Polisemia

Un cuvânt este polisemantic atunci când are mai multe sensuri legate între ele. Sensurile s-au extins de la o întrebuințare la alta. Înțelesul corect al fiecărei apariții se află din context, iar relația dintre sensuri ajută să le recunoști ca aparținând aceluiași cuvânt.

„Picior” poate numi partea corpului sau partea de jos care susține o masă. „Gura copilului” și „gura sobei” folosesc același cuvânt pentru două deschideri înrudite ca idee. În ambele cazuri există o legătură de formă sau de funcție. Cuvintele „lac” (întindere de apă) și „lac” (vopsea pentru mobilă) nu au o astfel de legătură și sunt omonime.

Sensurile unui cuvânt polisemantic se nasc unele din altele. Primul sens, de obicei concret, este sensul de bază; celelalte, sensurile secundare, apar prin asemănare sau prin legătură. „Capul” omului dă sensul de bază; „capul mesei” și „capul coloanei” sunt sensuri secundare, pentru că arată un loc de la început sau de la margine.

Cuvântul „fir” are mai multe sensuri: fir de ață, fir de păr, firul poveștii. În fiecare caz, sensul se află din cuvintele vecine, iar sensurile se leagă prin ideea de linie subțire și continuă.

Exemplu lucrat: Stabilim sensurile lui „fir” în trei enunțuri.

1. „Am cusut cu un fir roșu”: fir = ață, bucată subțire și lungă.
2. „Un fir de păr”: fir = o singură fibră lungă și subțire.
3. „A pierdut firul poveștii”: fir = succesiunea logică a ideilor.

Concluzie: sensurile au în comun ideea de linie continuă, deci cuvântul este polisemantic.

Pentru a observa polisemia, caută într-un dicționar două sensuri ale unui cuvânt familiar. Scrie pentru fiecare câte o propoziție și spune ce legătură observi între ele. Cu cât un cuvânt are mai multe sensuri, cu atât contextul este mai important pentru a le deosebi.

În dicționarul explicativ, sensurile unui cuvânt sunt numerotate la aceeași intrare, iar cele secundare sunt marcate prin indicații ca „fig.” (figurat) sau „prin extensie”. Omonimele apar, în schimb, la intrări separate.

Polisemia reunește sensuri înrudite ale aceluiași cuvânt. „Capul copilului” este parte a corpului, „capul mesei” este extremitatea mesei, iar „capul listei” este începutul ei; ideea de poziție superioară sau inițială le leagă. În schimb, „lac” din „Am văzut un lac” și „lac” din „Am cumpărat lac pentru mobilă” nu au o relație semantică demonstrabilă în uzul curent: sunt omonime.

Polisemia este proprietatea unui cuvânt de a avea mai multe sensuri înrudite. Primul este sensul de bază (concret și frecvent), iar următoarele sunt derivate prin mecanisme precum metafora (asemănare de formă sau de funcție: „piciorul mesei”), metonimia (legătură de vecinătate: „a citit un Eminescu”, adică o carte a lui) și extinderea sensului (un sens specializat devine general).

Polisemia se deosebește de omonimie prin faptul că sensurile păstrează o legătură demonstrabilă. Pentru a decide, se verifică dacă dicționarul le grupează la aceeași intrare și dacă se poate explica pe scurt legătura dintre sensuri.

Exemplu lucrat: Analizăm cuvântul „mână” în trei enunțuri.

1. „Mi-am spălat mâinile”: partea corpului, sensul de bază.
2. „Casa este pe mâna dreaptă”: direcția, prin extindere.
3. „Mâna de lucru a lipsit din fabrică”: persoane care muncesc, prin legătura mâinii cu munca.

Concluzie: toate sensurile sunt înrudite prin ideea de „mână”, deci este polisemie.

Exemplu lucrat: Stabilim mecanismul în „piciorul mesei” și „a citit un Eminescu”. În primul exemplu, între piciorul omului și cel al mesei există asemănare de funcție (ambele susțin un întreg): metaforă. În al doilea, numele autorului ține locul operei lui, pe baza vecinătății dintre autor și carte: metonimie. Concluzie: ambele sunt sensuri secundare, obținute pe căi diferite.

Exemplu lucrat: Se cere decizia polisemie sau omonimie pentru „ochi” și „bar”. „Ochi” are sensurile „organ al vederii”, „ochi de apă” și „ochiul acului”; între ele există legătura formei sau a funcției, deci polisemie. „Bar” (local) și „bar” (unitate de presiune) nu au nicio legătură; dicționarul le trece la articole separate: omonime. Concluzie: legătura de sens decide.

În text, polisemia poate crea ambiguitate sau efecte stilistice. În „Cartea l-a prins în mrejele ei”, „a prinde” are sens figurat. Scriitorii folosesc uneori mai multe sensuri ale aceluiași cuvânt într-o frază ca să obțină un joc de cuvinte.

Polisemia este una dintre sursele îmbogățirii vocabularului: un cuvânt vechi dobândește sensuri noi fără ca limba să adauge un cuvânt nou. De exemplu, „fereastră” a primit în informatică sensul de zonă dreptunghiulară a ecranului, prin asemănare cu fereastra unei case, iar „memorie” a primit sensul de spațiu de stocare al unui dispozitiv. La text, notezi mereu contextul înainte de a decide sensul.

Cum recunoști un cuvânt polisemantic

Proba 1: sensurile au ceva în comun?

Pune alături sensurile și caută elementul comun. La „rădăcină”, toate sensurile numesc o parte de la bază, din care crește sau pornește ceva: rădăcina copacului (o fixează în pământ), rădăcina dintelui (îl fixează în maxilar), rădăcina unei probleme (cauza ei). Dacă găsești o legătură, cuvântul este polisemantic.

Proba 2: ce arată dicționarul?

În DEX, sensurile unui cuvânt polisemantic stau în același articol, numerotate: la „rădăcină” găsești, între altele, sensul din botanică, pe cel de la dinte, pe cel din matematică („rădăcina pătrată”) și pe cel din gramatică (partea comună a cuvintelor din aceeași familie). Omonimele au articole separate, marcate cu cifre: LAC¹ și LAC².

Proba 3: cuvintele au aceeași origine?

Omonimele vin adesea din surse diferite. După DEX, „lac” (întindere de apă) vine din latină, iar „lac” (vopsea) din germană. Sensurile unui cuvânt polisemantic s-au dezvoltat din același cuvânt.

Sensul de bază, sensurile secundare și sensul figurat

Programa de clasa a VI-a cere deosebirea dintre sensul de bază și cel secundar și dintre sensul propriu și cel figurat. Iată verbul „a prinde”, cu sensuri din DEX:

• sens de bază: a apuca ceva sau pe cineva: „Portarul a prins mingea.”;
• sens secundar: a ajunge din urmă și a opri pe cineva care fuge: „Polițiștii l-au prins pe hoț.”;
• sens secundar: a ajunge în ultima clipă la un vehicul gata de plecare: „Am prins autobuzul.”;
• sens figurat: a înțelege, a percepe cu mintea: „Am prins ideea.”

Toate pornesc de la gestul de a apuca: apuci mingea, îl apuci pe hoț, apuci ultimul autobuz, apuci o idee.

Contextul alege sensul

Același cuvânt își schimbă sensul după cuvintele din jur. Uite substantivul „cot”:

Exemplul arată și că un cuvânt polisemantic poate avea plurale diferite pe sensuri. Pluralul potrivit îl afli din dicționar.

Pentru alegerea sensului, încearcă proba înlocuirii: pune în locul cuvântului un sinonim. Dacă enunțul își păstrează sensul, ai ales bine. „Am prins ideea.” devine „Am înțeles ideea.”, nu „Am apucat ideea.”

Polisemie sau omonimie?

Mai multe despre omonime și paronime găsești în capitolul Lexic și semantică.

Exemple rezolvate

Exemplul 1: „rădăcină” în patru enunțuri

1. „Vântul a smuls copacul din rădăcină.” – sensul de bază, din botanică.
2. „Medicul a tratat rădăcina dintelui.” – sens secundar, partea prin care dintele se fixează.
3. „Rădăcina pătrată a lui 49 este 7.” – sens din matematică.
4. „Trebuie să găsim rădăcina problemei.” – sens figurat: cauza, originea.

Toate sunt sensuri ale aceluiași cuvânt polisemantic.

Exemplul 2: „lac” în două enunțuri

„Pe lac plutesc două bărci.” și „Ușa a fost dată cu lac.” Sensurile nu au nimic în comun, iar DEX le trece la două articole diferite. Sunt omonime, nu sensuri ale unui cuvânt polisemantic.

Exemplul 3: „a prinde” în alte două enunțuri

În „Copiii au prins un fluture.”, „au prins” înseamnă că au pus mâna pe o vietate care încerca să scape: un sens secundar, apropiat de cel din „l-au prins pe hoț”. În „Răsadul s-a prins în grădină.”, „s-a prins” înseamnă că planta a început să crească după ce a fost mutată, alt sens trecut de DEX la același verb. Proba înlocuirii confirmă: „au capturat un fluture”, „răsadul a început să crească”.

La admitere, polisemia apare mai ales ca alegere a sensului corect al unui cuvânt din vocabularul juridic, în funcție de context. Cuvintele uzuale au în drept un sens specializat, diferit de cel din limbajul curent:

• a achita: „a plăti o datorie” și, în drept, „a declara nevinovat printr-o hotărâre judecătorească”;
• a cita: „a reproduce cuvintele cuiva” și „a chema oficial să se prezinte în fața instanței”;
• a sesiza: „a observa” și „a înștiința o autoritate despre un caz care trebuie cercetat”;
• a contracta: „a încheia un contract, a-și lua o obligație (de exemplu, un împrumut)”, dar și „a se îmbolnăvi” sau „a se micșora”;
• a sancționa: „a pedepsi” și „a aproba, a confirma, dând valabilitate” (o lege sancționată de șeful statului);
• a absolvi: „a termina un ciclu de studii” și „a ierta”;
• a reține: „a ține minte”, „a rezerva” și „a priva temporar de libertate”;
• a pronunța: „a rosti sunetele” și „a da o hotărâre judecătorească”.

Metodă: citește subiectul sau complementul verbului. „Instanța”, „martorul”, „suspectul”, „legea”, „împrumutul” indică sensul juridic. Răspunsul corect păstrează sensul din enunț; celelalte variante sunt sensuri reale ale cuvântului, dar nu se potrivesc contextului. Nu alege sensul cel mai frecvent.

Exemplu lucrat: În enunțul „Poliția a reținut suspectul pentru audieri”, ce înseamnă „a reține”? a) a ține minte, b) a rezerva un loc, c) a priva temporar de libertate, d) a opri o parte dintr-o sumă. Subiectul „poliția” și complementul „suspectul” arată sensul juridic. Răspuns: c.

Exemplu lucrat: În „Societatea a contractat un credit” și „Copilul a contractat gripa”, „a contracta” are două sensuri. Primul se potrivește cu „credit” (a încheia o obligație), al doilea cu „gripa” (a se îmbolnăvi). Complementul stabilește sensul, iar subiectul rămâne același tip de cuvânt: de aceea se citește mereu întregul enunț.

Unde apare la examen

• Drept UB. Programa de admitere din 2026 trece „cuvinte polisemantice” printre aspectele lexico-semantice, în cei 15 itemi de ortografie, ortoepie, punctuație și lexic, cu DEX (2016) ca dicționar de referință (programa UB 2026). Formatul testului este pe pagina Admitere Drept UB.
• Drept UAIC. Tematica lexical-semantică cere „sensul corect al cuvintelor” și omonimia folosită în context (pagina de admitere UAIC).
• Evaluarea Națională, clasa a VIII-a. La proba din 2026, Subiectul I.B a început cu patru itemi cu alegere multiplă; în varianta 3, unul a cerut recunoașterea antonimelor în context, unde contează sensul pe care cuvântul îl are în enunț (subiectele EN 2026).
• Bacalaureat, proba E.a. La sesiunea din 2026, Subiectul I.A a pornit de la un text și a cerut, între altele, sensul unor cuvinte din text (subiectele Bac 2026).

Greșeli frecvente

• Greșit: „Piciorul mesei” nu are nicio legătură cu „piciorul omului”.
  Corect: Cele două sensuri sunt înrudite, fiindcă ambele susțin un întreg.
• Greșit: „Lac” (apă) și „lac” (vopsea) sunt două sensuri ale aceluiași cuvânt.
  Corect: Sensurile nu au legătură, deci sunt omonime.
• Greșit: „Poliția a reținut suspectul” înseamnă că poliția l-a ținut minte.
  Corect: În context, „a reține” înseamnă „a priva temporar de libertate”.
• Greșit: „Rădăcina problemei” este alt cuvânt decât „rădăcina” plantei.
  Corect: Este tot cuvântul „rădăcină”, cu un sens figurat.
• Greșit: Un cuvânt polisemantic are un sens „corect” în afara enunțului.
  Corect: Sensul se alege din context.
• Greșit: „Coatele drumului”.
  Corect: „Coatele” sunt ale omului; „coturile” sunt ale drumului sau ale țevii.
• Greșit: Paronimele sunt cuvinte polisemantice.
  Corect: Paronimele sunt cuvinte diferite, cu formă asemănătoare, nu un singur cuvânt cu mai multe sensuri.

Înainte și după

Întrebări frecvente