Mihai Eminescu

Mihai Eminescu (1850–1889) este poetul major al romantismului românesc. „Luceafărul” (1883) pune față în față dorința de iubire a unei ființe nemuritoare și limitele vieții omenești. „Floare albastră” (1873) confruntă chemarea iubirii cu meditația; „Scrisoarea I” (1881) trece de la imaginea universului la critica societății. Natura, timpul, iubirea și condiția creatorului revin în aceste texte, dar fiecare poem le organizează diferit.

„Luceafărul” a apărut în 1883 în almanahul „România Jună” din Viena, apoi în „Convorbiri literare”. Este un poem romantic alegoric, cu elemente de basm și de meditație filozofică, alcătuit din 98 de strofe și patru tablouri. În primul, fata de împărat îl cheamă pe Luceafăr: la prima coborâre el are înfățișare de înger, la a doua, de demon. În al doilea, Cătălin îi propune fetei iubirea pământească. În al treilea, Hyperion îi cere Demiurgului să-l dezlege de nemurire; Demiurgul refuză, îi oferă înțelepciune ori putere și îl întreabă „Și pentru cine vrei să mori?”. În ultimul, Cătălina și Cătălin formează cuplul terestru, iar Hyperion revine la locul său cosmic. Poemul se deschide cu „A fost odată ca-n povești” (registrul basmului) și se încheie cu „Nemuritor și rece”, care fixează despărțirea planurilor. Tema alegorică este condiția geniului: nemurirea nu îi asigură fericirea în iubirea omenească.

„Floare albastră” a apărut în „Convorbiri literare” în 1873. Prima strofă este vorbită de fată, care îl mustră pe contemplativ („Iar te-ai cufundat în stele”); eul liric răspunde cu regretul de la final, „Totuși este trist în lume!”. În „Scrisoarea I”, imaginea cosmică mărește contrastul cu micimea ambițiilor omenești. Antitezele dintre ideal și real apropie aceste texte de romantism. La subiectul al III-lea de la Bac, un eseu despre „Luceafărul” poate analiza cele două chemări și coborâri, apoi dialogul cu Demiurgul, înainte de a explica titlul și finalul.

Eminescu a publicat în „Convorbiri literare”, revista Junimii, și a lucrat ca jurnalist. Titu Maiorescu a editat volumul „Poesii” (1884), cu o prefață datată decembrie 1883. Poezia lui trece de la iubire și natură la meditația despre timp, istorie și destinul geniului.

Temele și motivele revin în poeme diferite: iubirea (împlinire și pierdere), natura (codrul, lacul, luna, izvorul), timpul, istoria (în „Scrisoarea III”) și geniul neînțeles. Procedeele sunt imaginea vizuală, muzicalitatea (ritm, rimă), antiteza, personificarea și simbolul. Limbajul îmbină termeni populari cu cuvinte cărturărești. Speciile variază: poemul alegoric („Luceafărul”), meditația („Scrisoarea I”), poemul istoric și satiric („Scrisoarea III”), romanța („Dorința”).

Pentru analiză urmărești: tema, motivele, tipul de lirism, două imagini cu efectul lor, două elemente de versificație și legătura cu romantismul.

Exemplu lucrat — natura și iubirea în „Lacul”: poemul pornește de la „Lacul codrilor albastru” și „Nuferi galbeni”. Eul liric își imaginează iubita ieșind din trestii și o invită în barcă: „Să sărim în luntrea mică”, „Ea din trestii să răsară”. Pași: (1) observăm cadrul natural, cu culori; (2) observăm verbele la conjunctiv, care exprimă dorința; (3) observăm cum se spune că iubita „nu vine”, iar finalul revine la lac, singur. Concluzie: natura este spațiu al sentimentului, iar iubirea rămâne visată, nu împlinită.

Exemplu lucrat — istoria în „Scrisoarea III”: poemul îl pune pe Mircea față în față cu sultanul Baiazid („Tu ești Mircea?” — „Da-mpărate!”) și compară eroismul trecutului cu prezentul, în care „patrioții” sunt arătați ca superficiali și corupți. Pași: (1) notăm scena istorică; (2) notăm tonul solemn al părții eroice; (3) notăm contrastul trecut–prezent. Ideea de contrast și patosul istoric sunt trăsături romantice.

Greșeli frecvente

• Greșit: „Luceafărul” are numai o poveste de dragoste împlinită.
  Corect: Finalul păstrează separarea dintre Hyperion și Cătălina.
• Greșit: Prima și ultima parte din „Luceafărul” se desfășoară numai în plan cosmic.
  Corect: Aceste tablouri împletesc planul terestru cu cel cosmic.
• Greșit: Eminescu scrie numai poezie de dragoste.
  Corect: Opera lui cuprinde și meditație filozofică, poezie de natură, poeme istorice și alegorice.

Înainte și după