Clasele adverbului

Adverbul este partea de vorbire care arată în ce fel, unde sau când se petrece o acțiune. Cele trei clase de bază sunt:

• adverbe de mod, care răspund la „cum?”: bine, repede, încet;
• adverbe de loc, care răspund la „unde?”: aici, acolo, departe;
• adverbe de timp, care răspund la „când?”: ieri, acum, atunci.

Adverbele de mod au grade de comparație: pozitiv („repede”), comparativ („mai repede”, „la fel de repede”, „mai puțin repede”) și superlativ („foarte repede”, „cel mai repede”). Adverbul determină un verb („Aleargă repede”), un adjectiv („foarte frumos”) sau alt adverb („destul de bine”). Cuvintele „unde”, „când” și „cum” au două roluri, deci trebuie analizate în enunț. În „Unde mergi?” cer o informație, iar enunțul se încheie cu semnul întrebării: sunt adverbe interogative. În „Știu unde mergi” leagă propoziția „unde mergi” de „știu” și nu cer răspuns: sunt adverbe relative. O comparație între cele două enunțuri te ajută să observi rolul cuvântului, nu doar forma lui.

O locuțiune adverbială este un grup de cuvinte cu sens unitar, folosit ca un singur adverb. „Pe de rost” (din memorie), „în zadar” (fără rezultat), „de-a binelea” (complet) și „de bună seamă” (sigur) răspund la aceleași întrebări ca adverbul: „Cum a învățat poezia?” – „Pe de rost.” Un grup precum „pe masă” nu este locuțiune, pentru că prepoziția și substantivul își păstrează sensul propriu.

Exemplu lucrat: Stabilim clasa adverbului din „Elevii au sosit devreme”.

1. Găsim adverbul: „devreme”.
2. Punem întrebarea: „Când au sosit?” – „Devreme.”
3. Răspunsul arată momentul, deci cuvântul este adverb de timp.

Concluzie: „devreme” este adverb de timp, complement circumstanțial de timp față de „au sosit”.

Exemplu lucrat: Stabilim valoarea lui „cum” din „Spune-mi cum ai rezolvat problema”.

1. Enunțul nu are semn de întrebare și nu cere un răspuns imediat.
2. „Cum” leagă propoziția „cum ai rezolvat problema” de „spune-mi”.

Concluzie: „cum” este adverb relativ de mod.

La examen se cere distincția dintre clase și dintre valori, nu doar lista lor.

Pe lângă clasele de mod, loc și timp, adverbele se mai împart după sens în adverbe de cantitate (mult, puțin, prea), de afirmare (da, desigur), de negare (nu) și de dubiu (poate, probabil). Adverbele nehotărâte nu indică precis locul, timpul sau modul: undeva, cândva, cumva, oriunde, oricând, oricum. Cele negative resping existența lor: nicăieri, niciodată, nicicum, nicidecum. În „Cheile sunt undeva prin casă”, „undeva” este nehotărât, iar „Nicăieri nu am găsit cartea” are „nicăieri” negativ de loc, cu verbul însoțit de „nu”.

Adverbul relativ se deosebește de pronumele relativ prin partea de vorbire, nu prin prezența sau absența unei prepoziții. Adverbele relative (unde, când, cum) sunt invariabile și nu au funcție de nume, iar pronumele relativ (care, ce, cine) are flexiune și ține locul unui substantiv. Prepoziția nu e criteriul: adverbul relativ poate fi precedat de ea („locul de unde am plecat”, „drumul pe unde am trecut”), iar pronumele relativ apare și fără ea („Elevul care a venit”). În „Casa unde locuiesc este veche”, „unde” este adverb relativ. În „Casa în care locuiesc este veche”, „care” este pronume relativ, pentru că ține locul lui „casa” și se acordă cu ea în gen și număr. Adverbele nehotărâte cu „ori-” pot lega propoziții, la fel ca adverbele relative: „Te ajut oricând ai nevoie”. „Oricând” introduce propoziția „oricând ai nevoie” și arată timpul.

Adverbele de afirmare, de negare și de dubiu pot avea valoare predicativă când sunt centrul unei propoziții care are o subordonată: în „Desigur că vom veni”, „desigur” ține locul propoziției principale, iar „că vom veni” depinde de el. În „Desigur, vom veni”, „desigur” este doar adverb de afirmare în interiorul propoziției.

Pentru a deosebi o locuțiune adverbială de un grup liber, încearcă înlocuirea cu un singur adverb: „în zadar” se poate înlocui cu „degeaba”, deci este locuțiune; „pe scenă” nu se înlocuiește cu un adverb de loc fără să se schimbe sensul, deci este prepoziție plus substantiv.

Exemplu lucrat: În care enunț „unde” este adverb relativ? a) Unde mergi? b) Casa unde locuiesc este veche. c) Unde ai pus cartea? d) Unde ești? În a, c și d, „unde” cere o informație: adverb interogativ. În b, „unde” introduce propoziția „unde locuiesc”, care determină „casa”: adverb relativ. Răspuns: b.

Exemplu lucrat: Identificăm adverbele din „Spune-mi unde ai pus cartea, căci nu o găsesc nicăieri”. „Unde” introduce propoziția „unde ai pus cartea”, care depinde de „spune-mi”, și nu cere răspuns imediat: adverb relativ de loc. „Nu” este adverb de negație. „Nicăieri” este adverb negativ de loc, iar verbul „găsesc” este însoțit de „nu”. Concluzie: trei adverbe, de trei feluri.

Greșeli frecvente

• Greșit: „Unde” din „Unde mergi?” numit adverb relativ.
  Corect: În întrebarea directă este interogativ.
• Greșit: „Pe masă” este locuțiune adverbială.
  Corect: Este prepoziție urmată de substantiv; „pe de rost” și „în zadar” sunt locuțiuni adverbiale.
• Greșit: „Cândva” este adverb interogativ, ca „când”.
  Corect: „Cândva” este adverb nehotărât; „când” este interogativ sau relativ.

Înainte și după