Antonimele

Unele cuvinte spun opusul altora: cald – rece, deschis – închis, sus – jos. Dacă o cană cu ceai este caldă, una scoasă din frigider poate fi rece. În „Ușa este deschisă” și „Ușa este închisă”, schimbarea unui cuvânt schimbă starea ușii.

Nu orice două cuvinte diferite sunt opuse: „masă” și „scaun” numesc obiecte diferite, dar niciunul nu spune opusul celuilalt.

Antonimele sunt cuvinte cu sensuri opuse: „bun – rău”, „zi – noapte”, „a intra – a ieși”. Ele pot fi adjective, substantive, verbe sau adverbe. Antonimul se alege după sensul din propoziție: „greu” este opusul lui „ușor” când vorbești despre o sarcină, dar și despre o greutate.

Poți forma antonime și cu ajutorul unor prefixe de negație sau de inversare: „corect – incorect”, „a lega – a dezlega”, „cinstit – necinstit”. Alte perechi sunt formate din cuvinte diferite: „harnic – leneș”, „bogat – sărac”. Dacă adaugi un prefix, verifică dacă obții un cuvânt real. Cunoașterea antonimelor ajută la exprimare: într-o descriere, „drum lung” și „drum scurt” precizează mai exact decât repetarea cuvântului „drum”, iar dicționarul (de exemplu dexonline) indică la multe cuvinte și perechea opusă.

Antonimele exprimă opoziții de sens în aceeași dimensiune. După tipul opoziției, se disting trei categorii:

• antonime graduale, între care există trepte intermediare: „fierbinte – rece”, cu „călduț” la mijloc;
• antonime complementare, care se exclud reciproc și nu admit termen intermediar: „viu – mort”, „prezent – absent”;
• antonime conversive, care exprimă aceeași relație privită din două părți: „a cumpăra – a vinde”, „părinte – copil”, „a da – a primi”.

După formă, antonimele pot fi cuvinte diferite („sus – jos”, „bogat – sărac”) sau cuvinte derivate cu prefix din același radical: în „a face – a desface”, prefixul „des-” inversează acțiunea; în „cunoscut – necunoscut”, „ne-” neagă însușirea; în „posibil – imposibil”, „im-” are același rol.

Antonimia depinde de sensul din context. Un cuvânt cu mai multe sensuri are antonime diferite, în funcție de sens: „o cameră luminoasă” se opune unei camere „întunecoase”, pe când „o explicație luminoasă” se opune uneia „neclare”. „Înalt” se opune lui „scund” pentru o persoană și lui „jos” pentru o clădire sau un tavan.

Exemplu lucrat: Stabilim tipul antonimiei în perechile „cald – rece”, „viu – mort”, „a vinde – a cumpăra”.

1. „Cald – rece” admite „călduț” între ele: antonime graduale.
2. „Viu – mort” nu admite treaptă intermediară: antonime complementare.
3. „A vinde – a cumpăra” descrie aceeași acțiune din două perspective: antonime conversive.

Concluzie: tipul antonimiei se stabilește după relația dintre sensuri.

Exemplu lucrat: Găsim antonimul lui „deschis” în trei enunțuri. În „un ochi deschis”, antonimul este „închis”. În „albastru deschis”, antonimul este tot „închis”: „albastru închis”. În „un om deschis”, adică sociabil, antonimul este „închis”, în sensul de retras. Același cuvânt are aceeași formă antonimică, dar trei sensuri diferite, iar sensul se verifică în enunț.

Exemplu lucrat: Alegem antonimul lui „greu” în trei enunțuri. „Un bagaj greu” se opune lui „un bagaj ușor”. „O problemă grea” se opune lui „o problemă ușoară”, adică simplă. „Un somn greu” se opune lui „un somn ușor”, adică superficial. În primul enunț opoziția privește greutatea, în al doilea dificultatea, în al treilea adâncimea somnului. Antonimul s-a păstrat, dar sensul s-a schimbat de trei ori.

Atenție la prefixele de negație: nu orice cuvânt cu „ne-” sau „in-” este antonimul strict al cuvântului de bază. „Necunoscut” exprimă lipsa cunoașterii, iar „inactiv” lipsa activității. Pentru „frumos”, antonimul uzual este „urât”, iar „nefrumos” exprimă o negare mai slabă. Opoziția nu înseamnă simplă negare: „Nu e înalt” nu înseamnă obligatoriu „e scund”, pentru că între cele două există înălțimea medie. La antonimele complementare, negarea unuia afirmă celălalt: „Nu este prezent” înseamnă „este absent”. Unele cuvinte nu au antonim: „masă”, „creion”, „Dunăre”.

Într-un text, opoziția poate apărea și fără o pereche învățată pe dinafară. Antiteza este figura de stil care pune față în față idei opuse, de multe ori prin antonime: în „Pe stradă era zgomot, în bibliotecă liniște”, „zgomot/liniște” susțin contrastul dintre locuri.

La un item se poate cere „perechea formată din antonime” sau „cuvântul care nu are antonim în serie”. Verifică fiecare pereche: dacă poți construi două enunțuri în care înlocuirea unui cuvânt cu celălalt dă sensul opus, perechea este antonimică.

Exemplu lucrat: Care dintre perechile următoare nu conține antonime? a) a intra – a ieși, b) harnic – leneș, c) masă – scaun, d) sus – jos. În a, b și d cuvintele exprimă sensuri opuse. În c, „masă” și „scaun” sunt obiecte diferite, fără relație de opoziție. Răspuns: c.

Observă mai întâi categoria gramaticală: antonimul unui adjectiv este un adjectiv, al unui verb este un verb. La perechile cu prefix, verifică în dicționar că ambele cuvinte există, înainte să le consideri pereche. Apoi verifică sensul din enunț, nu din memorie. Variantele greșite sunt adesea sinonime, termeni din același câmp lexical sau antonimul altui sens al cuvântului. De exemplu, „a intra” și „a pătrunde” sunt sinonime, deci nu formează o pereche antonimică, iar „sus – înalt” nu sunt antonime, deoarece unul indică poziția, celălalt dimensiunea.

Fișe de lucru: antonime

Două fișe despre antonime, cu sarcini prin imagini și exerciții potrivite clasei. La pregătitoare adultul citește cerințele. Fiecare fișă are șase sarcini și cheia pe ultima pagină a PDF-ului.

• 

  Antonimele — exerciții

  Deschide fișa
• 

  Antonimele — aplică ce ai învățat

  Deschide fișa

Greșeli frecvente

• Greșit: „Masă” și „scaun” sunt antonime fiindcă sunt lucruri diferite.
  Corect: Sunt obiecte diferite, fără relație de opoziție lexicală.
• Greșit: „Nu este înalt” înseamnă întotdeauna „este scund”.
  Corect: Între „înalt” și „scund” există înălțimea medie, deci negarea unui antonim gradual nu dă automat celălalt termen.
• Greșit: Orice cuvânt are un singur antonim, valabil în toate contextele.
  Corect: Antonimul se alege după sensul cuvântului în context: „înalt” se opune lui „scund” la o persoană și lui „jos” la o clădire.

Înainte și după