Umanismul

Umanismul este mișcarea culturală europeană a Renașterii, din secolele XIV–XVI, care valorizează educația, studiul limbilor clasice și demnitatea omului. Erasmus publică „Elogiul nebuniei” în 1511; Thomas More, „Utopia” în 1516. În cultura română, ideile umaniste apar mai târziu, în scrierile istorice ale cronicarilor moldoveni.

Întoarcerea la textele grecești și latine a favorizat cercetarea filologică și istorică bazată pe izvoare. Principiile umanismului european sunt: valoarea omului și a educației, întoarcerea la limbile și textele antice, cercetarea critică a izvoarelor și încrederea în rațiune. Erasmus și More au criticat defectele societății în scrieri celebre.

În spațiul românesc, Nicolaus Olahus descrie teritoriile și locuitorii în „Hungaria” (1536); stolnicul Constantin Cantacuzino cercetează trecutul în „Istoria Țării Rumânești”; Dimitrie Cantemir scrie lucrări de erudiție în latină și în română, între care „Descriptio Moldaviae” (1716) și „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”. Cronicarii moldoveni (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce) au scris istoria Moldovei și au susținut originea romană a poporului.

Cronicari diferiți, perspective diferite. Ureche folosește izvoare scrise și își sprijină teza despre latinitatea limbii pe comparația cuvintelor. Miron Costin scrie „De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor”, lucrare neterminată, publicată prima dată de Kogălniceanu în 1852, în care argumentează descendența din romani, iar în „Letopisețul Țării Moldovei” (1675) analizează și judecă faptele. Poemul „Viața lumii” al lui Costin dezvoltă tema nestatorniciei sorții și a trecerii timpului. Neculce, în „O samă de cuvinte”, transcrie legende și tradiții orale, cu un limbaj popular.

Trăsături ale scrierilor: tema originii poporului, patriotismul, încrederea în valoarea limbii române, preferința pentru fapte documentate, dar și intervenții ale autorului cu reflecții. Stilul combină termeni cărturărești cu oralitatea. Omul apare ca ființă capabilă să cunoască prin limbă, istorie și educație.

Exemplu lucrat — argumentul lingvistic al lui Ureche: în „Letopisețul țărâi Moldovei”, Ureche observă că limba noastră „din multe limbi este adunată”, „măcară că de la Râm ne tragem”. Apoi probează originea latină prin perechi de cuvinte: „pâine, ei zic panis, carne, ei zic caro”. Același pasaj distinge și împrumuturile: „de la greci straste”, „de la léși prag”. Ureche separă deci fondul latin de cuvintele venite din limbile vecinilor, ceea ce arată o atitudine critică față de izvoare. Observația despre descendență face din cronică mai mult decât o înșiruire de domnii: este și o cercetare a identității, sprijinită pe comparație, ca la filologii umaniști. Fragmentul este consemnat în textul digital al letopisețului lui Ureche.

Exemplu lucrat — reflecția lui Costin: în Letopiseț, Costin scrie, în redare modernizată: „Nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub vremi.” Propoziția folosește o antiteză (vremile / omul) și exprimă ideea că omul este supus împrejurărilor, nu stăpân peste ele. Tonul grav este tipic scrierilor lui Costin. Legătura cu umanismul se vede în preocuparea pentru condiția omului și pentru înțelegerea istoriei prin cunoaștere.

Greșeli frecvente

• Greșit: Umanismul românesc începe în același secol cu cel italian.
  Corect: În spațiul românesc manifestările importante sunt mai târzii.
• Greșit: Cronicarii au scris numai liste de domnitori.
  Corect: Ei discută originea, limba și destinul comunității.
• Greșit: Umanismul înseamnă doar studiul limbilor clasice.
  Corect: Umanismul valorizează omul, educația și cunoașterea critică, iar limbile clasice sunt un mijloc.

Înainte și după