Gradele de comparație ale adjectivului

Adjectivele pot compara însușiri. „Mai înalt” arată un comparativ, iar „cel mai înalt” arată un superlativ relativ. „Foarte înalt” exprimă un superlativ absolut. Nu toate adjectivele primesc firesc grade de comparație; când însușirea nu poate varia, compararea devine nepotrivită.

„Mara este mai înaltă decât Ana” compară două persoane. „Mara este cea mai înaltă din echipă” o raportează la un grup.

Scrie trei propoziții pornind de la „luminos”: una fără comparație, una cu „mai” și una cu „cel mai”. Explică în fiecare ce se compară.

Gradele de comparație sunt trei: pozitiv, comparativ și superlativ. Pozitivul este forma simplă („înalt”). Comparativul compară două însușiri sau două ființe și are trei forme: de superioritate („mai înalt decât”), de egalitate („la fel de înalt ca”) și de inferioritate („mai puțin înalt decât”). Superlativul are două forme: relativ, când raportează însușirea la un grup („cel mai înalt din clasă”, „cel mai puțin înalt”), și absolut, când exprimă doar o intensitate mare, fără grup de comparație („foarte înalt”, „extrem de înalt”, „nespus de înalt”).

Adjectivul și multe adverbe își formează gradele la fel:

La superlativul relativ, „cel” se acordă cu substantivul, la fel ca adjectivul: „băiatul cel mai înalt”, „fata cea mai înaltă”, „băieții cei mai înalți”, „fetele cele mai înalte”.

Unele adjective exprimă o însușire care nu poate fi mai mare sau mai mică: „unic” (singurul de felul lui), „mort”, „principal”. Ele nu primesc grade de comparație în sensul lor propriu, așa că „mai unic” sau „mai mort” sună greșit. Compară cu „înalt”, „harnic” sau „luminos”, unde există niveluri diferite.

Fii atent la „bun” și „bine”. „Bun” este adjectiv și se compară cu „mai bun”, „cel mai bun”: „Ion este un elev mai bun decât Ana”. „Bine” este adverb și se compară cu „mai bine”: „Ion scrie mai bine decât Ana”. Adjectivul însoțește un substantiv sau o ființă, adverbul însoțește un verb.

Exemplu lucrat: Stabilim gradul adjectivului din „Mara este mai înaltă decât Ana”.

1. Găsim adjectivul: „înaltă”.
2. Observăm structura „mai … decât”: se compară două persoane.
3. Mara are însușirea într-un grad mai mare decât Ana.

Concluzie: comparativ de superioritate. Dacă am avea „Mara este la fel de înaltă ca Ana”, structura „la fel de … ca” ar arăta același grad la ambele, iar gradul ar fi comparativ de egalitate.

Pozitivul este forma de bază, fără nicio comparație: „o zi caldă”, „merge încet”. Nu înseamnă că însușirea lipsește, ci doar că nu o măsurăm față de altceva.

Comparativul: trei feluri. Comparativul pune față în față doi termeni sau două grupuri:

• de superioritate: primul are însușirea în măsură mai mare: „Trotineta e mai rapidă decât bicicleta.”;
• de egalitate: amândoi o au în aceeași măsură: „Ioana e la fel de atentă ca Ana.”;
• de inferioritate: primul o are în măsură mai mică: „Ceaiul e mai puțin dulce decât sucul.”

La egalitate, al doilea termen se leagă prin „ca”: „la fel de înalt ca fratele lui”. La superioritate și inferioritate se folosesc „decât” sau „ca”: „mai înalt decât fratele lui”.

Superlativul: relativ și absolut. Superlativul relativ compară cu un întreg grup și arată cel mai mare sau cel mai mic grad din grup: „cel mai harnic dintre elevi”, „cea mai puțin aglomerată stradă din cartier”. Superlativul absolut arată un grad foarte mare, fără comparație: „foarte harnic”, „extrem de rapid”, „nespus de bucuros”, „deosebit de frumos”.

Comparativul are un termen de raportare: în „Drumul este mai lung decât poteca”, comparăm două trasee. Superlativul relativ raportează însușirea la un grup: „Acesta este cel mai lung drum din sat”. Superlativul absolut exprimă intensitatea fără termen de comparație: „Drumul este foarte lung”. De aceea, „cel mai” și „foarte” nu se cumulează într-o singură formă, iar „cel mai foarte lung” este greșit.

Adjectivul exprimă gradele de comparație prin mijloace sintactice, adică prin adverbe și locuțiuni: „mai”, „cel mai”, „foarte”. Comparativul de superioritate se formează cu „mai” și se completează cu „decât”. Cel de egalitate se formează cu „la fel de” sau „tot atât de” plus „ca” sau „cât”. Cel de inferioritate se formează cu „mai puțin” plus „decât”. Superlativul relativ are două forme: de superioritate („cel mai înalt”) și de inferioritate („cel mai puțin înalt”); el cere un termen de raportare exprimat prin „din”, „dintre” sau subînțeles. Termenul secund al comparativului răspunde la întrebarea „în comparație cu cine?”: „decât Ana” în „Mara este mai înaltă decât Ana”.

Superlativul absolut poate fi exprimat prin adverbe („foarte”, „extrem de”, „deosebit de”, „nespus de”), prin prefixe și prefixoide („ultramodern”, „supraaglomerat”, „arhiplin”, „extrafin”), prin repetarea adjectivului („mare, mare”) sau prin comparații („frumos ca ziua”, „alb ca zăpada”).

Articolul „cel” în superlativul relativ. Pe lângă adjectiv, „cel” se acordă în gen, număr și caz cu substantivul:

DOOM3 cere acordul și în caz: „premiul elevilor celor mai harnici”, nu „premiul elevilor cei mai harnici”. Superlativul relativ păstrează „cel” în toate cazurile: „Îi mulțumesc celui mai harnic elev din clasă”.

Pe lângă adverb, „cel” rămâne neschimbat: „Ana aleargă cel mai repede.”, nu „cea mai repede”. DOOM3 dă aceeași regulă când adverbul la superlativ stă pe lângă un participiu: „fetele cel mai bine pregătite”.

Adjective și adverbe fără grade de comparație. Unele adjective nu au grade, pentru că sensul lor nu se poate mări sau micșora:

• adjective cu sens absolut: unic, perfect, total, veșnic, principal, ultim;
• adjective care au deja sens de comparativ sau de superlativ, venite din latină: superior, inferior, anterior, ulterior, optim, maxim, minim, suprem.

Nu au grade nici adverbe precum „azi”, „mâine”, „aici”, „acolo”, „astfel”, „niciodată”.

Unele adjective conțin gradul în sensul lor. „Superior” și „inferior” vin din comparativele latinești și au deja sens comparativ, iar „optim”, „maxim” și „minim” vin din superlative și exprimă limita scalei; dexonline definește „optim” prin „cel mai bun sau foarte bun”. De aceea formele „mai superior”, „mai inferior”, „cea mai optimă” sau „mai maxim” dublează ideea și sunt nepotrivite. La fel, adjectivele cu sens de limită sau de unicitate („perfect”, „unic”, „mort”) nu admit, în sens strict, gradele de comparație: „mai perfect” este abatere de la normă, iar „cel mai optim” este pleonasm. Pleonasmul este explicat în lecția Pleonasmul.

Exemplu lucrat: Stabilim gradul adjectivului în „Ion este cel mai harnic elev din clasă”. Adjectivul „harnic” apare cu „cel mai” și are un termen de raportare, „din clasă”. Concluzie: superlativ relativ de superioritate. Dacă am elimina „din clasă”, ar rămâne „Ion este cel mai harnic”, în care grupul este subînțeles.

Exemplu lucrat: Corectăm „Este cea mai optimă soluție”. „Optim” exprimă deja gradul cel mai potrivit, deci nu admite „cea mai”. Variante corecte: „Este soluția optimă” sau „Este cea mai bună soluție”. Concluzie: adjectivele cu sens de limită nu se compară.

Exemplu lucrat: Comparăm „Maria este cea mai harnică dintre colegi” cu „Maria este mai harnică decât oricare dintre colegi”. Ambele propoziții spun că nimeni din grup nu o depășește. Prima conține „cea mai” și grupul „dintre colegi”: este superlativ relativ de superioritate. A doua conține „mai … decât” și o compară cu fiecare coleg în parte: este comparativ de superioritate. Prezența lui „cel mai” decide analiza, nu sensul general al enunțului.

Exemple rezolvate

Adverbele și gradele lor sunt prezentate și în lecția Părțile de vorbire.

În grile, identifică mai întâi sensul adjectivului. „Soluția optimă” înseamnă soluția cea mai potrivită, deci „cea mai optimă” dublează ideea. „Un rezultat excelent” exprimă deja o apreciere foarte înaltă, astfel că „foarte excelent” este impropriu în registrul îngrijit. În „Cartea este extrem de interesantă”, „extrem de” marchează superlativul absolut; în „Cartea este cea mai interesantă din serie”, „din serie” arată grupul față de care se face comparația. Acest grup lipsește când exprimăm doar intensitatea.

La un item despre grade, identifică mai întâi structura: „mai ... decât”, „la fel de ... ca”, „mai puțin ... decât”, „cel mai ...”, „foarte ...”. Apoi verifică dacă adjectivul admite gradele de comparație.

Exemplu lucrat: Care enunț conține un superlativ relativ de superioritate? a) Radu este foarte rapid. b) Radu este mai rapid decât Ion. c) Radu este la fel de rapid ca Ion. d) Radu este cel mai rapid din școală. În a, „foarte rapid” este superlativ absolut; în b, comparativ de superioritate; în c, comparativ de egalitate. În d apare „cel mai rapid” cu termen de raportare „din școală”. Răspuns: d.

Exemplu lucrat: Care enunț este corect formulat? a) Este cel mai unic exemplu din colecție. b) Rezultatul a fost foarte excelent. c) Ion scrie mai bun decât Ana. d) Soluția aleasă este optimă. Analiză: în a, „unic” nu se compară; în b, „excelent” conține deja gradul maxim; în c, verbul „scrie” cere adverbul „mai bine”, nu adjectivul „mai bun”; d este corect, pentru că „optimă” nu primește nici „mai”, nici „cea mai”. Răspuns: d.

Nu confunda superlativul relativ cu comparativul de superioritate: ambele conțin „mai”, dar superlativul are „cel” acordat cu substantivul („cel mai”, „cea mai”, „cei mai”) și o precizare a grupului. Nu confunda nici superlativul absolut cu pozitivul: „foarte înalt” exprimă un grad ridicat, nu o comparație. Pentru fiecare variantă, încearcă să găsești termenul de comparație sau grupul de raportare: dacă ele lipsesc, gradul poate fi pozitiv sau superlativ absolut.

Greșeli frecvente

• Greșit: „Cel mai foarte înalt.”
  Corect: Folosește „cel mai înalt” sau „foarte înalt”, după sens.
• Greșit: „Mai unic” într-un enunț despre caracterul unic.
  Corect: „Unic” nu se compară în sensul strict „singurul de felul lui”.
• Greșit: „Ion scrie mai bun decât Ana.”
  Corect: Verbul „scrie” cere adverbul: „Ion scrie mai bine decât Ana”. „Mai bun” se folosește cu substantivul: „un elev mai bun”.
• Greșit: „Fetele cel mai înalte din clasă.”
  Corect: „Fetele cele mai înalte din clasă”; „cel” se acordă cu substantivul.
• Greșit: „Ea desenează cea mai frumos.”
  Corect: „Ea desenează cel mai frumos.” Pe lângă un adverb, „cel” rămâne neschimbat.
• Greșit: „Diplomele elevilor cei mai harnici.”
  Corect: „Diplomele elevilor celor mai harnici.” DOOM3 cere acordul lui „cel” și în caz.
• Greșit: „Mai inferior”, „cel mai principal”, „foarte unic.”
  Corect: Adjectivele fără grade nu se compară; formele repetă ideea de grad.
• Greșit: „La fel de mare decât tine.”
  Corect: „La fel de mare ca tine.” La egalitate se folosește „ca”, nu „decât”.
• Greșit: În „N-a mai venit.”, „mai” formează un comparativ.
  Corect: Aici „mai” înseamnă „din nou” sau „încă” și nu formează niciun grad.
• Greșit: „O alergătoare rapidă” și „aleargă repede” conțin același fel de cuvânt.
  Corect: „Rapidă” este adjectiv (determină un substantiv), iar „repede” este adverb (determină un verb).

Înainte și după

Întrebări frecvente