Caracterizarea personajului

Caracterizarea directă spune explicit o trăsătură: o face naratorul, alt personaj sau personajul însuși. Caracterizarea indirectă lasă cititorul să deducă trăsătura din fapte, limbaj, gesturi, nume, mediul de viață, vestimentație, portretul fizic și relațiile cu ceilalți. Trăsătura trebuie legată de o dovadă din text.

Model rezolvat — Spânul din „Povestea lui Harap-Alb”: naratorul îi pune direct trăsătura în față: „Spânul, cu viclenia sa obicinuită”. Sfatul craiului de a se feri de omul spân este o caracterizare directă făcută de alt personaj. Când un personaj vorbește despre sine, avem autocaracterizare. La fântână, Spânul îl atrage pe fiul craiului în capcană, îi ia cartea, banii și armele și îl obligă la jurământ; aceste fapte îl arată indirect viclean și dornic de putere.

Pentru a caracteriza un personaj, parcurge pașii:

1. Alege personajul și stabilește rolul lui în acțiune.
2. Notează trăsăturile pe care le observi: fizice, morale, intelectuale.
3. Pentru fiecare trăsătură, caută dovada: o faptă, o vorbă, un gest sau o descriere.
4. Scrie fiecare trăsătură într-o propoziție care conține dovada: „Harap-Alb este loial, deoarece…”.
5. Încheie cu o concluzie despre rolul personajului în acțiune.

Trăsăturile se grupează în trei categorii. Cele fizice privesc înfățișarea (înalt, spân). Cele morale privesc comportamentul (cinstit, crud, loial). Cele intelectuale privesc modul de a gândi (isteț, naiv). La gimnaziu ai nevoie în special de trăsăturile morale, susținute de dovezi.

Exemplu lucrat: Harap-Alb respectă jurământul făcut Spânului și duce la capăt probele pe care acesta i le dă, deși ele sunt grele. Fapta (respectarea jurământului) arată trăsătura de caracter loialitate. Faptul că îndeplinește probele cu ajutorul celor întâlniți pe drum arată că știe să se înconjoare de oameni potriviți. Fiecare trăsătură se sprijină pe o faptă din text.

Atenție: o trăsătură fără dovadă este doar o părere. Nu scrie „Spânul este rău”, ci „Spânul este viclean, deoarece îl momește pe fiul craiului într-o capcană”.

O caracterizare coerentă pornește de la statut, selectează trăsături susținute de scene diferite și explică mijlocul prin care apar. În basmul lui Creangă, Spânul se prezintă drept nepotul împăratului și îl tratează pe Harap-Alb ca slugă: opoziția dintre aparență și adevăr îi arată impostura. Altă scenă dovedește cruzimea lui: îl lovește pe Harap-Alb în fața fetelor împăratului Verde. Aici trăsătura rezultă indirect din faptă și din raportul de putere, nu din eticheta pusă de cititor.

La Bac: un eseu de caracterizare urmărește statutul social, psihologic și moral al personajului, o trăsătură evidențiată prin două episoade și două elemente de construcție relevante. Subiectul al III-lea de la proba scrisă valorează 30 de puncte: 18 pentru conținut și 12 pentru redactare.

Caracterizarea unui personaj acoperă trei planuri: statutul social (rolul în comunitate), statutul psihologic (trăsături și trăiri) și statutul moral (valorile după care se poartă). În „Moara cu noroc”, Ghiță are statutul social de cârciumar, cel psihologic se schimbă de la grijă la neliniște, iar cel moral se erodează pe măsură ce acceptă compromisul.

Mijloacele indirecte se pot urmări și prin nume. Numele sugestiv arată o trăsătură: „Spânul” numește o particularitate fizică, iar „Harap-Alb” unește două cuvinte contrare („harap” înseamnă arab, adică de culoare închisă, iar „alb” este opusul), un oximoron care arată statutul schimbat al eroului. Limbajul arată originea socială și atitudinea: oralitatea lui Creangă, cu proverbe și expresii populare, construiește personaje apropiate de lumea satului.

Exemplu lucrat — statut social: Lică Sămădăul este sămădăul porcarilor, adică are autoritate asupra unui grup de oameni din zonă. Poziția explică de ce ceilalți se tem de el și îl ascultă.

Exemplu lucrat — caracterizare prin limbaj: la fântână, înainte de jurământ, Spânul îi spune fiului craiului „pui de viperă”, iar mai târziu, la ospăț, îi zice „slugă netrebnică”; tot el îi cere să se jure pe ascuțișul paloșului. Cuvintele alese arată dispreț și amenințare. Ele susțin trăsătura de abuz de putere, deja dovedită prin faptă.

Un paragraf de caracterizare se scrie în patru pași:

1. Enunță trăsătura: „Spânul este viclean”.
2. Dă dovada: episodul sau fapta din care rezultă.
3. Comentează: ce arată dovada despre personaj.
4. Încheie cu o idee care leagă trăsătura de rolul personajului.

Caracterizarea poate folosi și mai multe surse. Autocaracterizarea (ce spune personajul despre sine) nu este întotdeauna de încredere: ce spune Spânul despre sine contrazice faptele lui. Caracterizarea făcută de alte personaje trebuie citită ținând cont de cine vorbește și de ce. De aceea, o trăsătură bine susținută se sprijină pe cel puțin două surse care se confirmă: de exemplu, o faptă și o vorbă a personajului.

Eseul de caracterizare folosește aceleași elemente, dar le organizează în introducere, cuprins și încheiere: introduci personajul și statutul lui, dezvolți câte un paragraf pentru fiecare trăsătură și încheii cu rolul personajului în operă.

Greșeli frecvente

• Greșit: Caracterizarea indirectă este ce spune naratorul despre personaj.
  Corect: Ce spune explicit naratorul este caracterizare directă; cea indirectă se deduce din fapte, vorbe și gesturi.
• Greșit: Numai faptele sunt mijloace indirecte.
  Corect: Limbajul, numele, mediul, îmbrăcămintea și relațiile pot contribui.
• Greșit: O trăsătură este suficient susținută dacă o repeți în mai multe feluri.
  Corect: Fiecare trăsătură cere o dovadă din text: o faptă, o vorbă, un gest sau o relație.

Înainte și după