Paratiroidele, timusul, epifiza

Paratiroidele, epifiza și timusul sunt trei structuri cu rol hormonal, care nu au aceeași funcție doar fiindcă sunt enumerate împreună. Paratiroidele, de obicei în număr de patru, se află pe fața posterioară a lobilor tiroidei și secretă parathormon (PTH), care crește calcemia. Epifiza (glanda pineală) se află în epitalamus, în spatele ventriculului al III-lea, și secretă melatonină, mai multă noaptea decât ziua. Timusul, situat în mediastinul anterior, în spatele sternului, secretă timozină și timopoietină, peptide care susțin maturarea limfocitelor T.

Pentru a le compara, întreabă unde se află fiecare organ, ce semnal produce și asupra cărui proces acționează. Paratiroidele sunt vecine cu tiroida, dar hormonul lor nu este hormon tiroidian. Melatonina este asociată cu ritmul zilnic, însă somnul este reglat de mai multe sisteme. Timusul este și organ limfoid, nu doar „glandă mică”. Lecțiile Paratiroidele, Epifiza și Timusul tratează separat aceste structuri. Aici reții relația dintre localizare, secreție și efect.

Cele trei organe sunt reglate de semnale diferite și lucrează la scări de timp diferite. Termenul „secundare” este o grupare didactică, nu o măsură a importanței lor.

Paratiroidele, mari cât un bob de orez, secretă PTH, un hormon peptidic, și au celule cu receptor sensibil la calciu: scăderea calcemiei sub intervalul normal (2,2–2,6 mmol/L) crește secreția de PTH, iar creșterea ei o reduce, adică funcționează prin feedback negativ, fără comandă hipofizară. PTH acționează asupra a trei ținte: stimulează resorbția osoasă prin osteoclaste, crește reabsorbția renală de calciu și scade reabsorbția de fosfat, apoi activează vitamina D în rinichi, ceea ce crește absorbția intestinală a calciului. Rezultatul este creșterea calcemiei și scăderea fosfatemiei.

Epifiza primește informația luminoasă indirect: retina, nucleul suprachiasmatic al hipotalamusului, calea simpatică, apoi pinealocitele. Pinealocitele sintetizează melatonina din serotonină. Lumina frânează secreția ei, iar întunericul o favorizează, cu maximul între orele 2 și 4 noaptea. Melatonina transmite organismului momentul zilei, sincronizează ritmul somn–veghe și, înainte de pubertate, frânează maturarea gonadelor.

Timusul este cel mai dezvoltat în copilărie. Aici se maturizează limfocitele T, ai căror precursori vin din măduva osoasă. Celulele epiteliale timice secretă timozină și timopoietină. După pubertate, țesutul timic este înlocuit treptat cu țesut adipos, dar limfocitele T deja formate rămân în organism.

Exemplu rezolvat 1: ce glandă a fost lezată? După o tiroidectomie totală, un pacient are furnicături la buze și spasme ale mâinilor, iar calcemia este 1,8 mmol/L.

1. Calcemia este sub valoarea normală (2,2–2,6 mmol/L), deci este hipocalcemie.
2. Reglarea calcemiei aparține PTH. Paratiroidele stau pe fața posterioară a tiroidei, deci pot fi lezate sau îndepărtate o dată cu ea.
3. Fără PTH, osul eliberează mai puțin calciu, rinichiul pierde calciu, iar vitamina D nu mai este activată; calcemia scade.
4. Calciul scăzut crește excitabilitatea nervilor și a mușchilor, de unde furnicăturile și spasmele (tetania). Hormonii tiroidieni nu explică tabloul.

Exemplu rezolvat 2: trei scări de timp. Compară cum variază secreția celor trei organe.

1. PTH are un timp de înjumătățire de 2–4 minute, deci secreția lui urmărește calcemia în minute.
2. Melatonina urmărește alternanța lumină–întuneric: ritm de aproximativ 24 de ore, cu maxim noaptea.
3. Timusul cântărește 30–40 g în jurul pubertății și 5–15 g la adult. Pentru 35 g la pubertate și 10 g la adult, scăderea este $\frac{35-10}{35}\approx 0,71$, adică aproximativ 71%.
4. Concluzie: fiecare organ se leagă de un alt tip de semnal (calcemia, lumina, vârsta) și de o altă scară de timp (minute, 24 de ore, ani).

Recunoaște organul pe o schemă și leagă-l de funcția dominantă: echilibrul calciului, ritmul lumină–întuneric sau maturarea limfocitelor T. Într-o comparație, separă glanda endocrină de organul limfoid care produce și substanțe de semnalizare.

Asociază organul cu localizarea și cu secreția lui: paratiroide — fața posterioară a tiroidei, parathormon; epifiză — epitalamus, melatonină; timus — mediastinul anterior, timozină și timopoietină. Reține că timusul este un organ limfoid care are și rol endocrin, iar paratiroidele nu aparțin tiroidei.

Pentru întrebările de tip „sursă – hormon – efect”, parcurge lanțul în ordine: organul, stimulul care îl activează, hormonul eliberat, ținta și efectul. Exemplu: scăderea calcemiei de la 2,4 la 2,1 mmol/L, paratiroidele, parathormonul, osul și rinichiul, creșterea calcemiei și scăderea fosfatemiei. Un al doilea exemplu: lumina puternică seara, retina și nucleul suprachiasmatic, epifiza, scăderea secreției de melatonină, adormire întârziată. Dacă enunțul schimbă un element al lanțului, afirmația este falsă.

Exemplu în formatul examenului (complement grupat). Despre paratiroide, epifiză și timus sunt corecte afirmațiile:

1. Paratiroidele sunt situate pe fața posterioară a tiroidei.
2. Parathormonul crește calcemia.
3. Epifiza secretă melatonină, mai multă noaptea decât ziua.
4. Limfocitele T se maturizează în măduva osoasă.

• a) „Numai afirmațiile 1, 2 și 3 sunt corecte.”
• b) „Numai afirmațiile 1 și 3 sunt corecte.”
• c) „Numai afirmațiile 2 și 4 sunt corecte.”
• d) „Numai afirmația 4 este corectă.”
• e) „Toate afirmațiile sunt corecte sau toate sunt false.”

Răspuns: a. Afirmația 4 este falsă: în măduva osoasă se formează precursorii, iar limfocitele T se maturizează în timus.

Greșeli frecvente

• Greșit: Paratiroidele sunt lobi ai tiroidei.
  Corect: Paratiroidele sunt glande distincte.
• Greșit: Timusul are exclusiv funcție endocrină.
  Corect: Timusul are și rol important în maturarea limfocitelor T.
• Greșit: Timusul își păstrează dimensiunea toată viața.
  Corect: Timusul atinge maximul în jurul pubertății, apoi involuează și este înlocuit treptat de țesut adipos.

Înainte și după