Pastelul

Pastelul este o poezie lirică în care un peisaj este prezentat prin imagini vizuale, auditive sau olfactive, iar privirea asupra naturii transmite și o stare. Vasile Alecsandri, considerat creatorul pastelului în literatura română, și-a publicat pastelurile în revista „Convorbiri literare”, în anii 1868–1869. Printre ele sunt „Iarna” și „Miezul iernei”, două feluri de a construi peisajul rece.

Pentru a citi un pastel, parcurge pașii:

1. Spune ce anotimp sau ce moment al zilei este descris.
2. Notează imaginile: ce se vede, ce se aude, ce se simte.
3. Caută figuri de stil: epitete, comparații, personificări.
4. Observă dacă tabloul este static (nemișcat) sau dinamic (cu mișcare).
5. Spune ce stare transmite peisajul: liniște, bucurie, măreție, tristețe.

Pastelul fixează un moment al naturii, nu povestește o întâmplare cu episoade. Dacă un text spune „întâi s-a întâmplat… apoi…”, probabil este narațiune, nu pastel. Alegerea detaliilor arată sensibilitatea poetului, de aceea pastelul este o specie lirică, chiar dacă pare doar o descriere.

Exemplu lucrat: „Iarna” are patru strofe de câte patru versuri. În primele trei, ninsoarea acoperă totul: fulgii „plutesc în aer ca un roi de fluturi albi” (comparație), „Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare”, iar plopii se văd „ca fantasme albe”. Predomină imaginile vizuale și tăcerea. În ultima strofă, ninsoarea încetează, „doritul soare” strălucește, iar versurile „Iată-o sanie ușoară care trece peste văi… / În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi” aduc mișcarea și sunetul. Concluzie: poetul trece de la un peisaj alb și tăcut la unul plin de viață, iar starea transmisă este veselia unei zile de iarnă. Versurile se pot verifica în textul poeziei.

Ca să scrii singur câteva rânduri de pastel, alege un anotimp, notează trei imagini (ce vezi, ce auzi, ce simți) și leagă-le în versuri scurte. Un început posibil: „Zăpada cade lin pe uliță, / Copiii râd și trag sănii, / Iar fumul urcă din hornuri, subțire.” Observi o imagine vizuală, una auditivă și una de mișcare. Scrie-ți propriile versuri, nu copia de la alții: scopul este să exersezi ordinea imaginilor.

La clasa a VI-a observi și versificația: rima (cuvintele care se termină la fel la sfârșitul versurilor), strofa (grupul de versuri) și măsura versurilor, adică numărul silabelor. În „Iarna”, versurile 1–2 rimează („zăpadă” – „grămadă”), la fel versurile 3–4 („albi” – „dalbi”): rima este împerecheată.

Pastelul construiește un tablou de natură, iar selecția imaginilor arată prezența eului liric, chiar dacă el nu spune „eu”. Descrierea este poetică: folosește epitete, comparații, personificări, metafore, hiperbole, iar imaginile pot fi vizuale, auditive, olfactive sau motorii. Figurile construiesc imagini, iar imaginile transmit starea. Poeziile sunt împărțite în strofe, iar fiecare strofă dezvoltă o parte a tabloului: cadrul general, detaliul, sunetul, mișcarea. Multe pasteluri combină tabloul static, în care elementele naturii sunt prezentate ca într-o fotografie, cu cel dinamic, în care apar mișcări și schimbări.

Exemplu lucrat — „Miezul iernei”: poezia are patru catrene cu rima împerecheată („cumplit” – „oțelit”, „strălucitoare” – „picioare”). Prima strofă combină imaginea auditivă („În păduri trosnesc stejarii!”) cu cea vizuală: zăpada este „un lan de diamanturi ce scârțâie sub picioare”. Fumurile albe sunt „ca înaltele coloane unui templu maiestos”, iar în strofa a treia metafora se dezvoltă: „Munții sunt a lui altare, codrii – organe sonoare”. Peisajul devine un templu, de unde starea de măreție. Strofa a patra începe cu nemișcarea („Totul e în neclintire, fără viață, fără glas”), apoi o rupe: „Dar ce văd?... în raza lunei o fantasmă se arată... / E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!” Întrebarea „Dar ce văd?” este singurul loc în care eul liric apare explicit, prin verbul la persoana I. Concluzie: tabloul static și solemn se încheie cu o imagine de mișcare și neliniște.

Exemplu lucrat — pastel și descriere în proză: același peisaj poate fi dat în proză: „A nins toată ziua. Spre seară a ieșit soarele și pe drum a trecut o sanie cu zurgălăi.” Textul informează despre loc și moment. Alecsandri spune aceleași lucruri în versuri, cu rimă, cu strofe și cu figuri: „oceanul de ninsoare” (metaforă pentru câmpul acoperit de zăpadă), soarele care „dezmiardă” (personificare), „sanie ușoară” (epitet). Pastelul, scris în versuri, organizează imaginile după ritm, rimă și strofă și exprimă o stare; descrierea în proză este un mod de expunere.

Eul liric în pastel. Chiar dacă nu spune „eu”, poetul este prezent prin felul în care privește: epitete ca „cumplita iarnă”, „mândra țară” sau „doritul soare” arată atitudinea față de peisaj. Când apar verbe la persoana I sau întrebări directe, ca „Dar ce văd?”, eul liric se simte mai explicit.

Pastelurile lui Alecsandri surprind natura în fiecare anotimp, iar în manualele școlare ele sunt reperul speciei. Alți poeți au scris poezii cu peisaj, dar nu orice poezie în care apare un copac este pastel: contează cum organizează peisajul imaginea și starea.

Greșeli frecvente

• Greșit: Orice poezie care numește un copac este pastel.
  Corect: Peisajul trebuie să organizeze imaginea și starea poeziei.
• Greșit: În pastel natura este redată fără perspectiva unei voci poetice.
  Corect: Selecția detaliilor exprimă sensibilitatea acesteia.
• Greșit: Pastelul este o poezie despre orice animal sau obiect din natură, fără imagini.
  Corect: Pastelul prezintă un peisaj prin imagini poetice care transmit o stare.

Înainte și după