Etimologia cuvintelor

Etimologia arată de unde vine un cuvânt. Româna a păstrat cuvinte din latină, a împrumutat cuvinte din alte limbi și a creat cuvinte noi prin propriile mijloace. Există trei trasee:

• moștenire: „mamă” continuă latinescul mamma, „apă” continuă aqua, „om” continuă homo, hominis;
• împrumut: „fotbal” a fost preluat din englezescul football, „ciorbă” din turcescul çorba;
• formare în română: „pădurar” a fost creat de la „pădure” cu sufixul -ar, iar „florar” de la „floare” cu același sufix.

Cuvântul de pornire se numește etimon. Cuvintele moștenite din latină sunt cele mai vechi din română. Originea și sensul de azi sunt două întrebări diferite: prima privește istoria cuvântului, a doua ceea ce înțelegem acum prin el. De aceea o propoziție de azi îți arată sensul actual, dar nu dovedește de unde vine cuvântul.

Etimologia unui cuvânt se verifică în dicționar. În dexonline, ea apare sub definiții, cu abrevieri ca „lat.”, „fr.”, „engl.”, „sl.”, „magh.” și „tc.”. Când cauți un cuvânt, citește mai întâi această informație: la „ciorbă” scrie „limba turcă çorba”, la „mamă” scrie „limba latină mamma”, iar la „pădurar” scrie „Pădure + -ar”, adică o formare internă. Cuvintele create în română nu au etimon în altă limbă, ci o bază tot românească.

Exemplu lucrat: Stabilim originea cuvântului „birou”.

1. Căutăm cuvântul într-un dicționar și citim indicația etimologică: din franceză, bureau (DEX indică și rusescul biuro).
2. Observăm că forma românească este adaptată: grafia nu mai păstrează finala „-eau”.
3. Deosebim sursa directă (franceza) de originea îndepărtată: cuvântul francez are o istorie mai veche, dar pentru română contează limba din care l-am preluat.

Concluzie: „birou” este un împrumut, nu un cuvânt moștenit.

Compară „mamă”, „fotbal” și „pădurar”. Spune pentru fiecare dacă exemplul arată moștenire, împrumut sau formare în română, apoi construiește câte o propoziție nouă. Întreabă-te ce fel de dovadă ți-ar trebui ca să susții o explicație despre trecutul cuvântului.

Etimologia studiază originea și evoluția cuvintelor. După modul de intrare în lexic, cuvintele sunt moștenite (din latină), de substrat (din limba populației dinaintea romanizării), împrumutate (din slavă, maghiară, turcă, germană, italiană, franceză, engleză) sau create în română prin derivare, compunere și conversiune. Din substrat provin cuvinte pe care DEX le pune în legătură cu albaneza: „balaur” (cf. alb. bollë, „șarpe”), „mazăre” (cf. alb. modhullë), „abur” (cf. alb. avull). Alte cuvinte au etimologie necunoscută: la „brânză”, DEX notează chiar această situație.

Se disting etimologia directă (un singur etimon: „mamă” < lat. mamma), etimologia multiplă (mai multe surse care au contribuit la forma sau sensul cuvântului: „birou” < fr. bureau, rus. biuro) și etimologia necunoscută. Un împrumut este indirect când cuvântul a trecut printr-o limbă intermediară. Calcul lingvistic reproduce structura unui model străin, nu forma lui sonoră: „zgârie-nori” a fost creat în română după it. gratta-nuvole și engl. sky-scraper.

Forma se schimbă în timp după regularități. Latinescul aqua a devenit „apă” (grupul qu a ajuns p), lingua a devenit „limbă” (grupul ngu a ajuns mb), iar factum a devenit „fapt” (grupul ct a ajuns pt); DEX indică în fiecare caz etimonul latin. Cuvintele moștenite se recunosc după aceste transformări regulate ale sunetelor, de aceea ipoteza despre un cuvânt nou trebuie să explice și drumul formei, nu doar asemănarea cu etimonul.

Sensul se poate schimba în timp. „Pădure” continuă lat. padule („mlaștină”), deci cuvântul latinesc nu însemna „pădure”. De aceea sensul actual nu garantează sensul inițial. Un alt avertisment: forma identică nu înseamnă origine comună. „Lac” („întindere de apă”) vine din lat. lacus, iar „lac” („soluție pentru vopsit”) vine din germ. Lack; sunt două cuvinte diferite, care s-au întâlnit întâmplător în formă.

Fiecare limbă-sursă a lăsat categorii de cuvinte specifice: slava, cuvinte ale vieții tradiționale („prieten”, „a iubi”, „a munci”); maghiara, termeni de administrație și de viață urbană („oraș”, „vamă”); turca, cuvinte din bucătărie și obiecte de uz („ciorbă”, „papuc”); franceza, neologisme din cultură și tehnică („birou”, „bluză”). Aceste corespondențe ajută la încadrare, dar etimologia fiecărui cuvânt se verifică în dicționar.

Pentru o ipoteză etimologică, aplici o probă în trei pași: forma (corespunde regulilor de evoluție a sunetelor?), sensul (se poate explica drumul de la sensul vechi la cel nou?) și atestarea (există forme vechi, în texte datate?). O ipoteză fără suficiente dovezi se marchează ca nesigură. Pentru fiecare etimon notezi limba-sursă, forma originară și epoca aproximativă a intrării în română.

Exemplu lucrat: Determinăm categoria etimologică a cuvintelor din seria „apă, oraș, ciorbă, birou”. „Apă” vine din latină (aqua): moștenit. „Oraș” vine din maghiară (város): împrumut vechi. „Ciorbă” vine din turcă: împrumut. „Birou” vine din franceză: împrumut modern. Concluzie: un singur cuvânt este moștenit, iar celelalte trei sunt împrumuturi din limbi diferite.

Exemplu lucrat: Decidem dacă „florar” este împrumut. Dicționarul arată: „floare” + sufixul „-ar”. Nu există un cuvânt-model în altă limbă. Concluzie: cuvânt creat în română prin derivare, nu împrumut.

Greșeli frecvente

• Greșit: „Florar” este împrumutat fiindcă are sens nou.
  Corect: „Florar” este format în română de la „floare” cu „-ar”.
• Greșit: „Are sensul de azi, deci a avut același sens la origine.”
  Corect: Sensul actual se verifică separat de originea istorică; „pădure” continuă un cuvânt latinesc care însemna „mlaștină”.
• Greșit: Cele două cuvinte „lac” au aceeași origine, pentru că arată la fel.
  Corect: Unul vine din lat. lacus, celălalt din germ. Lack; forma identică nu dovedește origine comună.

Înainte și după