Compunerea

Compunerea este procedeul prin care se formează un cuvânt nou din două sau mai multe elemente care au sens și pot fi recunoscute în cuvântul rezultat. Cuvântul compus se folosește ca o singură unitate, iar sensul lui nu este întotdeauna suma sensurilor părților: „floarea-soarelui” numește o plantă anume, nu orice floare care stă la soare. Programa de clasa a VII-a cere „Mijloace interne de îmbogățire a vocabularului: derivarea, compunerea” și „Îmbinări libere de cuvinte, locuțiuni, cuvinte compuse”.

Limba română are trei procedee de compunere:

Nu orice grup de două cuvinte este compus. În „casă mare” poți schimba al doilea cuvânt („casă mică”, „casă foarte mare”), deci este o îmbinare liberă. În „cale ferată” nu poți schimba nimic fără să pierzi sensul („cale foarte ferată” nu mai înseamnă nimic): grupul este o denumire unitară, deci un compus.

Exemplu lucrat: Stabilim cum s-a format „untdelemn”.

1. Separăm elementele: „unt” + „de” + „lemn”.
2. Observăm că sunt trei cuvinte care s-au unit într-unul singur, fără cratimă.
3. Sensul actual este „ulei”, deci nu rezultă direct din sensul părților.

Concluzie: „untdelemn” este compus prin contopire.

Un compus nu se analizează doar după părți. Întreabă-te: câte baze are? Se scrie legat, cu cratimă sau cu spațiu? Înseamnă ceva ce părțile nu spun separat? Pentru „dreptunghi”, răspunsul este: două baze, legat, „figură cu patru unghiuri drepte”, nu doar „unghi drept”. Pentru „binefacere”: două baze, legat, „faptă bună”.

Compunerea se deosebește de derivare. În „dreptunghi”, „drept” și „unghi” pot sta singure în propoziție. În „nefericit”, „ne-” este prefix și nu poate sta singur, deci cuvântul este derivat. Forma exactă a unui compus se verifică în dicționar: unele se scriu legat, altele cu cratimă, altele cu spațiu, iar sensul nu hotărăște singur grafia.

Pe lângă cuvintele compuse din cuvinte românești, există compuse formate cu elemente de compunere neologice, de origine greacă sau latină: „telefon” (tele- „departe” + -fon „sunet”), „geografie” (geo- „pământ” + -grafie „scriere”), „hidrogen” (hidro- „apă” + -gen), „termometru” (termo- „căldură” + -metru), „fotosinteză” (foto- „lumină” + sinteză). Aceste elemente nu sunt cuvinte de sine stătătoare în română și nu sunt nici afixe obișnuite, pentru că nu sunt prefixe sau sufixe românești; de aceea formațiile se numesc compuse savante (neologice), nu derivate.

Pentru a deosebi compunerea de derivare numeri bazele. În derivare există o singură bază, la care se adaugă afixe („copil” + „-ărie” → „copilărie”). În compunere există cel puțin două baze sau elemente de compunere („drept” + „unghi”; „tele-” + „-fon”). Un afix („ne-”, „-ărie”) nu are sens de sine stătător și se leagă de orice bază potrivită; un element de compunere neologic („tele-”, „bio-”) are sens propriu, precum un cuvânt.

Raportul dintre componente poate fi de coordonare sau de subordonare. În „sud-est” și „nord-vest” cele două puncte cardinale sunt la același nivel (coordonare). În „floarea-soarelui” al doilea element îl determină pe primul („soarelui” este în genitiv), iar în „nou-născut” adjectivul „nou” determină participiul „născut” (subordonare).

Cum se scriu cuvintele compuse. Îndreptarul din 2024 (§III.2.4) spune că, în afara a două principii, „nu există reguli cu valabilitate generală” pentru scrierea compuselor. Cele două principii sunt: compusele cu elemente savante (ca „auto-”, „-logie”) se scriu legat, iar împrumuturile neadaptate se scriu ca în limba de origine. În rest, Îndreptarul descrie uzul pe tipuri:

• Legat se scriu compusele foarte sudate, al căror sens nu se mai deduce ușor din părți: „bunăstare”, „dreptunghi”, „autoservire”, „a binecuvânta”, „deoarece”, „paisprezece”, „oricine”.
• Cu cratimă se scriu compusele mai puțin sudate: substantive („redactor-șef”, „câine-lup”, „viță-de-vie”, „după-amiază”), adjective („bine-crescut”), adverbe („azi-dimineață”).
• Cu spații se scriu unele numerale („douăzeci și unu”), prepoziții („de la”) și pronumele „ceea ce”.

Dacă nu ești sigur, caută cuvântul în DOOM3.

Compus sau îmbinare liberă? Același grup de sunete poate fi un compus sau două cuvinte separate. Scrierea arată diferența:

Testul cel mai simplu: în îmbinarea liberă, fiecare cuvânt își păstrează sensul și poate primi alte determinări („bicicleta e în foarte bună stare”).

Pluralul compuselor. DOOM3 dă pluralul compuselor care au plural. Sunt patru situații:

Compusele scrise legat se comportă ca orice cuvânt simplu: „dreptunghi” → „dreptunghiuri”.

Abrevierea are mai multe forme. Sigla este abrevierea formată din inițialele unei denumiri și se scrie cu majuscule: „ONG” (organizație neguvernamentală), „UE”, „TVA”. Dacă sigla se pronunță ca un cuvânt, ea este și acronim: „ONU” se citește „onu”, „NATO” se citește „nato”, pe când „UE” și „ONG” se citesc pe litere. Prescurtările grafice („dl”, „str.”) se scriu abreviat, dar se citesc ca la forma întreagă, deci nu sunt cuvinte noi.

Cuvântul compus se comportă gramatical ca un cuvânt unic: are gen, număr și caz, iar flexiunea se verifică în dicționar. Compusele cu cratimă pot lega substantive („câine-lup”, „redactor-șef”), un substantiv și un adjectiv („bună-cuviință”), un adjectiv și un participiu („nou-născut”) sau forme verbale („du-te-vino”). Unele compuse își schimbă clasa gramaticală față de părți: „du-te-vino” reunește două verbe la imperativ, dar este substantiv („în curte era un du-te-vino neîncetat”), iar „nou-născut”, format dintr-un adjectiv și un participiu, se folosește ca substantiv sau ca adjectiv. Clasa unui compus se stabilește din rolul lui în enunț, nu din clasa părților.

Exemplu lucrat: Stabilim dacă „telefon” este derivat sau compus.

1. Descompunem cuvântul: „tele-” (departe) și „-fon” (sunet).
2. „Tele-” nu este prefix românesc obișnuit și „-fon” nu este sufix românesc; ambele sunt elemente de compunere neologice.
3. Cuvântul are două elemente cu sens propriu.

Concluzie: „telefon” este compus savant, nu derivat.

Exemplu lucrat: Stabilim cum se formează „nemulțumire”. Descompunem: „ne-” (prefix) + „mulțumi” (rădăcina) + „-ire” (sufix). Există o singură bază („mulțumi”) la care s-au adăugat doi afixe. Concluzie: cuvântul este derivat cu prefix și sufix, nu compus.

Exemple rezolvate

Exemplul 1: Cum s-au format „untdelemn”, „câine-lup”, „ONU” și „neatent”?

• untdelemn: compunere prin contopire („unt” + „de” + „lemn”); se scrie legat.
• câine-lup: compunere prin alăturare; se scrie cu cratimă.
• ONU: compunere prin abreviere, din inițialele „Organizația Națiunilor Unite”.
• neatent: nu e compus, ci derivat cu prefixul „ne-”.

Exemplul 2: Scrie corect.

• „Redactorul șef a semnat articolul.” → „Redactorul-șef a semnat articolul.”
• „Bunica a plantat o viță de vie lângă casă.” → „Bunica a plantat o viță-de-vie lângă casă.” (numele plantei se scrie cu cratimă, DOOM3)

Exemplul 3: Pune la plural: „un câine-lup”, „o viță-de-vie”, „un prim-ministru”.

• „doi câini-lupi”;
• „două vițe-de-vie”;
• „doi prim-miniștri”, cu un singur „i” final, pentru că forma e nearticulată. Articulat: „prim-miniștrii”.

Exemplul 4: Compus sau îmbinare liberă?

• „Mihai e un băiat bine-crescut.” – compus (= cuviincios), scris cu cratimă.
• „Grâul e bine crescut anul acesta.” – îmbinare liberă: adverbul „bine” determină participiul „crescut”.

La itemi de tip grilă, cele patru variante amestecă de obicei compuse, derivate și grupuri libere, așa că primul pas este clasificarea fiecărei variante. Exemple care apar frecvent:

• compuse prin alăturare cu cratimă: „general-maior”, „prim-ministru”, „sud-est”;
• compuse prin contopire: „bineînțeles”, „altădată”, „cumsecade”, „bunăvoință”;
• derivate, nu compuse: „florărie” (floare + -ărie), „necinstit” (ne- + cinstit), „copilaș” (copil + -aș);
• grupuri libere, nu compuse: „floare frumoasă”, „carte mare”.

Un grup stabil ca „cale ferată” se verifică prin intercalare: dacă nu admite cuvinte între elemente fără să-și schimbe sensul, are sens unitar. O combinație liberă admite intercalarea, deci nu este compus.

Atenție la perechile apropiate. „Bunăvoință” se scrie legat, iar „bună-cuviință” cu cratimă, deși ambele pornesc de la „bună”; „binefacere” se scrie legat, iar „bine făcut” (participiu cu adverb) rămâne grup liber. Forma se verifică în DOOM3, nu se deduce din formă sau din sens.

Capcane:

• „UE” și „ONU” sunt abrevieri, nu compuse prin alăturare sau contopire;
• „douăzeci” este compus prin contopire („două” + „zeci”), deși este numeral;
• scrierea nu se alege după intuiție: „floarea-soarelui” cu cratimă, „bunăvoință” legat.

Exemplu lucrat: Care cuvânt este compus prin contopire? a) florărie, b) dreptunghi, c) floarea-soarelui, d) ONU. „Florărie” este derivat cu sufix; „floarea-soarelui” este compus prin alăturare, cu cratimă; „ONU” este abreviere. „Dreptunghi” unește „drept” și „unghi” într-un singur cuvânt. Răspuns: b.

Greșeli frecvente

• Greșit: „Am plantat floarea soarelui” când numești planta.
  Corect: „Am plantat floarea-soarelui.” Tot așa: „redactor-șef”, „câine-lup”, „viță-de-vie”, nu scrise separat.
• Greșit: „Casă mare” este un cuvânt compus, pentru că are două cuvinte.
  Corect: „Casă mare” este o îmbinare liberă; compusul are sens unitar, de exemplu „cale ferată”.
• Greșit: „Nemulțumire” este compus, pentru că are mai multe părți.
  Corect: „Nemulțumire” este derivat: un prefix și un sufix se adaugă unei singure baze.
• Greșit: „bună-stare”, „unt-de-lemn”, „bine-voitor”.
  Corect: „bunăstare”, „untdelemn”, „binevoitor”; compusele sudate nu se scriu cu cratimă.
• Greșit: „redactor-șefi”, „câine-lupi”.
  Corect: „redactori-șefi”, „câini-lupi”.
• Greșit: „Bunăstare” și „bună stare” înseamnă același lucru.
  Corect: „Bunăstare” înseamnă prosperitate; „bună stare” este o îmbinare liberă („funcționează bine”).
• Greșit: „A ține minte” este un cuvânt compus.
  Corect: Este o locuțiune: un grup de cuvinte scrise separat, care funcționează ca o parte de vorbire (vezi lecția Locuțiunile).

Înainte și după

Întrebări frecvente