Silaba

Silaba este sunetul sau grupul de sunete rostite printr-o singură deschidere a gurii. Fiecare silabă are o vocală care îi este centru. Un cuvânt poate avea o silabă sau mai multe. Dacă îl spui firesc, poți auzi locurile în care se desparte.

„Casă” se rostește „ca-să” și are două silabe. „Om” are o singură silabă. Bate o dată din palme pentru fiecare parte rostită.

Spune rar câteva cuvinte cunoscute, precum „carte”, „floare” și „copil”. Bate din palme la fiecare silabă, apoi scrie cuvântul întreg. Compară ce auzi cu ceea ce vezi pe pagină.

„Pădure” se desparte „pă-du-re” și are trei silabe; fiecare are o vocală. „Măr” are o singură silabă, deși are trei litere. Nu bate din palme pentru fiecare literă: în „floare” auzi „floa-re”, adică două silabe, chiar dacă prima conține mai multe sunete. Silaba se poate auzi cu mâna sub bărbie: gura se deschide o dată pentru fiecare silabă.

Cuvintele cu o silabă se numesc monosilabice („om”, „măr”), cele cu două bisilabice („ca-să”), iar cele cu mai multe polisilabice („pă-du-re”). Când un cuvânt nu încape la sfârșitul rândului, îl poți rupe numai între silabe, cu liniuță: „pă-” pe un rând și „dure” pe următorul. Nu rupi o silabă în două.

Numărul silabelor unui cuvânt este egal cu numărul vocalelor care formează centrul unei silabe. O secvență de vocală și semivocale (diftong sau triftong) este o singură silabă, iar două vocale alăturate care nu se rostesc împreună (hiat) ocupă silabe diferite. Prin urmare, nu numeri literele vocalice, ci centrele silabice.

Exemple de numărare: „aeroport” are 4 silabe (a-e-ro-port), pentru că a și e sunt în hiat; „creioane” are 3 (cre-ioa-ne), pentru că „ioa” este triftong; „ființă” are 3 (fi-in-ță), pentru că cei doi i sunt în hiat; „piatră” are 2 (pia-tră), pentru că „ia” este diftong; „ploaie” are 2 (ploa-ie), pentru că „oa” este diftong, iar „ie” final formează o altă silabă. O consoană nu poate forma singură o silabă: fiecare silabă are o vocală-centru.

După numărul de silabe, cuvintele sunt monosilabice („pom”, „mai”), bisilabice („soa-re”), trisilabice („ie-pu-re”) sau polisilabice. La întrebările cu „câte silabe”, desparte cuvântul pe hârtie și numără centrele, nu grupurile de litere.

Exemplu lucrat: Câte silabe are cuvântul „copilărie”? Se desparte: co-pi-lă-ri-e. Vocalele-centru sunt o, i, ă, i și e; grupul „ie” final este hiat, nu diftong, deci i și e formează silabe diferite, iar cuvântul are cinci silabe.

Exemplu lucrat: Care cuvânt are exact trei silabe? a) soare, b) iepure, c) ploaie, d) poezie. Despărțim și numărăm centrele: a) soa-re (2); b) ie-pu-re (3); c) ploa-ie (2); d) po-e-zi-e (4). În „soare” și în „ploaie”, grupul „oa” este diftong și formează o singură silabă; în „poezie”, „o” și „e” sunt în hiat, iar „ie” final se desparte „zi-e”. Răspuns: b.

Fișe de lucru: silabă

Două fișe despre silabă, cu sarcini prin imagini și exerciții potrivite clasei. La pregătitoare adultul citește cerințele. Fiecare fișă are șase sarcini și cheia pe ultima pagină a PDF-ului.

• 

  Silaba — exerciții

  Deschide fișa
• 

  Silaba — aplică ce ai învățat

  Deschide fișa

Greșeli frecvente

• Greșit: A despărți „casă” în trei silabe: „c-a-să”.
  Corect: „Casă” are două silabe: „ca-să”.
• Greșit: „Creioane” are patru silabe: „cre-i-oa-ne”.
  Corect: „Cre-ioa-ne” are trei silabe, pentru că „ioa” este triftong.
• Greșit: Cuvântul „floare” are trei silabe, pentru că are trei vocale scrise.
  Corect: „Floare” are două silabe (floa-re); grupul oa formează o singură silabă.

Înainte și după