Construcții incidente

O construcție incidentă introduce o precizare sau un comentariu al vorbitorului în interiorul unui enunț. Ea nu are funcție sintactică în enunțul în care este inserată; dacă o scoți, structura de bază rămâne inteligibilă.

„Mara, cred eu, va veni.” „Cred eu” arată comentariul vorbitorului; enunțul de bază este „Mara va veni”.

Adaugă o scurtă observație într-un enunț, apoi scoate-o. Verifică dacă informația principală rămâne și dacă ai pus semnele de delimitare.

Incidența poate fi un cuvânt („probabil”), un grup de cuvinte („după părerea mea”) sau o propoziție („spuse Ana”). În „Cartea — după părerea mea — este utilă”, grupul dintre linii de pauză exprimă atitudinea vorbitorului. Unele incidente sunt formule scurte: „din păcate”, „după cum se știe”, „bineînțeles”, „desigur”. Altele sunt propoziții cu predicat propriu: „spuse bunicul”, „așa cred”, „nu-i așa”. Toate au în comun faptul că nu răspund la o întrebare pusă unui cuvânt din enunț: nu poți întreba „ce?” sau „cum?” despre ele.

Pentru a le recunoaște, urmează acești pași:

1. Citește enunțul întreg și caută partea care arată părerea, îndoiala sau atitudinea vorbitorului.
2. Scoate partea respectivă și citește ce a rămas.
3. Dacă enunțul rămâne corect și are același sens de bază, partea scoasă este incidentă.
4. Pune semnele de delimitare la ambele capete, dacă incidenta stă la mijloc.

Poziția contează pentru punctuație. Incidenta se delimitează prin virgule, linii de pauză sau paranteze. La început, un singur semn o desparte de restul: „Din păcate, nu am reușit.” La sfârșit, tot un singur semn: „Vom ajunge la timp, sper.” La mijloc, ai nevoie de două semne: „Vom ajunge, sper, la timp.” Dacă uiți unul dintre ele, cititorul crede că construcția face parte din enunțul de bază, iar sensul devine neclar.

Atenție la apoziție, care se izolează tot prin virgule, dar are funcție sintactică. În „Ana, colega mea, a câștigat”, „colega mea” explică substantivul „Ana” și răspunde la întrebarea „care Ana?”; este apoziție. În „Ana, cred eu, a câștigat”, „cred eu” nu explică nimic din enunț și nu răspunde la nicio întrebare despre un cuvânt: este incidentă.

Exemplu lucrat: în „Ana, după părerea mea, a câștigat concursul”, scot „după părerea mea” și rămâne „Ana a câștigat concursul”, un enunț corect. Deci „după părerea mea” este construcție incidentă și se izolează prin două virgule.

Tipuri de incidente:

• opinie: „cred eu”, „după părerea mea”, „mi se pare”;
• certitudine ori probabilitate: „desigur”, „probabil”;
• apel la interlocutor: „vezi tu”, „știi”;
• indicarea vorbitorului în dialog: în „— Vin și eu, zise Ana, după-amiază”, „zise Ana” este propoziție incidentă, iar replica rămâne „Vin și eu după-amiază”;
• comentariu sau precizare: „avea pe atunci optzeci de ani”.

Pentru comparație, „Cred că mâine vom pleca la munte” nu are propoziție incidentă: „cred” este regenta lui „că mâine vom pleca”, iar subordonata nu poate fi scoasă fără ca verbul să rămână fără complement. În „Mâine, cred, vom pleca la munte”, „cred” este incident.

O propoziție incidentă este propoziție în analiza frazei: „Concertul, mi se pare, a fost amânat” conține două propoziții. Ea nu are regentă și nu are funcție sintactică, spre deosebire de o atributivă, care este legată de un substantiv printr-un cuvânt relativ. În „Bunicul (avea pe atunci optzeci de ani) mergea zilnic pe jos”, propoziția din paranteze este incidentă, nu atributivă sau temporală.

Exemplu lucrat: în „Colegii mei, după cum știi, vor veni la ora zece”, scot „după cum știi” și rămâne „Colegii mei vor veni la ora zece”, un enunț corect și complet. Deci „după cum știi” este propoziție incidentă, iar ea se izolează prin două virgule. Fraza are două propoziții: „Colegii mei vor veni la ora zece” și incidenta, fără regentă și fără funcție sintactică.

Exemplu lucrat: Distingem incidenta de vocativ în „Vino, Mihai, repede” și „Vino, zice mama, repede”. În primul enunț, „Mihai” numește persoana căreia i te adresezi (vocativ) și este izolat prin virgule, dar nu are predicat, deci nu este propoziție. În al doilea, „zice mama” are predicat propriu („zice”), nu depinde de „vino” și poate fi scoasă fără ca enunțul de bază să se strice: este propoziție incidentă.

Exemplu lucrat: În care enunț există o propoziție incidentă? a) Cred că Ana a câștigat. b) Ana, zise bunicul, a câștigat. c) Ana, colega mea, a câștigat. d) Ana, vino încoace! În a, „cred” este regenta lui „că Ana a câștigat”, deci nu e incidentă. În c, „colega mea” este apoziție, adică are funcție sintactică. În d, „Ana” este vocativ și nu are predicat. În b, „zise bunicul” are predicat propriu, nu depinde de nimic din enunț și poate fi scoasă: „Ana a câștigat”. Răspuns: b.

Greșeli frecvente

• Greșit: „Mara, cred eu va veni.”
  Corect: „Mara, cred eu, va veni”; incidența intercalată se izolează la ambele capete.
• Greșit: „— Vin și eu zise Ana după-amiază.”
  Corect: „— Vin și eu, zise Ana, după-amiază.”
• Greșit: „Din păcate nu am reușit.”
  Corect: „Din păcate, nu am reușit.”; incidenta de la începutul enunțului se desparte de restul prin virgulă.
• Greșit: „Ana colega mea, a câștigat.”
  Corect: „Ana, colega mea, a câștigat”; apoziția explicativă se izolează la ambele capete, ca și incidenta.

Înainte și după