Genuri literare

Genul epic povestește întâmplări printr-un narator; în „Amintiri din copilărie” (1881–1892), Ion Creangă îl lasă pe Nică să povestească la persoana I. Genul liric exprimă direct sentimente și idei ale eului liric; în „Somnoroase păsărele”, Mihai Eminescu construiește o stare de liniște. Genul dramatic prezintă acțiunea prin replicile personajelor și indicații pentru scenă; în „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, conflictul electoral se desfășoară în dialog.

Pentru a stabili genul unui text, parcurge pașii:

1. Întreabă cine vorbește: un narator (epic), o voce lirică (liric) sau personajele direct, prin replici (dramatic).
2. Caută mărcile genului. În epic: acțiune, personaje, timp și spațiu. În liric: stări, imagini, figuri de stil, ritm. În dramatic: replici, didascalii, acte și scene.
3. Stabilește specia: basm, nuvelă, roman, fabulă (epic); pastel, doină, meditație (liric); comedie, dramă, tragedie (dramatic).
4. Verifică dacă textul amestecă moduri de expunere, dar păstrează un gen dominant.

Exemplu lucrat: „Moara cu noroc” de Ioan Slavici urmărește cum Ghiță, cârciumar, se lasă atras în afacerile lui Lică. Vocea care relatează este a unui narator, există personaje, acțiune și conflict, deci textul este epic. Specia este nuvela. Nu are replici ca unică formă de expunere, nu are didascalii și nu transmite direct stările unui eu liric.

Exemplu lucrat — gen liric: în „Somnoroase păsărele” nu povestește nimeni o întâmplare: o voce își exprimă starea în fața serii, iar textul este organizat în strofe cu rimă (păsărele – rămurele, adună – bună). Mărcile sunt eul liric, imaginile și muzicalitatea, deci genul este liric. Nu apar personaje care vorbesc între ele și nici narator.

Dacă un text amestecă mai multe mărci, alege genul după vocea care organizează întregul text: narator, eu liric sau personaje care vorbesc direct.

Genul este o categorie largă, specia este mai precisă. Nu hotărî după aspectul textului: un text în versuri nu este neapărat liric.

Epicul. Textele epice povestesc întâmplări și au narator, personaje, timp și spațiu. Specii: basmul (fantastic, probe, victoria binelui), fabula (animale cu trăsături omenești, morală), snoava (glumă cu învățătură), schița (text scurt, un singur fapt), nuvela (conflict concentrat), romanul (mai multe fire ale acțiunii).

Liricul. Textele lirice exprimă sentimente și idei prin imagini și figuri. Specii: pastelul (peisaj), doina (cântec popular de dor sau jale), meditația (reflecție), elegia (tristețe), sonetul (formă fixă). Elementele definitorii sunt eul liric, imaginile și muzicalitatea.

Dramaticul. Textele dramatice sunt scrise pentru scenă și au replici și didascalii. Specii: comedia (râs, critica moravurilor), drama (probleme grave), tragedia (soartă fatală). Structura este în acte, scene, tablouri.

Exemplu lucrat — specia în interiorul genului epic: „Moara cu noroc” de Ioan Slavici este nuvelă, pentru că urmărește un conflict concentrat în jurul unui personaj principal, Ghiță. „Ion” de Liviu Rebreanu (1920) este roman: urmărește mai multe destine (Ion, Ana, familia Herdelea) și mai multe fire ale acțiunii. Ambele sunt epice, dar speciile diferă prin întindere, număr de personaje și număr de conflicte.

Moduri de expunere. Narațiunea relatează fapte, descrierea prezintă ființe, locuri sau obiecte, dialogul redă replicile, iar monologul este vorbirea unui personaj cu sine sau cu publicul. Modurile de expunere nu sunt genuri: o nuvelă are narațiune, descriere și dialog, iar o piesă are doar dialog și monolog.

Cazuri de graniță. Balada populară „Miorița” combină povestirea (epic) cu adresările și starea de jale (liric), de aceea este numită epico-lirică. O comedie în versuri rămâne dramatică, pentru că se joacă pe scenă. Un roman cu pasaje poetice rămâne epic.

Exemplu lucrat — gen după mărci: începutul poveștii lui Creangă, „Era odată o capră care avea trei iezi.” Mărci: verbe la imperfect, personaje (capra, iezii), formula de început a unei întâmplări. Gen: epic. Specie: poveste.

Exemplu lucrat — gen dramatic: în scena întâlnirii dintre Zoe și Tipătescu din „O scrisoare pierdută”, cititorul află despre scrisoarea compromițătoare din replici și gesturi indicate scenic. Dialogul produce acțiunea în fața spectatorului, deci piesa aparține genului dramatic.

Exemplu lucrat — gen dominant: în „Povestea lui Harap-Alb” (Ion Creangă, 1877), personajele vorbesc, dar întâlnirea cu Sfânta Duminică, la pod, este relatată de un narator. Dialogul nu face basmul dramatic. Genul dominant este epicul, pentru că întreaga operă este construită ca povestire cu narator.

Proba rapidă: dacă poți spune „un narator povestește”, textul este epic; dacă poți spune „o voce își exprimă starea”, liric; dacă poți spune „personajele vorbesc direct în fața publicului”, dramatic.

Greșeli frecvente

• Greșit: Romanul este un gen literar.
  Corect: Romanul este o specie a genului epic.
• Greșit: Orice text în versuri este liric.
  Corect: O baladă în versuri poate povesti întâmplări, deci este epică.
• Greșit: Dacă un text are dialog, este dramatic.
  Corect: Dialogul apare și în textul epic; genul se stabilește după vocea care organizează textul.

Înainte și după