Regionalismele

Unele cuvinte și forme sunt folosite mai ales într-o regiune. Ele se numesc regionalisme. Pot da culoare vorbirii unui personaj sau pot arăta de unde vine un vorbitor. Într-un text care cere limba literară alegi forma normată; într-o relatare despre vorbirea locală, forma regională poate fi importantă.

Dicționarul explicativ marchează regionalismele prin eticheta „reg.” (sau „regional”). Iată câteva exemple, cu echivalentul literar din DEX:

• „pită” = pâine;
• „cucuruz” = porumb;
• „curechi” = varză;
• „barabule” = cartofi.

Vorbitorii din regiunea respectivă le înțeleg firesc; într-un text pentru toată țara, forma literară ajută pe fiecare cititor. Un cuvânt marcat „reg.” nu aparține limbii literare comune, dar nu este o greșeală: este o formă corectă în vorbirea locală. Devine nepotrivit doar când este folosit într-o situație care cere limba literară, de exemplu într-un referat sau într-o cerere oficială.

Regionalismele pot fi lexicale (cuvinte: „pită”, „cucuruz”), fonetice (pronunțări locale) sau gramaticale (forme locale ale cuvintelor). Ele apar des în opere literare cu personaje din sate, unde ajută la caracterizarea mediului. Un cititor din alt loc le poate înțelege din context sau dintr-un glosar. Un cuvânt auzit într-o conversație nu este neapărat regional: îl verifici în dicționar, unde apar eticheta și aria de folosire.

Exemplu lucrat: Un personaj spune: „Am semănat cu îndestulare cucuruz.” (propoziție dată ca exemplu în DEX, din Sadoveanu). Stabilim ce este „cucuruz”.

1. Căutăm în dicționar: „cucuruz” = porumb, cu eticheta „reg.”.
2. Observăm marca „reg.”: nu este cuvânt literar comun; DEX îl dă ca împrumut din slavă (cf. sârbo-croată kukuruz).
3. Rescriem în limba literară: „Am semănat cu îndestulare porumb.”

Concluzie: „cucuruz” este regionalism lexical; el localizează personajul, iar forma literară asigură înțelegerea.

Întreabă un adult dacă știe un cuvânt folosit mai ales în zona sa. Caută-l într-un dicționar, notează eticheta și echivalentul literar și alcătuiește un enunț în care marchezi că este vorbire locală.

Regionalismul lexical este o formă legată de o arie geografică. Aria nu se presupune, ci se verifică în dicționar și în atlasele dialectale: „pită” este marcat „reg.” de DEX, fără să fie limitat la o singură provincie, și apare chiar la Sadoveanu („au ospătat și oamenii puțină pită și brînză”). Regionalismul fonetic privește pronunțarea, iar cel gramatical privește forma ori construcția, nu alegerea altui cuvânt. Explică ce fel de particularitate apare în text înainte de a o numi greșeală de normă. Eticheta „reg.” spune unde se folosește forma, nu că ea ar fi incorectă; de aceea o transcriere orală nu se „corectează” mecanic.

Regionalismele ilustrează diferențele de grai. Româna are mai multe graiuri (muntenesc, moldovenesc, bănățean, crișean, maramureșean); lecția despre dialecte și graiuri tratează această împărțire. Limba literară s-a format pornind în mare parte de la graiul muntenesc, de aceea normele de scriere și pronunțare îi sunt cele mai apropiate. Un regionalism lexical are, în limba literară, un corespondent: „cucuruz” – „porumb”, „curechi” – „varză” (< lat. colic(u)lus), „crumpenă” – „cartof” (< sârbo-croată krumpir), „barabulă” – „cartof”.

În literatură, regionalismele servesc la caracterizarea indirectă a personajelor: vorbirea individualizează o persoană, o aduce într-un spațiu și într-o epocă. DEX citează, de exemplu, o enumerare din Slavici cu patru cuvinte de aceeași grădină: „Să semănăm ceapă, morcovi, fasole, barabule și curechi.” În comunicarea publică (administrativă, științifică, jurnalistică) se preferă forma literară, pentru că textul trebuie înțeles în toată țara. Când un regionalism apare într-un text scris pentru toți, el se explică printr-o paranteză sau printr-un glosar.

Exemplu lucrat: În enumerarea „Să semănăm ceapă, morcovi, fasole, barabule și curechi”, identificăm regionalismele. Pași: ceapă, morcovi și fasole sunt cuvinte comune; „barabule” și „curechi” sunt marcate „reg.” în DEX; echivalentele sunt „cartofi” și „varză”. Variantă literară: „Să semănăm ceapă, morcovi, fasole, cartofi și varză.” Concluzie: regionalismele păstrează culoarea locală, forma literară asigură înțelegerea.

Exemplu lucrat: Alege varianta potrivită într-o cerere către primărie: a) „Vă rog să-mi dați o adeverință pentru cucuruzul meu”, b) „Vă rog să-mi eliberați o adeverință pentru porumbul meu”. Cererea este un text oficial, deci cere limba literară: varianta b. Varianta a este potrivită doar într-un dialog care redă vorbirea unui personaj.

Un glosar este lista de cuvinte neobișnuite dintr-o carte, cu explicațiile lor, așezată la sfârșitul ediției. Pentru regionalisme, glosarul traduce forma locală în limba literară și îl ajută pe cititorul din altă regiune să înțeleagă textul fără să îi schimbe vocabularul. Când citești o operă cu personaje țărănești, observă regionalismele ca pe o parte a caracterizării.

Greșeli frecvente

• Greșit: „Un regionalism este întotdeauna un cuvânt greșit.”
  Corect: Este o formă corectă în vorbirea locală; se evită doar în textele care cer limba literară.
• Greșit: „Vă rog să-mi eliberați o adeverință pentru cucuruzul meu” într-o cerere către primărie.
  Corect: Cererea cere limba literară: „porumbul meu”.
• Greșit: „«Pită» se folosește numai într-o singură provincie.”
  Corect: DEX îl marchează „reg.”, dar fără limitare la o provincie, iar în literatură apare și la Sadoveanu; aria se verifică în dicționare și atlase dialectale.

Înainte și după