Propozițiile circumstanțiale

Propozițiile circumstanțiale sunt subordonate care arată împrejurările în care se petrece acțiunea din regentă: unde, când, cum, de ce, în ce scop, în ce condiții. Fiecare se recunoaște după trei lucruri: întrebarea pusă de la verbul regentei, elementul de legătură și sensul. Elementul de legătură ajută, dar nu hotărăște singur: „să” poate introduce o subordonată de scop („Am plecat să ajung la timp”) sau una completivă („Vreau să plec”), iar sensul răspunsului la întrebare face diferența.

Cinci feluri de circumstanțiale, cu întrebare, elemente de legătură și un exemplu:

• de loc: unde? de unde? încotro? — „unde”, „de unde”, „încotro”: „Așază cartea unde o găsești.”
• de timp: când? de când? până când? — „când”, „după ce”, „înainte să”, „până”: „Plecăm după ce se termină ora.”
• de mod: cum? — „cum”, „precum”, „ca și cum”: „Scrie cum te-am învățat.”
• de cauză: de ce? — „pentru că”, „fiindcă”, „deoarece”, „întrucât”: „Am rămas acasă pentru că ploua.”
• de scop: în ce scop? — „ca să”, „să”, „pentru ca să”: „Am plecat devreme ca să ajung la timp.”

Exemplu lucrat: Stabilim felul subordonatei din „Am rămas acasă pentru că ploua”.

1. Predicatele: „am rămas” (principală) și „ploua” (subordonată).
2. Întrebarea de la „am rămas”: „de ce am rămas acasă?” Răspunsul este „pentru că ploua”.
3. Elementul de legătură „pentru că” arată un fapt deja existent, care explică acțiunea.

Concluzie: subordonată circumstanțială de cauză. Comparăm cu „Am plecat devreme ca să ajung la timp”: aici „ca să ajung la timp” răspunde la „în ce scop?” și arată o țintă, deci este circumstanțială de scop.

Pașii de analiză: găsești predicatele și separi regenta de subordonată; pui întrebarea de la predicatul regentei; observi elementul de legătură („deși”, „ca să”, „dacă”); verifici dacă sensul răspunsului se potrivește cu felul ales. Dacă două feluri par posibile, sensul hotărăște.

Pentru fiecare fel, învață un exemplu-model și compară mereu întrebarea cu sensul exemplului. Dacă ai dubii, pune întrebarea și verifică dacă răspunsul este chiar propoziția subordonată, nu un alt cuvânt din frază.

Alte trei feluri, cerute la liceu și la admitere, au întrebări și elemente de legătură proprii:

• de condiție: în ce condiții? — „dacă”, „în caz că”, „de”: „Dacă vei învăța, vei reuși.”
• de concesie: în ciuda cărui fapt? — „deși”, „cu toate că”, „chiar dacă”: „Deși era frig, a ieșit.”
• de consecință: cu ce urmare? — „încât”, „așa încât”, „de”: „A strigat atât de tare, încât l-am auzit.”

Exemplu lucrat: Stabilim felul subordonatei din „Deși ploua, am ieșit în parc”. Predicatele sunt „ploua” (subordonată) și „am ieșit” (principală). Conjuncția „deși” arată un fapt care ar fi putut împiedica acțiunea, iar acțiunea principală s-a produs totuși. Concluzie: circumstanțială concesivă.

Cauză față de scop. Cauza este un fapt deja existent, care explică acțiunea: „Am plecat pentru că se întuneca”. Scopul este o țintă, un rezultat urmărit: „Am plecat ca să prind trenul”. În primul caz întunericul explică plecarea; în al doilea, trenul este ținta.

Condiție față de timp. „Când” poate însemna „dacă”. Proba este înlocuirea: „Când ajungi acasă, sună-mă” nu rămâne la fel cu „Dacă ajungi acasă, sună-mă”, pentru că primul enunț vorbește despre un moment, deci este circumstanțială de timp. În „Când ai nevoie, mă găsești”, înlocuirea cu „dacă” păstrează sensul, deci subordonata este condițională.

Concesie față de cauză. Concesia arată un obstacol depășit („Deși era obosit, a mers mai departe”), nu un motiv; de aceea, conjuncția „deși” nu poate fi înlocuită cu „pentru că”.

Consecutivă. Propoziția consecutivă arată urmarea celor spuse în regentă și este anunțată de obicei de un adverb corelativ din regentă: „atât de”, „așa de”, „într-atât”. În „Era atât de obosit, încât a adormit”, oboseala (cauza) stă în regentă, iar „încât a adormit” arată urmarea.

Modul verbului ajută la recunoaștere. Scopul cere de obicei conjunctivul („ca să ajung”, „să se joace”). Condiția ireală sau puțin probabilă cere condițional-optativul, și în subordonată, și în regentă: „Dacă aș avea timp, aș merge”. Concesia și cauza folosesc de regulă indicativul („deși era frig”, „pentru că ploua”).

Punctuația. Circumstanțiala antepusă regentei se desparte prin virgulă: „După ce a terminat, a plecat”. Cea postpusă nu se desparte de obicei, cu excepția concesivelor și a unor consecutive, care primesc virgulă: „A ieșit, deși ploua”.

Exemplu lucrat: Stabilim felul subordonatei din „Era atât de obosit, încât a adormit imediat”. Predicatele sunt „era” și „a adormit”. Conjuncția „încât” se corelează cu adverbul „atât de” din regentă și arată urmarea oboselii. Concluzie: circumstanțială consecutivă.

Exemplu lucrat: Stabilim felul subordonatei din „Dacă ai timp, vino la bibliotecă”. Conjuncția „dacă” introduce o condiție de care depinde acțiunea principală. Întrebarea este „în ce condiții să vin?”. Concluzie: circumstanțială condițională.

Exemplu lucrat: Alegem între cauză și scop în „Am sunat ca să întreb de program”. Întrebarea „de ce am sunat?” primește răspunsul „ca să întreb de program”, dar acesta nu este un fapt deja petrecut, ci o țintă. Dacă am înlocui „ca să” cu „pentru că”, ar rezulta „Am sunat pentru că întreb de program”: enunțul ar prezenta întrebarea ca pe un fapt deja existent, nu ca pe o țintă, deci ar spune altceva. Concluzie: circumstanțială de scop.

Ordinea de analiză este aceeași la orice frază: întrebarea, elementul de legătură, felul. Pentru „Dacă vei învăța, vei reuși”: „În ce condiții vei reuși?” – „dacă vei învăța” – condițională.

Fiecare tip de circumstanțială se recunoaște după întrebare, element de relație și sens. Unele elemente de relație mai rare:

• de loc: de unde, încotro, până unde („Ne-am întors de unde plecaserăm”);
• de timp: după ce, înainte să, până, de când, cât timp, imediat ce („Așteaptă-mă aici până termin lucrul”);
• de mod: cum, precum, ca și cum („S-a purtat cum se cuvine”);
• de cauză: fiindcă, deoarece, din cauză că, întrucât („Nu a venit fiindcă era bolnav”);
• de scop (finală): ca să, să, pentru ca să („Copiii au ieșit în curte să se joace”).

Propoziția de timp introdusă prin „înainte să” nu este de scop, chiar dacă are „să”: în „Pleacă înainte să se întunece”, subordonata arată momentul.

Capcane:

• „unde” după substantiv determină substantivul și introduce o atributivă („casa unde locuiesc”), iar după verb arată locul și introduce o circumstanțială;
• „să” nu înseamnă automat scop: în „Vreau să plec”, subordonata este completivă directă, nu circumstanțială;
• „ca să te ajut” este scop, nu cauză.

Exemplu lucrat: Ce fel de circumstanțială este „pentru că nu aveam bilet” în „Nu am intrat, pentru că nu aveam bilet”? Întrebarea „de ce nu am intrat?” primește răspunsul „pentru că nu aveam bilet”. Conjuncția „pentru că” introduce un fapt care explică rezultatul. Răspuns: cauzală.

Greșeli frecvente

• Greșit: „Ca să te ajut” numită propoziție de cauză.
  Corect: În „Am venit ca să te ajut” arată scopul.
• Greșit: „Era atât de obosit, încât a adormit” este cauzală, pentru că explică de ce a adormit.
  Corect: Este consecutivă: „încât a adormit” arată urmarea; oboseala, cauza, este exprimată în regentă.
• Greșit: „Deși ploua” arată cauza plecării.
  Corect: „Deși ploua” este circumstanțială concesivă; arată un obstacol care nu a împiedicat acțiunea.

Înainte și după