Textul narativ

O povestire arată ce fac personajele și în ce ordine se petrec faptele. În „Capra cu trei iezi” de Ion Creangă, capra pleacă în pădure, lupul vine la ușa iezilor, iar iedul cel mic se ascunde în horn. Cine participă? Capra, iezii și lupul. Unde se petrec aceste fapte? În casa caprei. Spune ce s-a întâmplat întâi și ce s-a întâmplat după aceea. Dacă schimbi ordinea, povestea nu se mai înțelege la fel.

Un text narativ răspunde la întrebările: cine?, ce a făcut?, unde?, când? și ce a urmat? Răspunsurile, puse în ordinea întâmplărilor, formează povestirea. Ca să povestești, începe cu locul și cu personajele, spune apoi ce s-a întâmplat pe rând și încheie cu ceea ce s-a schimbat la sfârșit. Cuvintele „mai întâi”, „apoi”, „după aceea” și „în cele din urmă” te ajută să păstrezi ordinea. Fiecare propoziție spune o întâmplare nouă. Personajele sunt cele care fac faptele, iar cel care povestește se numește narator. În „Capra cu trei iezi” naratorul nu este nici capra, nici lupul: el spune povestea despre ei, ca și cum i-ar vedea din afară.

Textul epic are un narator care relatează acțiunea unor personaje într-un timp și într-un spațiu. Narațiunea pune faptele în legătură; descrierea conturează locul ori personajele; dialogul redă vorbele lor. În „Ursul păcălit de vulpe”, tipărită prima oară în 1880, naratorul relatează la persoana a III-a și știe ce gândește personajul: „— Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu.” Relatarea folosește perfectul compus („a aruncat”), perfectul simplu („rânji”) și prezentul narativ („sare”); schimbarea timpului poate da ritm întâmplărilor. Urmărești expozițiunea, intriga, desfășurarea, punctul culminant și deznodământul, fără a confunda ordinea povestirii cu ordinea cronologică a faptelor.

Programa clasei a X-a cere să deosebești stilul direct de cel indirect. În stilul direct, replicile apar ca atare: „— Bună masa, cumătră! […] Dă-mi și mie, că tare! mi-i poftă!” În stilul indirect, naratorul redă vorbele în propoziția lui: țăranul „îi tot îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă degrabă acasă”. Stilul direct dă vioiciune și caracterizează prin limbaj; stilul indirect grăbește acțiunea.

Model rezolvat — lanțul de cauze și urmări: vulpei îi este foame, deci se culcă la marginea drumului; vede carul cu pește, deci se preface moartă; țăranul o crede moartă și o aruncă peste pește, deci vulpea poate arunca pe drum peștii din car. Cauza prefăcătoriei este foamea, iar urmarea este că obține hrană. Povestirea nu este o listă de gesturi, ci un lanț de cauze și urmări.

Acțiunea se organizează în secvențe: grupuri de fapte legate printr-un scop. Fiecare secvență are început, desfășurare și încheiere, iar încheierea uneia poate deschide pe următoarea.

Timpul și spațiul. Reperele de timp („într-o zi”, „în acea noapte”, „în cele din urmă”) ordonează faptele. Reperele de spațiu („în mijlocul drumului”, „la băltoaga din marginea pădurei”) arată unde se petrec. La fiecare moment al textului poți întreba: când și unde se întâmplă?

Legătura dintre fapte este de cauză și urmare. Cuvintele „fiindcă”, „așa că” și „de aceea” fac această legătură vizibilă. Dacă între două fapte poți pune „așa că”, ele aparțin aceluiași lanț.

Pentru a analiza o povestire, parcurge pașii:

1. Împarte textul în secvențe.
2. Pentru fiecare secvență, notează cine face ce și unde.
3. Leagă secvențele prin cauză și urmare.
4. Stabilește momentul în care tensiunea este cea mai mare.

Exemplu lucrat: „Ursul păcălit de vulpe” are trei secvențe. Secvența 1: vulpa se preface moartă, ajunge în car și aruncă peștii pe drum. Secvența 2: ursul vrea și el pește, vulpea îl trimite să-și țină coada în baltă, iar apa îngheață și ursul rămâne fără coadă. Secvența 3: ursul o urmărește pe vulpe până la scorbura unui copac și încearcă s-o scoată cu o creangă cu cârlig, dar vulpea îl păcălește a doua oară: „Trage, nătărăule! mie nu-mi pasă, că tragi de copac...”. Legătura dintre secvențe: ursul vede peștii vulpii și vrea să-i prindă la fel, deci a doua secvență urmează din prima; coada pierdută îl face să caute răzbunare, deci a treia urmează din a doua. Momentele subiectului: expozițiunea (vulpea flămândă la marginea drumului), intriga (apariția carului), desfășurarea (peștii strânși, ursul învățat să pescuiască), punctul culminant (coada înghețată smulsă din baltă), deznodământul („Și iaca așa a rămas ursul păcălit de vulpe!”).

Succesiunea faptelor poate fi cronologică sau întreruptă de amintiri ori de anticipări. Dacă un narator își amintește întâmplări din trecut, le așază în ordinea memoriei, nu a calendarului; verifică de fiecare dată dacă faptele sunt în ordinea în care s-au petrecut.

Fișe de lucru: textul narativ

Două fișe despre textul narativ, cu exerciții de alegere și de scriere. Fiecare fișă are șase sarcini și cheia pe ultima pagină a PDF-ului.

• 

  Textul narativ — exerciții

  Deschide fișa
• 

  Textul narativ — aplică ce ai învățat

  Deschide fișa

Greșeli frecvente

• Greșit: Enumerarea personajelor ține loc de prezentarea acțiunii.
  Corect: Arată ce fac și ce schimbă faptele lor.
• Greșit: Ordinea povestirii este mereu identică cu ordinea întâmplărilor.
  Corect: Verifică dacă apar amintiri sau anticipări.
• Greșit: Dialogul și descrierea nu fac parte dintr-o povestire.
  Corect: Ele completează acțiunea: dialogul arată intențiile, iar descrierea fixează locul sau personajul.

Înainte și după