Junimea și Convorbiri literare

„Junimea” este societatea culturală întemeiată la Iași în 1863 de Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti și Iacob Negruzzi. Revista ei, „Convorbiri literare”, apare din 1867. Prin lectura și dezbaterea publică a textelor, cenaclul face o selecție critică, iar în jurul lui se afirmă scriitori ca Mihai Eminescu, Ion Creangă și I. L. Caragiale.

Etapele. Societatea trece prin etapa ieșeană (1863–1874), etapa ieșeano-bucureșteană (1874–1885) și etapa bucureșteană (după 1885). Deviza atribuită cenaclului, „Intră cine vrea, rămâne cine poate”, rezumă selecția prin lectură și discuție.

Principii. Junimea promovează valoarea estetică drept criteriu principal, discuția liberă a textelor, respingerea imitației fără fond și gustul pentru cultură. Ședințele au un ritual: lectura unui text, urmată de comentarii, de unde vine și caracterul formator al cenaclului.

Titu Maiorescu. El este îndrumătorul criticii. Studiul „În contra direcției de astăzi în cultura română” (1868) formulează teoria „formelor fără fond”, adică a instituțiilor și a formelor culturale importate fără o bază reală în societate. Studiul „O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867” aplică aceste principii pe exemple concrete. Alte studii susțin autonomia esteticului: evaluarea textelor după criterii artistice, nu după temă sau utilitate.

Scriitorii din jurul revistei. Mihai Eminescu publică în „Convorbiri literare” din 1870. Ion Creangă, prezentat cenaclului de Eminescu, își publică în revistă prima poveste, „Soacra cu trei nurori” (1875), apoi „Povestea lui Harap-Alb” (1877). „Luceafărul” apare mai întâi în „Almanahul Societății Academice Social-Literare «România Jună»” din Viena (aprilie 1883), apoi în „Convorbiri literare” (august 1883). I. L. Caragiale și Ioan Slavici sunt și ei colaboratori.

Orientarea politică. Mulți membri sunt conservatori și susțin evoluția treptată a societății, în opoziție cu schimbările rapide. Orientarea influențează ideea „formelor fără fond”, dar judecata estetică rămâne criteriul pentru literatură.

Limite. Junimiștii au fost criticați pentru conservatorism și pentru atitudinea față de unele inițiative culturale, însă selecția lor a influențat durabil gustul și canonul literar.

Exemplu lucrat 1 — de la ședințe la studiu critic. În prefața din 1867 la „O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867”, Maiorescu scrie că membrii „Junimii” citiseră aproape doi ani poezii românești pentru o antologie, dar „din miile de poezii citite, societatea nu a putut alege un număr suficient pentru a compune un volum”. Pași: (1) practica cenaclului este lectura în comun; (2) criteriul este calitatea poetică; (3) rezultatul este un studiu critic, nu o antologie: din selecție a ieșit critica.

Exemplu lucrat 2 — criteriul estetic bate tema. În același studiu, Maiorescu citează patru versuri patriotice: „Aste inimi prea-nfocate / Cu stâlpări de nemurire / De al păcii imn legate / Cânt a patriei iubire!” și comentează: „Ce imagine teribilă! Inimi înfocate, legate de un imn cu stâlpări de nemurire!” Pași: (1) tema, iubirea de patrie, este nobilă; (2) imaginea este incoerentă (inimi legate de un imn); (3) concluzie: Junimea respinge versurile pentru execuția artistică, nu pentru subiect.

Greșeli frecvente

• Greșit: „Junimea” este numele unei reviste.
  Corect: Este societatea; revista ei este „Convorbiri literare”.
• Greșit: Toți autorii publicați în revistă au scris în același curent.
  Corect: Gruparea a reunit opere și formule diferite.
• Greșit: Junimea acceptă orice text care exprimă idei patriotice.
  Corect: Junimea selectează după criteriul estetic; tema patriotică nu înlocuiește valoarea artistică.
• Greșit: „Luceafărul” a apărut întâi în „Convorbiri literare”.
  Corect: A apărut mai întâi în almanahul „România Jună” din Viena (aprilie 1883), apoi în „Convorbiri literare” (august 1883).

Înainte și după