Literatura populară și cultă

Literatura populară se transmite oral, este anonimă, colectivă, tradițională și sincretică: versul ori povestea se pot împleti cu muzica, dansul sau ritualul. Balada „Monastirea Argeșului”, publicată de Vasile Alecsandri în „Poezii poporale. Balade” (1852–1853), circulă în variante. Literatura cultă are autor cunoscut și text fixat: Lucian Blaga reia motivul jertfei zidirii în drama „Meșterul Manole” (1927).

Exemplu lucrat: În balada „Monastirea Argeșului”, zidirea rezistă numai după jertfirea Anei; accentul cade pe destinul meșterului și pe prețul creației. În „Meșterul Manole”, Blaga păstrează conflictul dintre creație și viață, dar îl dezvoltă într-o dramă cu replici, scene și frământări interioare; jertfa este soția meșterului, pe care Blaga o numește Mira. Acesta este un caz de rescriere literară a unui motiv popular, nu o simplă transcriere a baladei.

Trăsăturile literaturii populare. Oralitatea: textul se transmite din gură în gură. Anonimatul: autorul originar nu este cunoscut, dar textul a avut povestitori și culegători. Caracterul colectiv: fiecare povestitor adaptează textul, de aceea apar variante între generații. Caracterul tradițional: motivele, formulele și personajele se păstrează între generații. Sincretismul: textul se leagă de muzică, dans sau ritual. Specii populare: doina (cântec liric cu dor sau jale), balada (poveste în versuri), basmul, snoava, proverbul, ghicitoarea, colindul.

Trăsăturile literaturii culte. Are autor cunoscut, este scrisă, poartă amprenta stilului personal și apare într-un text fixat. Autorul cult poate prelua motive populare, dar le transformă în funcție de viziunea proprie.

Relația dintre cele două. Literatura populară a fost sursă pentru scriitorii culți. Alecsandri a publicat „Miorița” și „Monastirea Argeșului” în volumul „Poezii poporale. Balade” (1852–1853), Ispirescu a cules basme, iar Creangă a scris basme culte cu structură și motive populare.

Cum deosebești un text popular de unul cult. Verifici dacă are autor, dacă are variante, cum este limbajul (simplu, formular sau personal) și cum e fixat textul.

Exemplu lucrat — basm popular și basm cult: în „Prâslea cel voinic și merele de aur”, textul cules de Ispirescu păstrează formulele tradiționale și nu are un stil personal puternic. În „Povestea lui Harap-Alb”, Creangă păstrează probele și ajutoarele, dar adaugă umor, oralitate și un stil propriu. Primul text este popular (culegere), al doilea este cult.

Exemplu lucrat — încadrarea unui text: hotărăm dacă „Luceafărul” de Mihai Eminescu (1883) este popular sau cult. Are autor cunoscut (dovada 1), este un text scris și fixat, nu are variante orale (dovada 2) și poartă stilul personal al poetului (dovada 3). Eminescu pornește de la basmul popular „Fata în grădina de aur”, dar îl transformă într-un poem filosofic despre geniu și condiția muritorului. Concluzie: text cult, cu motiv de origine populară.

La examen, argumentezi încadrarea cu două dovezi din text: de exemplu, anonimatul și variantele pentru textul popular; autorul și stilul personal pentru cel cult. Nu răspunde doar „este populară”, ci arată trăsăturile pe care le observi.

Greșeli frecvente

• Greșit: Oralitatea înseamnă că textul nu a fost niciodată tipărit.
  Corect: O creație populară poate fi culeasă și publicată.
• Greșit: Un motiv tradițional face orice operă anonimă.
  Corect: Autorul cult îl poate prelucra într-o compoziție proprie.
• Greșit: Un basm cules de Ispirescu are autor în sensul literaturii culte.
  Corect: Ispirescu a cules și a prelucrat variante populare, nu a inventat poveștile.

Înainte și după