea Neagră”), de corpuri cerești în sens astronomic („Pământul”, „Soarele”), de instituții („Academia Română”), de sărbători („Crăciunul”) și titlurile de opere („Amintiri din copilărie”).

Regulile majusculei, după DOOM3:

• fiecare cuvânt al unui nume propriu compus are literă mare, dar prepozițiile din interior rămân cu literă mică: „Marea Neagră”, „Europa de Est”;
• un titlu de operă are literă mare numai la primul cuvânt și la numele proprii din el: „Povestea lui Harap-Alb”;
• cuvântul general care nu face parte din nume se scrie cu literă mică: „râul Olt”, „orașul Iași”;
• lunile, zilele săptămânii, popoarele și disciplinele școlare sunt substantive comune: „ianuarie”, „vineri”, „românii”, „matematica”;
• „Pământ”, „Soare”, „Lună” au literă mare în sens astronomic și literă mică în uzul obișnuit: „Luna se rotește în jurul Pământului.”, dar „Stăm la soare.”

Un substantiv își poate schimba felul: „floare” devine prenumele „Floarea”, iar numele personajului Păcală a dat substantivul comun „un păcală”, cu literă mică. Tot cu literă mică se scriu unitățile de măsură numite după oameni de știință: „amper”, „volt”, „watt”.

Genul și numărul

Unele substantive au o singură formă de număr (substantivele defective): „ochelari”, numai plural; „sete”, numai singular. Cum le recunoști în DOOM3 vezi în lecția substantivele defective. Altele au aceeași formă la ambele numere: „un ardei – doi ardei”, „un nume – două nume”. Câteva substantive au plurale diferite după sens: „termeni” (cuvinte), dar „termene” (date, intervale de timp); „rapoarte” (documente), dar „raporturi” (relații). Pluralele corecte după DOOM3 sunt în capitolul Normele morfologice.

Declinarea: formele de caz

Substantivul își schimbă forma după caz și după prezența articolului. Trei modele, unul pentru fiecare gen:

Observă că la feminin genitiv-dativul singular nearticulat are aceeași formă ca pluralul („unei legi” – „niște legi”), iar cel articulat adaugă -i: „legii”. Vocativul se formează mai ales de la nume de persoane și de ființe: „Radule!”, „Mario!”, „domnule!”.

Cazurile și funcțiile lor

Substantivul are cinci cazuri: nominativ, genitiv, dativ, acuzativ și vocativ. Fiecare caz are funcțiile lui obișnuite: nominativul e subiect, genitivul pe lângă un substantiv e atribut, dativul pe lângă un verb e complement indirect, acuzativul e complement direct sau, cu prepoziție, complement ori circumstanțial, iar vocativul nu are funcție. Întrebările fiecărui caz, tabelul caz–funcție și pașii prin care afli cazul sunt în lecția cazurile substantivului.

Articolul

Articolul hotărât („martorul”, „lui Radu”) și cel nehotărât („un martor”, „niște acte”) arată cât de determinat este obiectul; formele lor pe cazuri sunt în lecția articolul hotărât și nehotărât. Articolul posesiv (al, a, ai, ale) se acordă cu obiectul posedat, nu cu posesorul: „o carte a fraților”. Articolul demonstrativ (cel, cea, cei, cele) leagă substantivul de un adjectiv: „rochia cea nouă”, „Mircea cel Bătrân”.

Determinarea și posibilitățile combinatorii

Un substantiv poate fi nedeterminat („un martor”, „niște martori”), determinat prin articol hotărât („martorul”) sau folosit fără articol („El e martor.”, „Merg la tribunal.”). Pe lângă articol, substantivul poate primi determinanți: adjective („martorul principal”), alte substantive în genitiv („martorul apărării”), grupuri cu prepoziție („martorul din dosar”), pronume și numerale („primul martor”, „martorul acesta”). Toți acești determinanți au funcția de atribut. După o prepoziție cu acuzativul (în afară de „cu”), substantivul fără alt determinant rămâne nearticulat: „pe birou”, dar „pe biroul din colț”; după prepozițiile cu genitivul sau dativul, substantivul e articulat („împotriva propunerii”, „datorită martorului”). La rândul lui, substantivul poate determina un verb, un adjectiv sau alt substantiv, iar cazul arată această relație.

Corelarea caz–funcție: trei exemple rezolvate

• „Am predat instanței dovezile.” „Instanței” determină verbul „am predat” și răspunde la „cui?”: dativ, complement indirect.
• „Sentința instanței a fost atacată.” „Instanței” determină substantivul „sentința” și arată a cui este: genitiv, atribut substantival genitival.
• „Ședința s-a amânat din cauza absenței martorului.” „Absenței” urmează locuțiunii prepoziționale „din cauza”, care cere genitivul, și arată motivul: genitiv, circumstanțial de cauză.

Forme ca „instanței” sau „absenței” pot fi deci în cazuri și funcții diferite. Decide întâi regentul, apoi cazul, apoi funcția.

Pluralul, formarea cuvintelor și tiparul de analiză

Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumește ființe, lucruri, fenomene, acțiuni sau însușiri și are gen, număr și caz. După sens, substantivele sunt comune sau proprii; concrete („masă”) sau abstracte („dreptate”); numărabile sau nenumărabile („carte” – „lapte”); individuale sau colective („elev” – „clasă”). Unele substantive au numai singular („lapte”, „aur”) sau numai plural („ochelari”, „pantaloni”).

Pluralul se formează cu terminații diferite: -i („elev – elevi”), -e („fată – fete”, „caiet – caiete”), -uri („lac – lacuri”), -le („cafea – cafele”). Articolul hotărât se alipește la sfârșitul substantivului („elevul”, „cartea”, „caietul”), iar genitiv-dativul articulat are forme proprii („elevului”, „cărții”, „fetei”).

Substantivele pot fi studiate și după formare. Unele sunt simple („masă”), altele derivate („cititor”) sau compuse („floarea-soarelui”). Derivarea poate schimba clasa gramaticală: „a citi” (verb) devine „cititor” (substantiv); „bun” (adjectiv) devine „bunătate” (substantiv). Recunoașterea formării ajută la scrierea corectă a cuvântului și la înțelegerea sensului lui.

Pentru fiecare substantiv, parcurge un tipar de analiză, într-o ordine fixă, ca să nu uiți nicio trăsătură: ce denumește (sens), ce fel de nume este (comun / propriu), ce gen are, în ce număr este, în ce caz apare și ce funcție are în propoziție.

Exemplu lucrat: Stabilim genul cuvântului „creion”. Proba singular–plural: „un creion – două creioane”. Singularul se acordă cu „un” (masculin), iar pluralul cu „două” (feminin). Concluzie: „creion” este substantiv neutru.

Exemplu lucrat: Analizăm substantivul „Mara” din „I-am dat Marei cartea”. Este nume propriu de persoană, feminin, singular. Forma „Marei” este genitiv-dativ; aici arată destinatarul, deci este dativ. Concluzie: „Marei” este un substantiv propriu, feminin, singular, la dativ.

În „Am cumpărat două chibrituri”, „chibrituri” este pluralul normativ al substantivului neutru „chibrit” (DOOM3). În „Coperta cărții s-a rupt”, „cărții” este genitiv singular articulat; în „I-am adăugat cărții o copertă”, aceeași formă este dativ. „Elevului” este genitiv-dativul articulat al lui „elev”. Distinge forma de funcție: aceeași terminație poate apărea în relații sintactice diferite.

La un item de admitere pot apărea categorii de substantive cu formă neașteptată. „Pui”, „ochi”, „unchi” au aceeași formă la singular și la plural nearticulat. Pentru gen, folosești proba acordului, nu terminația.

Exemplu lucrat: Care dintre substantivele următoare este neutru? a) elev, b) mamă, c) teatru, d) tată. Se aplică proba: „un teatru – două teatre” (singular ca la masculin, plural ca la feminin): neutru. „Elev” și „tată” sunt masculine („un elev – doi elevi”, „un tată – doi tați”), iar „mamă” este feminin („o mamă – două mame”). Răspuns: c.

Exemplu lucrat: Care este pluralul corect al substantivului „chibrit”? a) chibrite, b) chibrituri, c) chibriți, d) chibritii. „Chibrit” este neutru („un chibrit – două chibrituri”), iar DOOM3 dă pluralul în -uri. Varianta d este forma articulată hotărât a unui plural inexistent, iar a și c nu respectă modelul neutrului. Răspuns: b.

Itemurile pot cere identificarea genului, a numărului sau a cazului într-un enunț. Începe cu genul (proba acordului), continuă cu numărul și termină cu cazul, bazându-te pe funcția sintactică. Dacă un item cere „substantivul comun, concret”, verifică ambele trăsături; un singur criteriu nu ajunge pentru răspunsul corect.

Unde apare la examen

Drept UB. Substantivul și articolul fac parte din cei 35 de itemi de gramatică. Programa de admitere cuprinde definiția, felurile, genul, numărul, cazul, determinarea (articolul hotărât, nehotărât, posesiv, demonstrativ) și corelarea funcției sintactice cu cazul. Corelarea caz–funcție revine în Funcțiile sintactice. Toată materia e pe pagina Limba română, iar formatul testului pe Admitere Drept UB.

Drept UAIC. Tematica cere genul, numărul și cazul substantivelor și formele articulate, adică partea normativă a capitolului; formele corecte sunt în Normele morfologice.

Fișe de lucru: substantiv

Două fișe despre substantiv, cu exerciții de alegere și de scriere. Fiecare fișă are șase sarcini și cheia pe ultima pagină a PDF-ului.

• 

  Substantivul — exerciții

  Deschide fișa
• 

  Substantivul — aplică ce ai învățat

  Deschide fișa

Greșeli frecvente

• Greșit: „caiet” este masculin fiindcă spunem „un caiet”.
  Corect: Este neutru: „un caiet – două caiete”.
• Greșit: „Copii au intrat” când vorbești despre un grup cunoscut deja.
  Corect: „Copiii au intrat”; articolul hotărât adaugă al treilea „i”.
• Greșit: Un substantiv este feminin dacă se termină în -ă.
  Corect: Genul se stabilește prin acord: „o carte – două cărți” este feminin, dar „tată” (se termină în -ă) este masculin: „un tată – doi tați”.
• Greșit: „Doi creioane.”
  Corect: „Două creioane”; neutrul ia „două” la plural.
• Greșit: „Profesoarei” este întotdeauna genitiv.
  Corect: Forma este aceeași la genitiv și dativ; decide regentul: „lucrarea profesoarei” (genitiv), „i-am predat profesoarei lucrarea” (dativ).
• Greșit: „un dosar a clientei”.
  Corect: „un dosar al clientei”; articolul posesiv se acordă cu obiectul posedat, nu cu posesorul.
• Greșit: „mașinei”, „sorei”.
  Corect: „mașinii”, „surorii” (DOOM3).
• Greșit: „Ne vedem Marți, 3 Martie.”
  Corect: „Ne vedem marți, 3 martie.”; zilele și lunile se scriu cu literă mică.
• Greșit: „Amintiri Din Copilărie”, „Marea neagră”.
  Corect: „Amintiri din copilărie” (literă mare numai la primul cuvânt), „Marea Neagră” (nume propriu compus).
• Greșit: „Am vizitat Orașul Brașov și Râul Mureș.”
  Corect: „orașul Brașov”, „râul Mureș”; cuvântul general care nu face parte din nume se scrie cu literă mică.

Înainte și după

Întrebări frecvente