Fabula

Fabula este o specie epică scurtă, de obicei în versuri, în care animalele, plantele sau obiectele vorbesc și se poartă ca oamenii. Întâmplarea arată un defect omenesc, iar morala spune învățătura. Fiind epică, ea povestește, chiar dacă este scrisă în versuri; poezia lirică, în schimb, exprimă o stare.

Poți recunoaște o fabulă după patru trăsături: personajele sunt animale sau obiecte care se poartă ca oamenii, acțiunea este scurtă, textul arată un defect omenesc și are o morală. Dacă lipsește una dintre ele, textul poate fi poveste sau poezie, nu fabulă.

Pentru a analiza o fabulă, parcurge pașii:

1. Spune cine sunt personajele și ce trăsătură umană reprezintă fiecare.
2. Rezumă întâmplarea în două-trei propoziții.
3. Caută morala: este spusă direct, la sfârșit, sau se desprinde din întâmplare?
4. Spune ce defect omenesc critică fabula.
5. Alege o replică sau o faptă care dovedește defectul.

Exemplu lucrat: în „Racul, broasca și o știucă”, de Alecu Donici, cei trei trebuie să ducă în iaz un sac cu grâu, dar îl trag în direcții diferite: racul se dă înapoi, broasca sare în sus, iar știuca se izbește. Sacul nu se mișcă, „căci se trăgea neunit”. Personajele sunt animale, dar reprezintă oameni care nu cooperează. Defectul criticat este lipsa de înțelegere. Morala este spusă la sfârșit: „Așa-i și la omenire, / Când în obște nu-i unire”. O treabă comună nu reușește dacă fiecare trage în altă parte.

Morala poate fi formulată în ultimul vers sau în ultima propoziție, poate fi spusă de un personaj sau rezultă din fapte. Când o formulezi tu, leag-o de o faptă din text și arată urmarea defectului: „Cine promite una și face alta își pierde credibilitatea.”

Fabula folosește personificarea (animalele vorbesc și gândesc ca oamenii) și alegoria (întâmplarea cu animale înseamnă altceva decât pare). Tonul este de obicei ironic sau satiric. Cei mai cunoscuți fabuliști români sunt Grigore Alexandrescu și Alecu Donici.

Atenție la deosebirea dintre fabulă și basm. În basm, animalele vorbitoare apar într-o lume fantastică și eroul trece probe. În fabulă, animalul reprezintă un tip uman, iar scopul este critica unui defect, nu aventura.

Textul are de obicei două părți: narațiunea (întâmplarea, uneori cu dialog) și morala (învățătura). Morala poate fi formulată explicit, la început sau la sfârșit, sau poate rămâne implicită.

Personaje-tip. Personajele sunt tipuri, nu indivizi: leul poate reprezenta puterea, vulpea viclenia, mielul nevinovăția. Ele nu au o biografie, ci o trăsătură dominantă, iar aceeași trăsătură poate fi dată unor animale diferite în fabule diferite. Autorul nu îl condamnă pe personaj fiindcă este animal, ci pentru ce reprezintă.

Mijloace artistice. Personificarea face scena vie: când un animal spune o replică, este personificare. Alegoria dă sensul: când întreaga întâmplare arată un defect omenesc, ea este alegorie. Ironia și satira critică defectele. Comicul de situație apare când personajele se poartă contrar vorbelor lor.

Exemplu lucrat — „Cîinele și cățelul”, de Grigore Alexandrescu (ediția 1842).

1. Personajele: Samson, „dulău de curte”, și Samurache, un cățel care ascultă din lături. Samson reprezintă omul cu rang, care se laudă cu modestia.
2. Întâmplarea: Samson spune unui bou că nu-i place mândria și că vrea să fie numit „cîine sadea”. Când Samurache îl numește „frate”, Samson se mânie: „Noi, frații tăi? [...] potaie!”.
3. Defectul: ipocrizia. Samson susține egalitatea, dar o refuză când trebuie aplicată față de cel mai mic.
4. Dovada: replica „Că voi egalitate, dar nu pentru căței”.
5. Morala, spusă de autor: „Și numai cu cei mari egalitate vrem.”

Contradicția dintre vorbă și faptă este sursa comicului, iar alegoria este clară: povestea câinilor vorbește despre oameni.

Două moduri de a formula morala. La Donici, naratorul trece de la întâmplare la omenire printr-o generalizare: „Așa-i și la omenire”. El intervine și în povestire, cu un ton de martor care nu garantează totul: „Nu știu cine-i vinovat; / Însă, pe cât am aflat”. La Alexandrescu, morala începe cu „Acestea între noi adesea o vedem”, deci autorul trece de la câini la „noi”, adică la oameni, și apoi o formulează într-un singur vers. Observi astfel că morala poate fi un comentariu al naratorului, fără ca vreun personaj să o rostească.

Exemplu lucrat — deosebești fabula de poezia lirică. „Racul, broasca și o știucă” are personaje, acțiune și morală: este epică, deși e scrisă în versuri. O poezie despre toamnă, în care eul liric își exprimă tristețea, are versuri, dar nu are acțiune și personaje care se confruntă: este lirică. Criteriul nu este forma (versuri sau proză), ci prezența întâmplării.

Fabula în literatura română. Au scris fabule Grigore Alexandrescu, Alecu Donici și Dimitrie Țichindeal, al cărui volum „Filosoficești și politicești prin fabule moralnice învățături” a apărut la Buda în 1814. În clasă analizezi personajele, defectul, morala și mijloacele artistice.

Greșeli frecvente

• Greșit: Fabula este lirică fiindcă apare în versuri.
  Corect: Acțiunea și personajele o încadrează în genul epic.
• Greșit: Morala trebuie să fie mereu un vers separat, la sfârșit.
  Corect: Ea poate fi spusă explicit sau poate rezulta din întâmplare.
• Greșit: Samson este criticat fiindcă este câine.
  Corect: Este criticat pentru ipocrizie, adică pentru ce reprezintă, nu pentru că este animal.

Înainte și după