Diftongul

Diftongul este alăturarea, în aceeași silabă, a unei vocale și a unei semivocale. Îl recunoști ascultând cuvântul și stabilind granița dintre silabe. Două litere vecine care par vocale nu formează automat un diftong; contează cum sunt rostite.

În „mai”, vocala a și semivocala i sunt în aceeași silabă. În „poezie”, o și e se rostesc în silabe diferite.

Cum le recunoști, pas cu pas.

1. Desparte cuvântul în silabe. Regulile sunt în lecția Despărțirea în silabe.
2. Caută literele-vocale alăturate (a, ă, â, î, e, i, o, u).
3. Dacă stau în silabe diferite, ai un hiat: „ca-ca-o”.
4. Dacă stau în aceeași silabă, numără sunetele: două înseamnă diftong („floa-re”), trei înseamnă triftong („pleoa-pă”).
5. Verifică vocala. Într-o silabă există o singură vocală. Celelalte sunete vocalice din aceeași silabă sunt semivocale: se rostesc mai scurt și nu pot forma singure o silabă.

Ce sunt vocalele și semivocalele afli în lecția Vocalele, consoanele și semivocalele.

Rostește „mai” și „poezie” rar. Marchează silabele, apoi arată care sunete rămân împreună. Explică de ce numai primul exemplu conține un diftong în grupul analizat.

Diftongul este ascendent când semivocala vine înaintea vocalei: ia din „ia-pă”, ie din „ie-pu-re”, io din „iod”, iu din „iu-te”, ea din „stea”, oa din „floa-re”, ua din „zi-ua”. Este descendent când vocala vine înaintea semivocalei: ai din „mai”, ei din „lei”, oi din „doi”, ui din „pui”, au din „sau”, eu din „greu”, ău din „rău”, ou din „nou”. Un cuvânt de o silabă poate avea diftong: „bou”, „greu”, „pui”, „râu”.

O semivocală nu poate forma singură o silabă și nu poate primi accentul; silaba se sprijină pe vocală, deci un diftong are un singur centru de silabă. Numărul silabelor unui cuvânt este egal cu numărul vocalelor, fără semivocale. Un diftong se află mereu într-o singură silabă, deci un cuvânt cu diftong are mai puține silabe decât vocale scrise. „Piatră” are două silabe (pia-tră), deși are trei litere vocalice. Pentru a verifica, numără silabele.

Diftongul se deosebește de hiat: două vocale alăturate care stau în silabe diferite. „Aer” se desparte a-er, deci aici nu e diftong, ci hiat.

Exemplu lucrat: Stabilim dacă „ea” din „stea” este diftong.

1. Rostim cuvântul: „stea” se aude într-o singură silabă.
2. Vocala-centru este a; e se rostește scurt, ca semivocală.
3. Grupul este ascendent, deoarece semivocala e vine înaintea vocalei a.

Răspuns: „stea” conține diftongul ascendent „ea”. Același grup „ea” din „re-al” nu e diftong, pentru că e și a stau în silabe diferite.

Semivocalele sunt e, i, o, u; aceeași literă este vocală sau semivocală după rolul pe care îl are în silabă. Metoda de lucru la analiza unui cuvânt cu mai multe vocale alăturate are patru pași. Mai întâi rostești cuvântul rar, fără să te uiți la literele lui. Apoi îl împarți în silabe. După aceea, în fiecare silabă cu mai multe elemente vocalice, stabilești care este vocala (cea care poate primi accentul) și care este semivocala. La sfârșit notezi tipul: ascendent sau descendent.

Grafia poate înșela. În „ceas”, grupul „ce” notează consoana /č/ urmată de vocala a, iar litera e nu se analizează ca semivocală; cuvântul are o singură silabă și nu conține diftong. În „stea”, dimpotrivă, e și a se aud împreună, într-o silabă.

Literele care nu sunt sunete: „ceas”, „geam”, „ghiozdan”. După c, g, ch, gh, literele e și i urmate de altă vocală arată doar cum se citește consoana. În „ceas”, „geam”, „ciorbă” și „ghiozdan” nu există diftong, pentru că e și i nu notează aici niciun sunet. Spre deosebire de ele, în „dea-luri” e este semivocală.

„ia”, „ie”, „iu” la început de cuvânt. În „ia-pă”, „ie-pu-re”, „iu-te”, i este semivocală și formează un diftong ascendent cu vocala următoare. În „el”, „ești”, „eram”, se scrie e, dar DOOM3 arată că se pronunță [ie]: diftongul există în pronunție, deși nu se vede în scris.

„-ii” și „-iii” la sfârșit de cuvânt. „Fii” (pluralul lui „fiu”) are o singură silabă: i vocală + i semivocală, un diftong descendent. „Fiii” (forma articulată) se desparte, după DOOM3, „fi-ii”: prima silabă este „fi”, iar a doua este diftongul ii, deci între primul și al doilea i este hiat. Litera i șoptită de după o consoană („pruni”) nu formează diftong: ea nu notează o semivocală lipită de o vocală.

„au”: diftong sau hiat? În „sau”, „dau”, „au-gust”, au este diftong. DOOM3 indică însă hiat în „a-ur”, „a-u-zi”, „a-u-tor” și „la-u-dă”. Unele materiale mai vechi despart „au-tor”; la examen contează forma din DOOM3. Când nu ești sigur, caută cuvântul în dicționar: DOOM3 marchează despărțirea cuvintelor cu hiat.

„ea” după consoană. În „tea-tru” și „dea-luri”, ea este diftong, după DOOM3. Hiatul e-a apare mai rar, în cuvinte ca „le-al”.

Aceleași litere pot forma diftong într-un cuvânt și hiat în altul. „Ea” este diftong în „stea”, dar hiat în „re-al”; „oa” este diftong în „soa-re”, dar hiat în „o-a-ză”; „ua” este diftong în „zi-ua”, dar hiat în „ac-tu-al”. Criteriul este silabisirea. Uneori diftongul stă lângă o vocală dintr-o silabă vecină: în „zi-ua”, i este vocală în prima silabă, iar „ua” este diftong în a doua.

Exemplu lucrat: Analizăm cuvântul „noiembrie”.

1. Silabele: „no-iem-bri-e”.
2. În silaba a doua, vocala e este precedată de i: „ie” este diftong ascendent, cu i semivocală.
3. La final, i și e sunt în silabe diferite („bri-e”): este hiat, nu diftong.
4. Prima silabă, „no”, are numai vocala o.

Concluzie: „noiembrie” are patru silabe, un diftong („iem”) și un hiat („i-e”).

Exemplu lucrat: Numărăm silabele și diftongii din „iepure” și „oase”. „Iepure” se desparte ie-pu-re: trei silabe, un diftong ascendent (ie, cu i semivocală). „Oase” se desparte oa-se: două silabe, un diftong ascendent (oa, cu o semivocală), deși cuvântul are trei litere vocalice.

Exemplu lucrat: Alegem cuvântul fără diftong dintre „leu”, „coală”, „poet”, „roată”. „Leu” are diftongul eu (descendent), „coală” (coa-lă) și „roată” (roa-tă) au diftongul oa (ascendent). „Poet” se desparte po-et: o și e sunt în silabe diferite, deci formează hiat. Răspuns: „poet”.

Accentul te ajută să deosebești vocala de semivocală: accentul cade pe vocală, niciodată pe semivocală. În „iarbă” cade pe a, deci a este vocală, iar i, semivocală. În „stea” cade tot pe a, iar e este semivocală. În „greu” cade pe e, deci u este semivocală.

Diftongul nu se desparte la capăt de rând: „iar-bă”, nu „i-arbă”, și „sea-ră”, nu „se-ară”, pentru că în silabisire cele două sunete rămân împreună.

Exemple rezolvate

Exemplul 1: „leoaică”

Despărțire: le-oai-că. Între e și o este hiat, pentru că stau în silabe diferite. Silaba „oai” conține triftongul oai: o semivocală, a vocală, i semivocală. Cuvântul are deci și hiat, și triftong.

Exemplul 2: „poezie”

Despărțire: po-e-zi-e. Două hiaturi: o-e și i-e. Nu există diftong.

Exemplul 3: „creioane”

Despărțire: cre-ioa-ne. Silaba „ioa” conține triftongul ioa. Între e și i nu este hiat, pentru că i este semivocală: hiatul cere două vocale.

Exemplul 4: „pâine”

Despărțire: pâi-ne. Silaba „pâi” conține diftongul descendent âi. Despărțirea „pâ-i-ne” ar transforma semivocala într-o silabă, ceea ce nu se poate.

Exemplul 5: „vedeai”

Despărțire: ve-deai. Silaba „deai” conține triftongul eai: e semivocală, a vocală, i semivocală.

Diftongul are o vocală și o singură semivocală, în aceeași silabă. Cele mai frecvente diftonguri ascendente sunt ea, ia, ie, io, iu, oa, ua; cele descendente sunt ai, ei, oi, ui, au, eu, ău, ou.

La test, capcana principală este perechea de vocale care formează uneori diftong, alteori hiat: „ea” este diftong în „sea-ră” și hiat în „re-al”. Decizi după despărțirea în silabe din dicționar și după rostirea cuvântului. Un grup cu „ch” sau „gh” notează consoana /k/ sau /g/, iar vocalele de după el se analizează separat: în „chiar”, grupul ch notează /k/, iar „ia” este diftong ascendent, deci cuvântul are o singură silabă.

Cerințele apar de obicei în două forme: „Care cuvânt conține un diftong?” și „Câte silabe are cuvântul?”. La a doua, silabele se numără după vocale, nu după semivocale: „ieri” și „pui” au câte o singură silabă, „aer” (a-er) și „poet” (po-et) au câte două.

Exemplu lucrat: Care dintre cuvintele următoare conține un diftong? a) aer, b) poet, c) iarbă, d) alcool. Se despart cuvintele: a-er, po-et, iar-bă, al-co-ol. În primele două și în ultimul, vocalele alăturate stau în silabe diferite (hiat). În „iar-bă”, grupul „ia” se rostește într-o singură silabă: i este semivocală, iar a este vocală. Răspuns corect: c.

Exemplu lucrat: Câte silabe are „creion”? Se desparte „cre-ion”: prima silabă are numai vocala e, a doua are diftongul ascendent „io” (i semivocală, o vocală). Răspuns: două silabe.

Greșeli frecvente

• Greșit: „O-e” din „poezie” este un diftong.
  Corect: Vocalele sunt în silabe diferite: „po-e-zi-e”.
• Greșit: „Mai” are două silabe, câte una pentru a și i.
  Corect: „Mai” are o silabă, cu diftongul „ai”.
• Greșit: Grupul „ea” este întotdeauna diftong.
  Corect: „Ea” este diftong în „stea” și hiat în „re-al”; hotărăște despărțirea în silabe.
• Greșit: „Ca-ca-o” și „a-ur” conțin un diftong, pentru că au două vocale alăturate.
  Corect: Cele două vocale stau în silabe diferite, deci avem hiat.
• Greșit: În „ceas” și „ghiozdan”, e și i formează un diftong cu vocala următoare.
  Corect: După c, g, ch, gh, literele e și i arată doar cum se citește consoana și nu notează sunete.
• Greșit: „Le-o-ai-că” sau „cre-i-oa-ne”, cu triftongul rupt.
  Corect: Triftongul rămâne într-o silabă: „le-oai-că”, „cre-ioa-ne”.
• Greșit: „Pâ-i-ne”, cu semivocala făcută silabă.
  Corect: „pâi-ne”, pentru că o semivocală nu poate forma singură o silabă.
• Greșit: „Fii” și „fiii” au același număr de silabe.
  Corect: „Fii” are o silabă, iar „fiii” se desparte „fi-ii”.
• Greșit: Întâlnirea dintre o vocală și o semivocală este hiat.
  Corect: Hiatul este numai între două vocale.

Înainte și după

Întrebări frecvente