Lirism obiectiv și subiectiv

Lirismul subiectiv face vizibil eul liric prin pronume și verbe la persoana I, vocative, adresare directă, întrebări și exclamații. În „Floare albastră” de Mihai Eminescu (1873), vocea masculină își amintește dialogul cu iubita și își exprimă regretul. Lirismul obiectiv proiectează trăirea într-o scenă, într-o mască sau într-un rol, cu alte voci; în „Iarna pe uliță” de George Coșbuc, jocul copiilor este redat ca scenă, fără confesiune directă a poetului.

Mărcile lirismului subiectiv: pronume și adjective pronominale la persoana I („eu”, „mea”), verbe la persoana I („am râs”, „stam”), vocative și adresări directe („Codrule!”), întrebări retorice, exclamații, imperative adresate unui tu. Ele arată că starea este trăită direct.

Mărcile lirismului obiectiv: tablouri de natură sau scene în care „eu” lipsește, descrieri, dialog între voci diferite, personaje sau măști. Starea este transmisă indirect, prin imagini, mișcare și ritm.

Absența pronumelui „eu” nu dovedește absența eului liric: perspectiva și alegerea imaginilor îl pot face perceptibil indirect. Eul liric este o voce construită; nu poți atribui direct poetului toate trăirile din poem, deși ele pot porni de la experiențe reale.

Atenție la dialog: el indică lirism obiectiv doar când vorbesc alte personaje decât eul liric; o adresare către iubită, în care vocea poemului își spune propria dorință, rămâne subiectivă.

Eul liric colectiv. Persoana I plural („noi”) face ca vocea poemului să vorbească în numele unei comunități. În „Noi” de Octavian Goga (1905), vocea reprezintă un popor, nu o sumă de autori. Lirica de rol și lirica măștilor. Poetul vorbește printr-un personaj sau printr-o identitate fictivă; starea este a personajului, iar cititorul o înțelege prin replică și situație.

Exemplu lucrat — lirism subiectiv în „Floare albastră”: după chemarea fetei din prima strofă („Iar te-ai cufundat în stele”), vocea masculină mărturisește „Eu am râs, n-am zis nimica” și încheie cu „Totuși este trist în lume!”. Pașii: (1) găsim persoana I („Eu am râs”); (2) găsim exclamația finală; (3) observăm că textul exprimă regretul unui „eu”. Concluzie: lirism subiectiv, cu eul liric explicit.

Exemplu lucrat — lirism subiectiv în „Plumb”: verbul „stam”, la persoana I, din „Stam singur în cavou”, arată un eu liric care își spune direct singurătatea. Imaginile funerare (sicriele și florile de plumb) proiectează starea lui de apăsare. Poemul este subiectiv, pentru că vocea își mărturisește trăirea.

Exemplu lucrat — lirism obiectiv în „Iarna pe uliță”: poemul începe cu prima ninsoare („A-nceput de ieri să cadă / Câte-un fulg”) și continuă cu copiii care se dau cu săniile și cu bătrâna care le face observație. Pașii: (1) căutăm mărcile persoanei I: aproape lipsesc, eul apare doar discret, în final; (2) găsim scena: copii, săniuș, glasuri; (3) vedem că bucuria se transmite prin mișcare și sunet. Concluzie: lirism obiectiv.

Pentru a încadra un poem, parcurge pașii: 1) caută mărcile persoanei I și ale adresării; 2) dacă lipsesc, vezi dacă textul prezintă scene sau voci; 3) hotărăște dominanta (subiectiv sau obiectiv); 4) argumentează cu un vers din text.

Greșeli frecvente

• Greșit: Lirismul obiectiv este text fără sentimente.
  Corect: Sentimentul este transmis indirect prin scenă și voci.
• Greșit: Dacă poemul nu conține cuvântul „eu”, nu există eu liric.
  Corect: Eul liric poate fi indirect, prin alegerea imaginilor, a tonului și a perspectivei.
• Greșit: Eul liric din „Noi” (Goga) este autorul și colegii lui.
  Corect: „Noi” este o voce colectivă, construită în poem.

Înainte și după