Propoziția predicativă

Propoziția predicativă îndeplinește rolul numelui predicativ pe lângă un verb copulativ din propoziția regentă. Ea spune ce este sau cum este subiectul. Întreabă ce informație completează verbul copulativ și nu confunda această propoziție cu una care arată obiectul unei acțiuni.

Compară „Întrebarea este grea” cu „Întrebarea este cine va veni”. Observă ce ocupă locul numelui predicativ în fiecare enunț.

„Întrebarea este cine va veni” are predicativa „cine va veni”, care spune ce este întrebarea. Poate urma și după alte verbe copulative: „El a devenit ceea ce își dorise” și „Întrebarea rămâne cum ajungem”. Conectorii pot fi „cine”, „ce”, „cum”, „că” sau „să”. Ea apare numai după un verb copulativ, iar subiectul regentei este exprimat în propoziția respectivă.

„Planul este să plecăm devreme” explică ce este planul; în „Planul este simplu”, rolul numelui predicativ este îndeplinit de adjectiv. „Întrebarea rămâne cine conduce” folosește copulativul „rămâne” și pronumele relativ „cine”. În „Ana este la școală”, „este” are sensul „se află”, deci „la școală” nu este predicativă. Verifică întâi valoarea copulativă a verbului, apoi funcția propoziției dependente.

Predicativa apare după verbele copulative „a fi”, „a deveni”, „a rămâne”, „a ajunge” și „a părea”, atunci când numele predicativ este exprimat printr-o propoziție. Regenta are un subiect propriu, ca în „Problema este că nu avem timp”, unde „problema” este subiect, „este” este copulativ, iar subordonata „că nu avem timp” spune care este problema. Cuvintele de legătură sunt „că”, „să”, „cine”, „ce”, „ceea ce”, „cum”, „cât”, „care”.

Predicativa se deosebește de subiectivă. În subiectivă, regenta nu are subiect propriu și subordonata ține locul subiectului („Este bine că ai venit”). În predicativă, regenta are subiect propriu și subordonata ține locul numelui predicativ („Dorința mea este să învăț”). Întrebarea pentru predicativă este „ce este subiectul?” sau „cum este subiectul?”: „Ce este dorința mea?” – „să învăț”.

Proba înlocuirii se face în două etape. Mai întâi stabilești că verbul regentei este copulativ („este”, „devine”, „rămâne”). Apoi înlocuiești subordonata cu un nume predicativ („Dorința mea este învățarea”, „Problema este lipsa timpului”); dacă înlocuirea păstrează sensul, propoziția este predicativă. Înlocuirea singură nu ajunge: „El dorește să reușească” poate deveni „El dorește reușita”, dar verbul „dorește” este tranzitiv, deci „să reușească” este completivă directă. Subordonata care poate fi înlocuită prin „asta” pe lângă un verb tranzitiv este completivă directă. Predicativa nu se desparte prin virgulă de regentă: „Problema este că nu avem timp”, nu „Problema este, că nu avem timp”.

Exemplu lucrat: Analizăm „Planul nostru este să plecăm devreme”.

1. Predicate: „este” (regentă) și „să plecăm” (subordonată).
2. Subiectul regentei: „planul nostru”; „este” leagă subiectul de explicația planului.
3. Întrebăm: „Ce este planul nostru?” Răspuns: „să plecăm devreme”.
4. Înlocuim: „Planul nostru este plecarea devreme”.

Concluzie: „să plecăm devreme” este predicativă, introdusă prin conjuncția „să”.

Exemplu lucrat: Distingem „Întrebarea este cine va veni” de „Este clar că vom veni”. În prima frază, regenta are subiectul „întrebarea”, iar subordonata „cine va veni” spune ce este întrebarea: predicativă. În a doua, regenta „Este clar” nu are subiect propriu, iar „că vom veni” răspunde la „ce este clar?”: subiectivă. Concluzie: prezența subiectului propriu în regentă decide felul subordonatei.

Exemplu lucrat: Stabilim funcția subordonatei din „Rezultatul a fost că am câștigat”. Regenta are subiect propriu („rezultatul”) și verbul copulativ „a fost”. Întrebăm: „Ce a fost rezultatul?” Răspuns: „că am câștigat”. Înlocuim: „Rezultatul a fost câștigul”. Concluzie: „că am câștigat” este predicativă, introdusă prin conjuncția „că”.

La un item de sintaxa frazei, pornește de la regentă: dacă ea are subiect propriu exprimat și un verb copulativ (a fi, a rămâne, a deveni, a părea, a ajunge), subordonata care răspunde la „ce este?” sau „cum este?” este predicativă. Exemple: „Concluzia este că ai dreptate” (ce este concluzia?), „După atâția ani, a rămas ce fusese”. Verbul „a fi” cu sens de aflare nu cere predicativă: în „Ana este la școală”, „la școală” este circumstanțial.

Exemplu lucrat: Deosebim predicativa de completiva directă în „Dorința lui este să reușească” și „El dorește să reușească”. În prima propoziție, regenta are verbul copulativ „este” și subiectul „dorința lui”, iar „să reușească” răspunde la „ce este dorința lui?”: predicativă. În a doua, „dorește” este verb predicativ tranzitiv, iar „să reușească” răspunde la „ce dorește?”: completivă directă. Concluzie: verbul din regentă, copulativ sau tranzitiv, decide funcția.

Deosebirea de subiectivă: în predicativă, regenta are subiect (Problema, Planul, Întrebarea) și verb copulativ fără nume predicativ; în subiectivă, regenta nu are subiect, iar propoziția dependentă ocupă locul subiectului („Este bine că ai venit”, unde „bine” este nume predicativ). Exemplu lucrat: În care frază subordonata este predicativă? a) Se știe că a plecat. b) Problema este că nu avem timp. c) Știu ce ai făcut. d) Cartea pe care o citesc este nouă. În a, subordonata este subiectivă; în c, completivă directă; în d, atributivă. În b, regenta are subiect („problema”) și verb copulativ, iar subordonata spune ce este problema. Răspuns: b.

Greșeli frecvente

• Greșit: În „Întrebarea este cine va veni”, „cine va veni” este numită completivă directă.
  Corect: Subordonata ocupă locul numelui predicativ și este predicativă.
• Greșit: „Este bine că ai venit” conține o predicativă după „este”.
  Corect: „Că ai venit” este subiectivă în acest context.
• Greșit: În „Problema este că nu avem timp”, „că nu avem timp” este subiectivă, pentru că vine după „este”.
  Corect: Regenta are subiect propriu („problema”), deci subordonata este predicativă.

Înainte și după