Ion Creangă

Ion Creangă aparține epocii marilor clasici și cercului Junimii. A debutat în „Convorbiri literare” cu „Soacra cu trei nurori” (1875); au urmat „Capra cu trei iezi” (1875), „Punguța cu doi bani” (1876), „Povestea porcului” (1876), „Moș Nichifor Coțcariul” (1877) și „Povestea lui Harap-Alb” (1877). Primele două părți din „Amintiri din copilărie” au apărut în 1881, a treia în 1882, iar a patra a fost tipărită postum, în 1892. Creangă aduce oralitate construită artistic, umor și o bogată folosire a proverbelor.

Opera. „Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult: folosește probe și ajutoare fabuloase, dar vocea naratorului, dialogurile și umorul poartă marca autorului. Pentru Bac, opera urmărită este acest basm: într-un eseu, fixezi statutul basmului cult, tema maturizării, două probe cu rol diferit, apoi titlul și relația dintre început și final. Lecția „Povestea lui Harap-Alb” urmărește în detaliu conflictul cu Spânul și funcția ajutoarelor.

Oralitatea. Autorul folosește proverbe și zicători, expresii populare, regionalisme moldovenești, interjecții, întrebări către ascultător, enumerații comice și dialoguri vii. Impresia că povestitorul vorbește în fața unui public este însă construită: basmul începe cu formula „Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori”, iar în „Amintiri din copilărie” naratorul se confesează parcă unui interlocutor: „Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele...”. Frazele sunt alese cu grijă și au ritm propriu.

Umorul. Creangă folosește comicul de situație (disproporția dintre fapte și urmări), comicul de limbaj (exagerări, jocuri de cuvinte, vorbe de duh), comicul de caracter (lăcomia, încăpățânarea, naivitatea) și ironia blândă a naratorului. Râsul nu distruge personajele, ci le face apropiate.

Specii și narator. Basmele („Povestea lui Harap-Alb”, „Fata babei și fata moșneagului”), povestirile („Moș Nichifor Coțcariul”, „Capra cu trei iezi”) și amintirile au în comun vocea inconfundabilă a povestitorului, dar construcția diferă. În basm contează probele și ajutoarele, iar naratorul este omniscient, cu intervenții glumețe. În „Amintiri din copilărie”, naratorul este personaj la persoana I și privește retrospectiv, ca adult, spre copilărie.

Pași pentru comentariu: identifici specia, naratorul, două mărci ale oralității, tipul de comic și rolul lor în tema operei.

Exemplu lucrat — oralitate și comic în „Capra cu trei iezi”: povestitorul începe simplu („Era odată o capră care avea trei iezi”) și își prezintă personajele printr-o judecată directă: iedul cel mare și cel mijlociu „dau prin băț de obraznici”, iar cel mic este „harnic și cuminte”. Lupul se duce la un fierar ca să-și subțieze glasul, deci comicul de situație alimentează tensiunea. Povestea se încheie cu o formulă glumeață, în care povestitorul numește totul „o mare și gogonată minciună”, iar lecția despre ascultare rezultă din fapte, nu dintr-o morală rostită.

Exemplu lucrat — perspectiva dublă în „Amintiri din copilărie”: în episodul cireșelor, copilul Nică se furișează la moș Vasile și trăiește frica sau bucuria momentului, iar adultul care povestește adaugă comentarii amuzante. Distanța dintre cele două perspective este sursa umorului. Pentru a o dovedi, notezi o faptă a copilului și un comentariu al naratorului adult.

În „Povestea lui Harap-Alb”, aceeași plăcere a povestirii însoțește un traseu de maturizare: eroul învață să deosebească aparența de adevăr și să se sprijine pe ceilalți.

Greșeli frecvente

• Greșit: „Amintiri din copilărie” este jurnalul copilului Nică.
  Corect: Un narator adult reconstituie literar episoadele copilăriei.
• Greșit: Basmul cult nu folosește motive populare.
  Corect: Creangă prelucrează formule și motive tradiționale într-un stil propriu.
• Greșit: Creangă notează fidel vorbirea țăranilor, fără prelucrare.
  Corect: Oralitatea lui este construită artistic: autorul selectează și organizează expresiile populare într-un stil propriu.

Înainte și după