Tudor Arghezi

Tudor Arghezi (pe numele real Ion N. Theodorescu, 1880–1967) schimbă limba poeziei românești prin alăturarea cuvintelor solemne cu cele aspre sau familiare. „Cuvinte potrivite” (1927) se deschide cu „Testament”, artă poetică despre munca prin care suferința strămoșilor se transformă în carte. „Flori de mucigai” (1931) duce poezia spre spații și personaje socotite urâte, fără a le trata ca lipsite de expresivitate. Modernismul lui Arghezi stă în această transformare a materiei și a limbajului.

„Testament” are cinci strofe inegale, cu rimă mai ales împerecheată și măsură variabilă. Fiecare strofă aduce o idee nouă despre carte:

1. cartea este moștenirea lăsată fiului, o treaptă pe care acesta urcă mai departe;
2. cartea devine hrisovul celor umiliți, documentul suferinței colective;
3. munca fizică a strămoșilor se preschimbă în muncă spirituală, a poetului;
4. din materia respingătoare se naște frumusețea: estetica urâtului;
5. robul scrie, iar Domnul citește: cartea păstrează mânia și truda celor de jos și ajunge la cititorul privilegiat.

Incipitul anunță moștenirea („un nume adunat pe-o carte”), iar finalul arată cine a făurit-o și cine o citește. Titlul numește transmiterea unei moșteniri spirituale, nu un act juridic.

Estetica urâtului. Arghezi introduce în poezie cuvinte considerate nepoetice (mucigai, noroi, bube) și le prelucrează prin muncă și prin cuvânt. În „Testament” spune că „din bube, mucegaiuri și noroi” a iscat „frumuseți și prețuri noi”. În „Flori de mucigai”, volum scris după experiența închisorii de la Văcărești, titlul alătură floarea și mucegaiul: locul degradat devine loc al creației, iar contrastul organizează sensul volumului.

Limbaj. Arghezi amestecă arhaisme („hrisov”), regionalisme, neologisme și cuvinte familiare, iar ritmul urmărește fraza, nu un tipar fix. Alte direcții ale operei: ciclul de „Psalmi” exprimă căutarea și confruntarea cu divinitatea, iar „Cartea cu jucării” (1931), scrisă pentru copii, folosește jocul verbal.

Exemplu lucrat — un vers analizat pe pași. „Sapa-n condei și brazda-n călimară.”

1. Cuvintele de la început (sapa, brazda) aparțin muncii pământului; cele de la sfârșit (condei, călimară), muncii scrisului.
2. Cele două perechi sunt construite identic, ca un paralelism: unealta sau urma ei în pământ devine unealta sau urma ei pe hârtie.
3. Verbul lipsește: schimbarea se spune prin structură, iar „-n” scurtează versul și îi dă ritm vorbit.
4. Sens: poetul nu se desparte de strămoși, ci le continuă truda în alt material. Scrisul este o muncă la fel de grea.

Exemplu lucrat — o enumerație cu rimă. „Din bube, mucegaiuri și noroi / Iscat-am frumuseți și prețuri noi.”

1. Trei substantive urâte, înșiruite, fac din versul întâi o listă a materiei brute.
2. Versul al doilea răspunde cu două substantive pozitive, „frumuseți” și „prețuri”, adică valori.
3. Rima „noroi – noi” leagă cele două capete: tocmai noroiul rimează cu noul.
4. Verbul „a isca” înseamnă a face să apară; poetul este deci creator, nu doar observator.

Exemplu lucrat — cum folosești în eseu. Pentru tema „arta poetică modernă”, alegi două trăsături din „Testament”: cartea ca treaptă și hrisov și transformarea muncii în artă. Pentru fiecare dai un citat (cele de mai sus), îl comentezi, apoi legi titlul de raportul incipit–final: se lasă o carte, nu avere, iar „robul” și „Domnul” închid cercul moștenirii.

Greșeli frecvente

• Greșit: „Testament” descrie împărțirea averii materiale a poetului.
  Corect: „Cartea” reprezintă moștenirea muncii și a creației.
• Greșit: Estetica urâtului înseamnă că versurile sunt făcute neîngrijit.
  Corect: Materia urâtă este prelucrată artistic prin alegerea cuvintelor și a imaginilor.
• Greșit: În „Testament”, poetul folosește sapa și condeiul deodată.
  Corect: Sapa este a strămoșilor; poetul ia condeiul, iar versul arată transformarea muncii, nu însumarea uneltelor.

Înainte și după