Basmul popular

Basmul popular este o narațiune epică în proză, transmisă oral și creată colectiv: autorul individual nu este cunoscut. Fantasticul este acceptat ca firesc, binele învinge răul, iar eroul trece probe ajutat de ființe sau obiecte năzdrăvane. Petre Ispirescu a publicat primele șase basme culese de el în ziarul „Țăranul român” (1862), printre ele „Prâslea cel voinic și merele de aur” și „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. Le-a reunit apoi în „Legende sau basmele românilor” (1872; ediția completă, 1882).

Trăsăturile basmului popular se pot grupa în patru categorii.

• Formulele: inițiale („A fost odată ca niciodată”), mediane („merse, merse”) și finale („și încălecai p-o șea, și v-o spusei dumneavoastră așa”). Ele marchează intrarea în lumea basmului, înaintarea eroului și revenirea în realitate.
• Personajele: eroul (adesea mezinul), antagonistul (zmeul, balaurul, baba-cloanța), ajutoarele (animale, ființe năzdrăvane) și donatorul (cel care dă sfaturi sau obiecte); fata de împărat este adesea răsplata eroului.
• Motivele: numărul trei, drumul, pădurea, tărâmul celălalt, obiectele magice (măr, apă vie și apă moartă), proba.
• Timpul și spațiul: nedeterminate („într-o împărăție”), fantastice, în care legile realității nu se aplică.

Basmul se transmite oral, de aceea există mai multe variante ale aceluiași basm. Oralitatea se simte în repetiții, în adresări către ascultător și în ritmul propozițiilor. Culegătorul, precum Ispirescu, consemnează o variantă și o prelucrează, fără să devină autorul poveștii: textul lui este o variantă fixată în scris, nu „basmul original”.

Acțiunea urmează de obicei etapele: lipsa sau nedreptatea inițială, plecarea eroului, probele, înfruntarea adversarului, izbânda, recunoașterea și pedepsirea răului.

Exemplu lucrat — etapele în „Prâslea cel voinic și merele de aur” (textul basmului):

1. Lipsa: mărul cu mere de aur al împăratului este jefuit în fiecare noapte. Frații mai mari păzesc pe rând și adorm.
2. Plecarea și prima probă: Prâslea veghează între două țepușe, rănește hoțul cu săgeți și urmează dâra de sânge până la o prăpastie, pe care coboară spre tărâmul celălalt.
3. Înfruntarea: în trei palate, de aramă, de argint și de aur, învinge trei zmei, în luptă dreaptă. Numărul trei și trecerea de la un metal la altul sunt motive tradiționale.
4. Trădarea și ajutorul: frații lasă frânghia să cadă, iar Prâslea salvează puii unei zgripsoroaice de un balaur. Ea îl scoate pe tărâmul de sus, iar el îi dă hrană din carnea coapsei lui, fiindcă merindea s-a terminat.
5. Recunoașterea și pedeapsa: deghizat în ucenic de argintar, face din mărul zmeului o furcă și o cloșcă de aur, după care fata îl recunoaște. Frații mai mari mor loviți de propriile săgeți, aruncate în sus ca probă, iar Prâslea se căsătorește cu fata cea mică.

Exemplu lucrat — două basme, aceleași formule: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” începe tot cu „A fost odată ca niciodată”, dar formula de început are altă continuare: „că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti”, față de „că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti” la Prâslea. Formula finală este aproape aceeași: „Iar eu încălecai p-o șea și vă spusei dumneavoastră așa”. Deosebirea este în deznodământ. Făt-Frumos pleacă de pe tărâmul tinereții veșnice și, ajuns acasă, găsește palatele dărâmate, iar barba îi încărunțește. În cufărul din palat îl așteaptă Moartea lui, care îi trage o palmă: Făt-Frumos cade mort și se face țărână. Finalul arată că ordinea lumii nu poate fi încălcată, spre deosebire de Prâslea, unde izbânda restabilește echilibrul.

Un basm popular se deosebește de unul cult prin autor și prin stil. În basmul cult autorul este cunoscut, iar stilul îi aparține: „Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă (1877) păstrează formule și motive tradiționale, dar are un limbaj personal.

Greșeli frecvente

• Greșit: Petre Ispirescu a inventat toate basmele pe care le-a tipărit.
  Corect: El a cules și a prelucrat variante populare.
• Greșit: O singură întâmplare supranaturală definește basmul.
  Corect: Contează și traseul probelor, opoziția bine–rău și convențiile povestirii.
• Greșit: Orice poveste în care apare un zmeu este basm popular.
  Corect: Contează și formulele, motivele, structura probelor și transmiterea orală.

Înainte și după