Schița

Schița este o specie epică în proză, scurtă, cu un singur fir al acțiunii, timp și spațiu restrânse și puține personaje surprinse într-un moment semnificativ. Dialogul grăbește desfășurarea. I. L. Caragiale publică „D-l Goe…” și „Vizită…” în volumul „Momente și schițe” (1901). Prima urmărește călătoria cu trenul a unui copil răsfățat, a doua, vizita la familia Popescu.

Trăsăturile schiței se văd în ambele texte. Concizia: textul are puține pagini. Un singur fir narativ: acțiunea urmărește o singură întâmplare. Personajele: puține, caracterizate rapid, prin replică și gest. Timpul și spațiul restrâns: o călătorie cu trenul într-o dimineață, o vizită într-un salon. Dialogul: dă ritmul și caracterizează. Finalul: poate fi surprinzător sau poate închide scurt situația.

Schița față de nuvelă și povestire. Nuvela dezvoltă un conflict mai complex și un personaj în evoluție. Povestirea relatează o întâmplare, adesea trăită sau auzită de narator, și poate avea mai multe episoade. Schița se concentrează pe un moment și pe un tip uman.

Exemplu lucrat — unitatea acțiunii în „D-l Goe…”: mam' mare, mamița și tanti Mița îl duc pe Goe la București, de 10 mai, „ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta”. Toate episoadele se petrec în același tren și pornesc din același fel de comportament: Goe scoate capul pe fereastră și îi zboară pălăria cu tot cu bilet, conductorul cere un bilet nou, copilul se încuie în compartimentul mic pentru o singură persoană, apoi cineva trage semnalul de alarmă. Nu se deschide un al doilea conflict: de fiecare dată adulții îl scuză, iar greșelile lui cresc. Unitatea întâmplării și numărul mic de personaje identifică schița.

Exemplu lucrat — caracterizare prin dialog: la începutul „D-l Goe…”, mam' mare spune „marinel”, mamița spune „marinal”, iar Goe le judecă pe amândouă: „Vezi, că sunteți proaste amândouă? […] Nu se zice nici marinal, nici marinel.” Forma pe care o propune el, „mariner”, este tot o greșeală (norma este „marinar”), dar mam' mare îl admiră: „n-a învățat toată lumea carte ca d-ta!”. Comicul de limbaj arată și aroganța copilului, și slăbiciunea adulților, fără explicații ale naratorului, care comentează doar ironic: „Dar nu e vreme de discuții filologice”.

Exemplu lucrat — contrastul din „Vizită…”: doamna Popescu vorbește despre „educația” fiului ei, dar tot ce face Ionel contrazice vorbele ei: își scoate sabia și o lovește pe mama, face zgomot cu tobă și trâmbiță, fumează o țigară luată de la vizitator și îi răstoarnă cafeaua cu mingea. Mama îl mustră mereu cu aceeași formulă: „Vrei să moară mama?” Contrastul dintre politețea de fațadă și realitatea din casă produce râsul. Finalul este neașteptat: după ce ajunge acasă, vizitatorul înțelege de ce Ionel ieșise cu cheseaua în vestibul, „ca să-mi toarne dulceață în șoșoni”.

Naratorul. În „D-l Goe…”, naratorul este la persoana a III-a, urmărește scena din afară și intervine rar și ironic („Puțin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc…”). În „Vizită…”, naratorul este un personaj-martor care povestește la persoana I o vizită la care a participat. În ambele cazuri comentariile sunt puține, iar ironia rezultă din contrastul dintre ce spun personajele și ce fac. Această tehnică obligă cititorul să judece singur.

Limbajul. Caragiale folosește oralitatea: exclamații, repetiții („Ionel! Ionel!! Ionel!!!”), formule de adresare („puișorule”, „mam' mare”), greșeli de exprimare („n-am plătitără o dată?”). Efectul este de viață surprinsă pe viu. Comicul este de situație (incidentul din tren), de limbaj, de caracter (răsfățul lui Goe) și de nume.

Compoziția schiței. Începutul pune direct personajele într-o situație, mijlocul dezvoltă incidentul, iar finalul închide scurt sau lasă o ironie. Nu există o expozițiune amplă, pentru că timpul este scurt; momentele subiectului pot fi urmărite, dar sunt comprimate.

Pași pentru a încadra un text: scurt, un fir narativ, puține personaje, timp și spațiu restrâns, moment semnificativ. Dacă toate trăsăturile sunt prezente, textul este schiță.

Greșeli frecvente

• Greșit: Schița este doar un fragment tăiat dintr-un roman.
  Corect: Este o operă cu propria construcție și un moment central.
• Greșit: Schița și nuvela diferă numai prin numărul de pagini.
  Corect: Nuvela dezvoltă un conflict și personaje mai complexe, pe când schița concentrează un singur moment.
• Greșit: În „D-l Goe…”, personajul principal este mama, pentru că ea vorbește cel mai mult.
  Corect: Personajul principal este Goe, în jurul căruia se petrece întreaga acțiune; mama și celelalte adulte îl caracterizează indirect, prin felul în care îl răsfață.

Înainte și după