Completiva prepozițională

Completiva prepozițională este propoziția subordonată care ține locul unui complement prepozițional: un verb sau o expresie care cere o anumită prepoziție, iar subordonata o completează. Nu orice „la” sau „de” dintr-o frază o introduce, ci numai prepoziția cerută de sensul verbului regent. Verbe frecvente: a se gândi la, a depinde de, a se baza pe, a se teme de, a se bucura de, a vorbi despre, a se referi la, a crede în, a renunța la.

Recunoști completiva prepozițională prin două probe.

1. Întrebarea cu prepoziție. Pui întrebarea păstrând prepoziția regentului: „De ce depinde rezultatul?”, „La ce se gândește?”, „Pe cine se bazează?”.
2. Înlocuirea. Subordonata poate fi înlocuită printr-un grup cu aceeași prepoziție: „de asta”, „la asta”, „pe asta”. Dacă înlocuirea se face fără prepoziție („Știu asta”), propoziția este completivă directă.

Exemplu rezolvat: găsim completiva prepozițională din „Rezultatul depinde de cine va arbitra meciul”.

1. Predicate: „depinde” (regentă) și „va arbitra” (subordonată).
2. Verbul „a depinde” cere prepoziția „de”.
3. Întrebăm: „De ce depinde rezultatul?” Răspuns: „de cine va arbitra meciul”.
4. Înlocuim: „Rezultatul depinde de asta”. Înlocuirea merge, deci subordonata este completivă prepozițională.

Prepoziția rămâne în fața cuvântului relativ („la ce”, „de cine”, „pe cine”, „despre ceea ce”). Ea aparține verbului regent, nu cuvântului relativ: „cine” este subiect al subordonatei, iar „de” este cerut de „depinde”. Compară cu „Aflu ce ai propus”, unde verbul nu cere nicio prepoziție și subordonata este completivă directă.

Al doilea exemplu rezolvat: în „Se teme de ce urmează” regentul „se teme” cere „de”; întrebarea este „de ce se teme?”, iar răspunsul „de ce urmează” se poate înlocui prin „de asta”. Subordonata e deci completivă prepozițională. Observă și punctuația: când subordonata vine după regentă, nu pui virgulă între ele („Se teme de ce urmează”). După prepoziție, „ceea ce” are același rol ca „ce”: „Mă bucur de ceea ce ai realizat” este analizat la fel ca „Mă bucur de ce ai realizat”.

Prepoziția cerută și prepoziția liberă. Prepoziția unui complement prepozițional nu poate fi schimbată fără ca verbul să-și schimbe sensul: „a se baza pe”, nu „a se baza la”. În „Se gândește la vacanță”, „la” face parte din construcția verbului. În „Pleacă la mare”, „la” arată destinația și poate fi înlocuit prin „spre”: acolo avem un circumstanțial de loc. Varierea prepoziției este testul sigur: dacă poți schimba prepoziția fără să se strice sensul, ea nu e cerută de verb.

Cum descrii o completivă prepozițională. Folosește patru informații: regentul și prepoziția pe care o cere, întrebarea cu prepoziție, cuvântul de legătură și funcția lui în subordonată. În „Mă bazez pe cine mă sprijină”, regentul este „mă bazez”, prepoziția este „pe”, întrebarea este „pe cine mă bazez?”, iar „cine” este subiect al subordonatei „mă sprijină”. Proba „Mă bazez pe asta” confirmă analiza.

Regentul poate fi și adjectiv. Un adjectiv poate cere o prepoziție ca verbul: „Sunt sigur de ce am văzut”, „Sunt mulțumit de ceea ce ai făcut”. Analiza este aceeași: adjectivul-regent, prepoziția cerută, întrebarea „de ce sunt sigur?”.

Cuvinte de legătură. Prepoziția se așază înaintea unui pronume sau adverb relativ: „la ce”, „de cine”, „pe cine”, „despre ceea ce”, „de unde”, „de cât”, „de cum”: „Depinde de unde plecăm”, „Mă interesez de cum funcționează”.

Deosebirea de alte subordonate.

• Față de atributivă: dacă subordonata determină un substantiv („ideea la care mă gândesc”), este atributivă; în „mă gândesc la ce ai spus” nu există antecedent.
• Față de completiva indirectă: aceea ține locul unui complement în dativ, fără prepoziție cerută de verb: „Dau cartea cui o cere”.
• Față de circumstanțiala de loc: în „Stau unde îmi place”, „unde” nu este precedat de o prepoziție cerută.
• Față de completiva directă: verbul nu cere prepoziție („Aflu ce propui”).

Exemplu lucrat — aceeași prepoziție, funcții diferite. Comparăm „Se gândește la ce va face” și „Pleacă la mare”. În prima, verbul „a se gândi” cere „la”, deci „la ce va face” este completivă prepozițională. În a doua, „la mare” arată destinația și poate fi înlocuit prin „spre mare”: circumstanțial de loc. Concluzie: aceeași prepoziție poate introduce funcții diferite, iar criteriul este dacă verbul o cere.

Exemplu lucrat — verb cu două construcții. „Mă interesez de ce s-a hotărât” și „De ce te-ai supărat?”. În prima, „de ce” este precedat de prepoziția cerută de „a se interesa”, deci avem completivă prepozițională. În a doua, „de ce” este întrebare despre cauză și nu face parte dintr-o completivă. Contextul și regentul decid analiza.

La examen, completiva prepozițională ține locul complementului prepozițional și este introdusă de prepoziție plus pronume, adjectiv sau adverb relativ („la ce”, „de cine”, „pe cine”, „despre ceea ce”, „de ceea ce”). Ordinea verificării este: găsești regentul, vezi dacă el cere o prepoziție, pui întrebarea cu prepoziție și, la sfârșit, înlocuiești subordonata cu „asta” precedat de aceeași prepoziție.

Capcane frecvente:

• „de ce” este întrebare de cauză în „De ce pleci?”, dar, după un verb care cere prepoziția „de”, face parte dintr-o completivă prepozițională: „Depinde de ce spui”;
• „la” cerut de verb („Țin la ceea ce am stabilit”) față de „la” de loc („Merg la bibliotecă”);
• subordonata fără antecedent față de atributiva cu antecedent substantiv.

Exemple: „Contează pe cine îl ajută”, „Se interesează de ceea ce ai promis”, „Se încrede în ce îi spui”.

Exemplu în formatul examenului. Care frază conține o completivă prepozițională? a) Știu ce ai spus. b) Mă bucur de ceea ce ai realizat. c) Cartea pe care o citesc este veche. d) Plec când vii. Răspuns: b). În a), subordonata răspunde la „ce știu?”, deci este directă. În c), ea determină substantivul „cartea”, deci este atributivă. În d), ea arată timpul. În b), verbul „a se bucura” cere prepoziția „de”: „de ce mă bucur?”.

Greșeli frecvente

• Greșit: „Mă gândesc ce ai spus” când verbul cere „la”.
  Corect: „Mă gândesc la ce ai spus.”
• Greșit: În „Mă gândesc la ce ai spus”, „la ce ai spus” este completivă directă.
  Corect: Este completivă prepozițională, fiindcă verbul cere prepoziția „la”.
• Greșit: Verbul „a depinde” cere complement direct, deci „de cine arbitrează” este completivă directă.
  Corect: „A depinde” cere prepoziția „de”; subordonata este completivă prepozițională.
• Greșit: „la mare” din „Pleacă la mare” este complement prepozițional.
  Corect: Este circumstanțial de loc, pentru că „la” poate fi înlocuit prin „spre”.

Înainte și după