Narațiunea personală

Într-o narațiune personală povestești o întâmplare trăită de tine. Alegi un titlu potrivit și împarți textul în alineate: începutul spune cine, unde și când; mijlocul arată ce s-a întâmplat; încheierea spune urmarea. Folosești persoana I și verbe la timpul trecut („am mers”, „am găsit”, „mă bucuram”).

Model rezolvat — „Surpriza din grădină”:

Început: „Sâmbătă dimineață am mers cu tata în grădină.”

Mijloc: „Sub frunze am găsit un arici. Era mic și țepos, cu botul umed, iar frunzele din jur foșneau ușor. M-am apropiat repede, dar tata mi-a șoptit:”

— Stai! Să-l privim de la distanță.

— Poate îi este frică? l-am întrebat eu.

— Da, mi-a răspuns tata, așa că așteptăm liniștiți.

Continuarea mijlocului: „Am stat până a ieșit dintre frunze.”

Încheiere: „M-am bucurat că l-am văzut fără să-l sperii.”

Întâmplarea are un moment central — întâlnirea cu ariciul — iar cele trei părți se pot scrie în trei alineate.

Cum inserezi descrierea și dialogul. Într-o relatare personală, descrierea apare când te oprești să arăți cum arăta ceva: în model, „mic și țepos, cu botul umed” înfățișează ariciul, iar „frunzele din jur foșneau ușor” înfățișează locul. Descrierea răspunde la „cum era?” și întrerupe pentru o clipă acțiunea. Dialogul apare când redai vorbele cuiva: fiecare replică se scrie după linie de dialog, iar vorbitorul se arată prin verbe ca „a șoptit”, „am întrebat”, „a răspuns”. Dialogul face povestea vie și arată ce a simțit fiecare, fără să o explici. Ca să nu pierzi firul, după descriere sau replică te întorci la acțiune cu un cuvânt de legătură: „apoi”, „după aceea”.

Ca să povestești bine, răspunde în ordine la întrebările: ce s-a întâmplat? când? unde? cine era acolo? ce am simțit? cum s-a terminat? Pune în text cuvinte care arată succesiunea („mai întâi”, „apoi”, „după aceea”, „în cele din urmă”) și cuvinte care arată ce ai simțit („m-am bucurat”, „m-am speriat”).

În gimnaziu, marchezi momentele subiectului și circumstanțele. Circumstanțele sunt timpul și locul întâmplării: în modelul de mai sus, „sâmbătă dimineață” și „în grădină”. Momentele subiectului sunt etapele acțiunii: expozițiunea (plecarea în grădină), intriga (găsirea ariciului), desfășurarea (ezitarea, sfatul tatei), punctul culminant (clipa în care ariciul iese dintre frunze) și deznodământul („M-am bucurat că l-am văzut”). Folosește perfectul compus pentru faptele care se succed („am găsit”, „am stat”) și imperfectul pentru fundalul în care se petrec („ciripeau păsările”, „soarele încălzea frunzele”).

Fișe de lucru: narațiunea personală

Două fișe despre narațiunea personală, cu exerciții de alegere și de scriere. Fiecare fișă are șase sarcini și cheia pe ultima pagină a PDF-ului.

• 

  Narațiunea personală — exerciții

  Deschide fișa
• 

  Narațiunea personală — aplică ce ai învățat

  Deschide fișa

Greșeli frecvente

• Greșit: Înșir activități fără un eveniment central.
  Corect: Aleg întâmplarea și arăt ce a schimbat ea.
• Greșit: Trec de la „eu” la „el” pentru aceeași voce narativă.
  Corect: Păstrez persoana I când povestesc ce am trăit.
• Greșit: Încep povestirea cu „A fost odată” când povestesc o întâmplare reală.
  Corect: O narațiune personală începe cu locul și momentul real: „Sâmbătă, în parc, …”.

Înainte și după