Subordonarea

Într-o frază, o propoziție poate depinde de alta și o poate completa. Aceasta este subordonarea. Pentru a o recunoaște, cauți termenul din propoziția principală la care se leagă subordonata și întrebarea la care răspunde.

„Știu că ai venit.” Propoziția „că ai venit” completează verbul „știu”: arată ce știu.

Desparte o frază în propoziții după predicate. Pune întrebarea de la un verb sau de la un substantiv spre cealaltă propoziție și explică dependența.

O propoziție subordonată depinde de alta: „Știu că ai venit”. Legătura poate fi făcută prin conjuncții („că”, „să”, „dacă”, „deoarece”, „încât”), prin pronume ori adjective relative („care”, „cine”, „ce”, „cât”), prin adverbe relative („unde”, „când”, „cum”) sau prin locuțiuni conjuncționale („pentru că”, „din cauză că”). „Și” leagă de regulă unități coordonate, nu introduce o subordonată.

Propozițiile subordonate se grupează după funcția lor față de regentă. Unele țin loc de subiect sau de nume predicativ (subiectivă: „Se știe că a plecat”; predicativă: „Dorința lui este să învețe”). Altele țin loc de complement (completivă directă: „Știu că vii”). Altele determină un substantiv (atributivă: „Cartea pe care am citit-o este nouă”). Altele arată împrejurările acțiunii (circumstanțiale: de timp, de loc, de mod, de cauză, de scop, de condiție, de concesie, de consecință).

Pentru a o recunoaște, pui întrebarea de la regentă. Dacă răspunde la „ce?”, „cine?” este subiectivă sau completivă; dacă răspunde la „care?”, este atributivă; dacă răspunde la „când?”, „unde?”, „cum?”, „de ce?”, „cu ce scop?”, este circumstanțială.

Exemplu lucrat: Stabilim felul subordonatei din „Plec când se termină ora”.

1. Predicatele: „plec” (regentă) și „se termină” (subordonată).
2. Cuvântul de legătură este „când”.
3. Întrebăm de la regentă: „Când plec?” Răspunsul este „când se termină ora”.

Concluzie: subordonată circumstanțială de timp.

Subordonata nu poate sta singură: „că vii” nu este o comunicare completă. Poți verifica asta citind-o fără regentă. Dar și regenta are nevoie de ea: „Știu” lasă întrebarea „ce?” fără răspuns, iar subordonata o completează.

În „Plecăm când se termină ora”, subordonata răspunde la „când plecăm?” și exprimă timpul. În „Plecăm fiindcă s-a terminat ora”, răspunde la „de ce plecăm?” și exprimă cauza. Elementele de legătură pot fi conjuncții, locuțiuni conjuncționale ori cuvinte relative; clasificarea depinde de termenul regent și de raportul de sens, nu de simpla prezență a unui anumit cuvânt.

Subordonata este o propoziție care ocupă în frază locul unei părți de propoziție: subiect, nume predicativ, atribut, complement sau circumstanțial. Ea poartă numele funcției pe care o îndeplinește. Subiectiva răspunde la „cine?” sau „ce?”; predicativa, la „cine este?” sau „cum este?” subiectul; atributiva, la „care?” sau „ce fel de?”; completiva directă, la „ce?” sau „pe cine?”; completiva indirectă, la „cui?”; completiva prepozițională, la o întrebare cu prepoziția cerută de verb; circumstanțialele, la întrebări de loc, timp, mod, cauză, scop, condiție, concesie, consecință.

Cuvântul de legătură poate fi conjuncție (sau locuțiune conjuncțională) ori cuvânt relativ. Dacă elementul de legătură are funcție în subordonată, este cuvânt relativ; dacă nu, este conjuncție. În „Am păstrat biletul pe care mi l-ai dat”, „pe care” leagă subordonata de regentă și, în același timp, este complement direct în propria propoziție.

Subordonarea poate avea mai multe niveluri. În „Știu că vei reuși dacă te pregătești”, „dacă te pregătești” depinde de „vei reuși”, care la rândul ei este subordonată față de „Știu”. De aceea, pentru fiecare subordonată se identifică regenta ei imediată.

Exemplu lucrat: Analizăm „Am păstrat biletul pe care mi l-ai dat”. Subordonata „pe care mi l-ai dat” determină substantivul „biletul”, deci răspunde la „care bilet?”. Cuvântul de legătură „pe care” are funcție de complement direct în subordonată. Concluzie: subordonată atributivă, introdusă prin pronume relativ.

Exemplu lucrat: Analizăm „Am ieșit, deși ploua”. Subordonata „deși ploua” se leagă de regenta „am ieșit” prin conjuncția „deși”. Ea arată o împrejurare care nu a împiedicat acțiunea: concesia. Concluzie: subordonată circumstanțială concesivă.

O probă utilă este mutarea subordonatei. Circumstanțialele pot fi mutate în față: „Când se termină ora, plecăm”. Completivele și subiectivele se mută mai greu, pentru că ocupă locul unui complement sau al unui subiect. Atributivele stau, de regulă, imediat după substantivul determinat. Proba mutării ajută la recunoașterea circumstanțialelor, dar nu înlocuiește întrebarea de la regentă, care rămâne criteriul principal pentru felul subordonatei.

Cuvântul de legătură orientează analiza, dar nu o decide. „Că” introduce o completivă directă („Știu că vii”), o subiectivă („Se știe că vii”) sau o cauzală („Plânge că i-e frică”); felul subordonatei se stabilește prin întrebarea pusă de la regentă. În schimb, „deși” introduce o concesivă, iar „ca să” introduce, în cazurile obișnuite, o finală („Am venit ca să te ajut”).

La examen se cere de obicei felul subordonatei și cuvântul prin care este introdusă. Cuvintele de relație sunt conjuncții și locuțiuni conjuncționale (că, să, dacă, deși, încât, deoarece, fiindcă, ca să, pentru că, cu toate că), pronume și adjective relative (cine, ce, care, cât) și adverbe relative (unde, când, cum, încotro).

Deosebirea dintre conjuncție și cuvântul relativ: conjuncția este numai element de legătură și nu are funcție sintactică în subordonată; pronumele, adjectivul și adverbul relativ au funcție în propria propoziție. Exemple: în „Deși ploua, am ieșit”, „deși” este conjuncție; în „Știu cine locuiește aici”, „cine” este pronume relativ și subiect; în „Am ajuns când se întuneca”, „când” este adverb relativ și circumstanțial de timp în subordonată.

Subordonata poate depinde de principală sau de o altă subordonată: în „Dacă vei învăța, vei reuși”, principala este „vei reuși”, iar „dacă vei învăța” îi este subordonată.

Se identifică întâi regenta și elementul regent (verb, substantiv, adjectiv), apoi întrebarea la care răspunde subordonata. Acest raport stabilește felul subordonatei.

Exemplu lucrat: Ce fel de propoziție este „că vei reuși” în „Sper că vei reuși”? Întrebare de la regentă: „Ce sper?” Răspuns: „că vei reuși”. Propoziția ține locul complementului direct al verbului „sper”. Răspuns: completivă directă.

Exemplu lucrat: Ce fel de propoziție este „unde se termină drumul” în „Nu știu unde se termină drumul”? Întrebare de la regentă: „Ce nu știu?” Răspuns: „unde se termină drumul”. Cuvântul de legătură „unde” este adverb relativ și are funcție de circumstanțial de loc în subordonată, deci nu este conjuncție. Propoziția ține locul complementului direct al verbului „știu”. Răspuns: completivă directă, introdusă prin adverb relativ.

Greșeli frecvente

• Greșit: „Știu că ai venit” analizat ca două propoziții coordonate.
  Corect: „Că ai venit” depinde de verbul „știu”.
• Greșit: „Și” din „Ana citește și Radu scrie” introduce o subordonată.
  Corect: „Și” leagă două propoziții coordonate copulativ.
• Greșit: În „Am ieșit, deși ploua”, „deși” este pronume relativ.
  Corect: „Deși” este conjuncție subordonatoare; nu are funcție sintactică în subordonată și introduce o concesivă.

Înainte și după