Locuțiunile

O locuțiune este un grup stabil de cuvinte care funcționează împreună și are un sens unitar. Dacă schimbi la întâmplare un cuvânt din grup, poți pierde sensul cunoscut. Grupul se recunoaște după sensul și funcția lui ca întreg, nu doar după faptul că are două sau mai multe cuvinte.

„A băga de seamă” înseamnă „a observa”. În „Am băgat de seamă că plouă”, grupul întreg exprimă acțiunea.

Caută într-un text un grup stabil de cuvinte care funcționează ca un întreg. Reformulează-i sensul printr-un cuvânt, apoi verifică dacă substituirea păstrează ideea.

Locuțiunile se clasifică după partea de vorbire pe care o înlocuiesc:

• verbale: „a-și da seama” (= a înțelege), „a-și aduce aminte” (= a-și aminti), „a lua în considerare”;
• adverbiale: „de-a binelea” (= complet), „pe nepusă masă”;
• adjectivale: „de treabă” (= serios), „de nădejde”;
• prepoziționale: „din cauza”, „în fața”, „cu privire la”;
• conjuncționale: „cu toate că” (= deși), „pentru că”, „de vreme ce”;
• interjecționale: „Doamne ferește!”.

Ca să recunoști o locuțiune, încearcă să înlocuiești grupul cu un singur cuvânt care păstrează sensul.

Locuțiunea nu se confundă cu o îmbinare liberă. În „a trage cu urechea” nu se aude un zgomot, iar grupul înseamnă „a asculta pe ascuns”. În „a trage de ureche”, spus despre un copil certat, cuvintele își păstrează sensul obișnuit. Din acest motiv, o locuțiune se învață ca un întreg.

Același grup de cuvinte poate fi locuțiune într-un enunț și îmbinare liberă în altul. În „Este un om de treabă”, „de treabă” se înlocuiește cu „cumsecade” și determină substantivul „om”: locuțiune adjectivală. În „Am treabă de făcut”, „treabă” este complement direct, iar „de făcut” îl determină: îmbinare liberă, fără sens unitar.

Exemplu lucrat: Stabilim felul locuțiunii din „Excursia a fost amânată din cauza ploii”.

1. Căutăm grupul stabil de cuvinte: „din cauza”.
2. Îl înlocuim cu un grup echivalent: „din pricina”; sensul se păstrează.
3. Observăm că grupul leagă „excursia a fost amânată” de „ploii”, ca o prepoziție.

Concluzie: „din cauza” este locuțiune prepozițională; ea cere genitivul: „ploii”.

Locuțiunea se analizează ca o singură parte de vorbire și, în propoziție, are o singură funcție sintactică. Prin urmare, nu desparți elementele ei în analiza propoziției. În „Mi-am adus aminte de tine”, „mi-am adus aminte” este predicat verbal exprimat prin locuțiune verbală; „de tine” este complement prepozițional. Nu analiza separat „adus” ca predicat și „aminte” ca un complement. În „Din cauza ploii, excursia a fost amânată”, „din cauza” este locuțiunea prepozițională, iar „din cauza ploii” este circumstanțial de cauză. Pentru o locuțiune adverbială, verifică partea de vorbire pe care o poate înlocui: „fără îndoială” poate fi înlocuit prin „sigur” în „Va veni, fără îndoială”.

Locuțiunea îndeplinește funcția părții de vorbire pe care o înlocuiește. Locuțiunea adjectivală este atribut sau nume predicativ: în „Este un om de treabă”, „de treabă” este atribut adjectival, iar în „Omul este de treabă”, nume predicativ. Locuțiunea adverbială are funcția unui adverb: în „A lucrat de-a binelea”, „de-a binelea” este circumstanțial de mod.

Scrierea locuțiunilor se verifică în dicționar, pentru că unele se scriu cu cratimă („de-a binelea”, „de-a lungul”, „într-adevăr”), altele într-un cuvânt („dintr-odată”), iar altele cu spații („în schimb”, „cu toate că”, „de altfel”). Nu hotărăști grafia după intuiție.

O expresie precum „a da ortul popii” are sens figurat și puternic expresiv, dar simplul fapt că un grup de cuvinte este figurat nu îi stabilește categoria gramaticală. „A da ortul popii” (= a muri) se analizează ca o locuțiune verbală, deoarece înlocuiește un verb. În schimb, „a vedea lumea cu ochii larg deschiși” este o îmbinare liberă: fiecare cuvânt își păstrează sensul, iar grupul nu poate fi înlocuit printr-un singur verb.

Exemplu lucrat: Distingem locuțiunea de îmbinarea liberă în „A băgat de seamă greșeala” și în „A băgat mâna în buzunar”. În primul enunț, „a băga de seamă” înseamnă „a observa”; grupul poate fi înlocuit cu „a observat” și nu se separă: locuțiune verbală. În al doilea, „a băgat” își păstrează sensul concret, iar „mâna în buzunar” este complement: îmbinare liberă.

Exemplu lucrat: Stabilim clasa locuțiunii „cu toate că” în „Am plecat, cu toate că ploua”. Grupul poate fi înlocuit cu „deși” și leagă propoziția principală de cea concesivă. Concluzie: este locuțiune conjuncțională subordonatoare, cu sens concesiv.

Dintre locuțiunile verbale, unele sunt reflexive („a-și da seama”, „a-și aduce aminte”), iar altele nu („a băga de seamă”, „a lua în considerare”). Atunci când ai locuțiune cu pronume reflexiv, acesta face parte din locuțiune și nu se analizează separat. Verbul auxiliar de la timpurile compuse se alătură locuțiunii: „și-a dat seama” este forma de perfect compus a locuțiunii.

Locuțiunile verbale

Locuțiunea verbală este un grup de cuvinte cu sens unitar, care se comportă ca un singur verb. DOOM3 înregistrează, de exemplu, „a băga de seamă” (a observa), „a ține minte” (a memora) și „a-și da seama” (a realiza). Numai verbul și pronumele reflexiv din locuțiune își schimbă forma („țin minte”, „vom ține minte”, „mi-am dat seama”, „ți-ai dat seama”); substantivul rămâne neschimbat.

Ca să deosebești o locuțiune verbală de o îmbinare liberă, înlocuiește grupul cu un singur verb. „Bunica ține minte toate zilele de naștere” devine „Bunica memorează toate zilele de naștere”, deci „ține minte” este locuțiune. În „Bunica ține mâna pe balustradă”, fiecare cuvânt își păstrează sensul, deci este îmbinare liberă: „ține” este predicat, iar „mâna” este complement direct. La fel, „copiii au dat năvală în curte” (= au năvălit) conține o locuțiune, iar „copiii au dat o felicitare învățătoarei” nu.

Toată locuțiunea are o singură funcție. La un mod personal este predicat verbal: „Paznicul a băgat de seamă o fereastră deschisă.” Locuțiunea poate avea complemente ca orice verb: „o fereastră” este complement direct (a observat ce?). La un mod nepersonal, locuțiunea are funcția pe care ar avea-o verbul sinonim: în „A ține minte atâtea date e greu”, infinitivul este subiect.

Pronumele scurte din locuțiune se leagă de verb prin cratimă, după Îndreptarul din 2024, §III.1.2.1: „mi-am dat seama”, „și-a bătut joc”, „a-și da seama”, „dă-ți seama”. DOOM3 înregistrează separat „a-și da seama” (a realiza) și „a da seamă” (a răspunde): „Șoferul și-a dat seama de pericol”, dar „Șoferul va da seamă pentru accident”.

Test pentru locuțiunea verbală: grupul poate fi înlocuit printr-un singur verb, iar elementele lui nu se pot analiza separat: „și-a bătut joc de munca mea” = „a disprețuit munca mea”, deci avem locuțiune și predicat verbal unic. În „a bătut la ușă de trei ori” sau „a dat examenul”, verbul este liber, iar „la ușă” și „examenul” sunt complemente. „A da” intră în locuțiune în „și-a dat seama”, dar nu în „i-a dat cartea”.

Locuțiunile prepoziționale cer un caz: „în fața” și „din cauza” se construiesc cu genitivul („în fața casei”, „din cauza ploii”). Aceleași cuvinte pot forma, în alt enunț, o altă locuțiune: în „Stai în față”, „în față” nu are complement și înlocuiește un adverb („înainte”), deci este locuțiune adverbială; în „Stai în fața casei”, „în fața” este locuțiune prepozițională.

Exemplu lucrat: În care enunț apare o locuțiune adverbială? a) Am ajuns din cauza ploii. b) Elevul de treabă a terminat. c) A lucrat de-a binelea la proiect. d) Am vorbit cu prietenii. În a, „din cauza” este locuțiune prepozițională; în b, „de treabă” este locuțiune adjectivală; în d nu există locuțiune. În c, „de-a binelea” determină verbul și răspunde la „cum?”: locuțiune adverbială. Răspuns: c.

Exemplu lucrat: Alegem analiza corectă pentru „pentru că” în „A plecat, pentru că era târziu”. Grupul poate fi înlocuit cu „fiindcă” și introduce o propoziție care arată cauza. Nu analizăm separat prepoziția „pentru” și conjuncția „că”: „pentru că” este locuțiune conjuncțională subordonatoare, iar propoziția „era târziu” este circumstanțială cauzală.

Greșeli frecvente

• Greșit: În „Am băgat de seamă că plouă”, „băgat” și „de seamă” sunt analizate ca părți de propoziție separate.
  Corect: „A băga de seamă” este o locuțiune verbală și se analizează ca un singur verb.
• Greșit: În „Stau în fața casei”, „în” este prepoziție și „fața” este complement.
  Corect: „în fața” este locuțiune prepozițională, iar „casei” (genitiv) este substantivul pe care îl cere.
• Greșit: „Cu toate că” este analizat ca prepoziția „cu” + „toate” + conjuncția „că”.
  Corect: Grupul se înlocuiește cu „deși”, deci este o locuțiune conjuncțională.

Înainte și după