Coordonarea

Coordonarea leagă propoziții sau părți de propoziție aflate pe același plan sintactic: niciuna nu depinde de cealaltă. Legătura se face prin conjuncții coordonatoare („și”, „dar”, „sau”, „deci”) sau prin juxtapunere, adică prin simpla alăturare, marcată cu virgulă.

Raportul dintre unități depinde de sensul legăturii:

• copulativ, când se adaugă o idee: „Ana citește și Mara desenează.”
• adversativ, când ideile se opun: „Ana citește, dar Mara se joacă.”
• disjunctiv, când se oferă o alegere: „Vii sau rămâi?”
• conclusiv, când a doua unitate arată o consecință: „A plouat, deci am rămas.”

Prin juxtapunere se leagă propoziții fără conjuncție: „Am intrat, am salutat, m-am așezat.”

Între propoziții coordonarea creează o frază: „Ana citește, iar Mara desenează.” Între părți de propoziție creează părți de propoziție multiple, adică mai multe cuvinte cu aceeași funcție: subiect multiplu („Ana și Mara citesc”), predicat multiplu („Ana citește și scrie”), atribute multiple („o carte nouă și interesantă”), complemente multiple („citește cărți și reviste”).

Câteva reguli de punctuație:

• Înaintea lui „dar”, „iar”, „însă”, „ci” se pune virgulă: „Am încercat, dar nu am reușit.”
• Înaintea lui „și” care leagă simplu două unități nu se pune virgulă: „Am încercat și am reușit.”
• Într-o enumerare, virgula separă termenii, iar ultimul se leagă cu „și”: „Ana, Mara și Radu au venit.”
• „Ci” apare după o negație: „Nu cântă, ci dansează.”
• „Nici” se repetă pentru a nega mai mulți termeni: „Nu a venit nici Ana, nici Mara.” Aici „Ana” și „Mara” formează un subiect multiplu.

Exemplu lucrat: Stabilim raportul din „Voiam să ies, dar ploua”.

1. Găsim propozițiile: „Voiam să ies” (cu subordonata „să ies”) și „dar ploua”.
2. Conjuncția „dar” leagă două idei care se opun.
3. A doua propoziție contrazice așteptarea creată de prima.

Concluzie: raport adversativ.

Exemplu lucrat: Identificăm părțile multiple din „Mara a cumpărat pâine și lapte”. „Pâine” și „lapte” răspund amândouă la întrebarea „ce?”, au aceeași funcție (complement direct) și sunt legate prin „și”. Concluzie: complement direct multiplu.

Coordonarea leagă unități sintactice de același rang. Se poate realiza sindetic, prin conjuncții, sau asindetic, prin juxtapunere: „A sunat clopoțelul, elevii au intrat în clasă.” Mai există elemente corelative, care apar în pereche: „nu numai… ci și”, „fie… fie”, „și… și”, „ori… ori”.

Coordonarea se deosebește de subordonare prin rang. O propoziție subordonată are o funcție sintactică față de regenta ei și poate fi înlocuită cu un cuvânt sau cu un grup de cuvinte: în „Voiam să ies” se poate spune „Voiam asta”, deci „să ies” e complement direct. O propoziție coordonată nu are funcție față de cealaltă și nu poate fi înlocuită astfel.

Raportul semantic se verifică prin înlocuire: dacă „dar” se poate înlocui cu „însă”, raportul este adversativ; dacă „și” se poate înlocui cu „precum și”, este copulativ; dacă se oferă o alegere, este disjunctiv. Conjuncția „iar” este adversativă când opune două activități („El citește, iar ea desenează”) și copulativă când doar adaugă.

Părțile de propoziție coordonate au aceeași funcție sintactică. În „Mara citește o carte și o revistă”, „o carte” și „o revistă” sunt două complemente directe coordonate. Dacă funcțiile diferă, cuvintele nu sunt coordonate: în „Am cumpărat pâine pentru mama”, „pâine” este complement direct, iar „pentru mama” este complement indirect.

Atenție: nu orice „și” leagă propoziții. În „Ana și Mara citesc” leagă două subiecte din aceeași propoziție, deci există o singură propoziție cu subiect multiplu, nu două propoziții coordonate. Numărul predicatelor arată câte propoziții sunt: aici „citesc” este unul singur.

Într-o frază, coordonarea poate lega și două subordonate de același fel, subordonate aceleiași regente: în „Știu că ai citit și că ai înțeles”, ambele completive directe depind de „Știu” și sunt legate copulativ.

Exemplu lucrat: Identificăm relațiile din „Fie plec la mare, fie rămân acasă”. Perechea corelativă „fie… fie” introduce două posibilități între care se alege. Propozițiile au același rang, iar raportul este disjunctiv. Concluzie: coordonare disjunctivă prin corelative.

Exemplu lucrat: Stabilim raportul din „Nu numai că a învățat, ci s-a și odihnit”. Perechea „nu numai că… ci” leagă două acțiuni care se adaugă una alteia, a doua fiind prezentată ca neașteptată. Raportul este copulativ, cu nuanță de intensificare, iar propozițiile sunt coordonate, pentru că niciuna nu are funcție față de cealaltă.

Exemplu lucrat: Deosebim coordonarea de subordonare în „Am rămas acasă, deși ploua, și am citit”. Pași: (1) „Am rămas acasă” este regenta; (2) „deși ploua” răspunde la întrebarea „în ciuda cărui fapt?” și este deci subordonată concesivă; (3) „și am citit” se leagă copulativ de „Am rămas acasă”, nu de subordonată, deci fraza combină subordonarea cu coordonarea.

Conjuncțiile coordonatoare se grupează după raportul exprimat:

• copulativ: și, nici, precum și, cât și; corelativ „nu doar… ci și”;
• adversativ: dar, iar, însă, ci;
• disjunctiv: sau, ori, fie… fie, ori… ori;
• conclusiv: deci, așadar, prin urmare.

„Însă” se poate înlocui cu „dar” fără schimbarea raportului. „Ori… ori” și „fie… fie” exprimă alternativa. „S-a pregătit, deci a reușit” are raport conclusiv.

Două propoziții sunt coordonate numai dacă au același rang. În „Știu că ai citit și că ai înțeles”, „că ai înțeles” depinde de „Știu”, nu de „că ai citit”, deci cele două completive directe sunt coordonate copulativ. La examen se greșește frecvent când se spune că a doua depinde de prima.

Juxtapunerea apare când lipsește conjuncția: „A sunat clopoțelul, elevii au intrat”. Virgula marchează legătura. Înaintea adversativelor se pune virgulă: „A încercat, dar nu a reușit”.

Exemplu lucrat: Care este raportul din „S-a pregătit serios, deci a reușit”? a) copulativ, b) adversativ, c) disjunctiv, d) conclusiv. Conjuncția „deci” introduce o consecință: pregătirea serioasă explică reușita. Raportul este conclusiv. Răspuns: d.

Exemplu lucrat: Ce raport leagă propozițiile din „Nu a plecat, ci a rămas”? Conjuncția „ci” apare după o negație și corectează afirmația anterioară, deci raportul este adversativ.

La un item, caută întâi conjuncția, apoi stabilește sensul relației dintre propoziții, nu doar cuvântul de legătură.

Greșeli frecvente

• Greșit: „Am citit dar nu am înțeles” fără virgulă înainte de „dar”.
  Corect: „Am citit, dar nu am înțeles.”
• Greșit: „Ana, Mara, și Radu au venit”, cu virgulă înaintea lui „și”.
  Corect: „Ana, Mara și Radu au venit.”
• Greșit: „Am deschis cartea și am citit” are a doua propoziție subordonată fiindcă vine după prima.
  Corect: Cele două propoziții sunt coordonate prin „și”.
• Greșit: Propozițiile legate prin „iar” sunt întotdeauna subordonate.
  Corect: „Iar” este conjuncție coordonatoare; propozițiile legate prin ea sunt coordonate.

Înainte și după