De la alfabetul chirilic la cel latin

Româna a fost scrisă secole la rând mai ales cu alfabet chirilic. Literele nu stabilesc limba textului: „Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung” (1521), cel mai vechi document păstrat scris în română, are mesajul în română, dar formulele de adresare și de încheiere sunt în slavonă, limba cancelariei. Un document poate combina astfel două limbi.

În secolul al XIX-lea, alfabetul latin l-a înlocuit treptat pe cel chirilic, printr-o perioadă de alfabete de tranziție, cu semne din ambele sisteme. Alfabetul stabilește semnele, iar ortografia stabilește regulile de folosire a lor, de aceea schimbarea alfabetului nu a încheiat discuția despre cum se scrie corect.

Cronologia alfabetului.

• 1780: Samuel Micu și Gheorghe Șincai (Școala Ardeleană) publică gramatica „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae”, în care româna este scrisă cu litere latine.
• 1828: Ion Heliade-Rădulescu publică „Gramatica românească”, în care simplifică alfabetul chirilic; în deceniile următoare circulă alfabete mixte.
• 1860 și 1862: alfabetul latin este introdus oficial în Țara Românească (1860) și în Moldova (1862).
• 31 august 1989: legea Republicii Moldova hotărăște revenirea la grafia latină.

Cronologia ortografiei. Academia a adoptat prima ortografie oficială în 1881 și a revizuit normele în 1904, 1932, 1953 și 1993. Din 1953, „î” se scria în tot cuvântul („cînd”, „mîncare”, „sînt”); norma din 1993 a readus „â” în interiorul cuvintelor și formele „sunt”, „suntem”, „sunteți”: „când”, „mâncare”, „sunt”.

Exemplu analizat — „Scrisoarea lui Neacșu”. Documentul a fost scris la sfârșitul lui iunie 1521, de la Câmpulung, către jupân Hanăș Begner din Brașov. Neacșu îl avertizează despre mișcările turcilor: după vești venite de la Nicopole, corăbiile lor au trecut pe Dunăre în sus, iar domnul Țării Românești, Băsărab, se teme de Mahamet beg. Formula de adresare („Mudromu i plemenitomu…”) și încheierea „I bog te veselit. Amin” sunt slavone; restul scrisorii este în română. Câteva corespondențe se văd chiar în text:

Exemplu lucrat — citirea unui cuvânt chirilic. Cuvântul „жꙋпаⷩ” se citește în patru pași:

1. identifici literele cunoscute: ж, ꙋ, п, а;
2. observi litera mică n scrisă deasupra rândului, o prescurtare a scribului;
3. transcrii literele în ordine: j + u + p + a + n;
4. verifici dacă rezultatul seamănă cu un cuvânt românesc: „jupân”, titlul dat unui om cu stare.

Pentru semnele necunoscute cauți convenția de transcriere declarată în ediție.

Facsimil, transliterare, transcriere. Pagina Wikisource a scrisorii le dă pe toate trei. Facsimilul reproduce imaginea documentului. Transliterarea trece fiecare semn într-un alt alfabet și păstrează literele speciale („dau štire domnietale”). Transcrierea redă textul după normele ortografice actuale („dau știre domniie tale”). Transliterarea nu traduce nimic: scrisoarea era deja în română.

Exemplu lucrat — alfabet și ortografie. Un text tipărit în 1960 cu litere latine are „cînd”, „mîncare”, „sînt”. Același text, editat după 1993, are „când”, „mâncare”, „sunt”. Alfabetul este latin în ambele cazuri; s-a schimbat doar ortografia. Concluzie: decizia de a folosi alfabetul latin și fixarea ortografiei sunt etape diferite.

Greșeli frecvente

• Greșit: Toată „Scrisoarea lui Neacșu” este în slavonă fiindcă literele sunt chirilice.
  Corect: Mesajul este în română, iar formulele de început și de sfârșit sunt slavone.
• Greșit: Din 1860 toate textele românești au avut imediat ortografia actuală.
  Corect: Schimbarea alfabetului și reformele ortografice sunt etape diferite; norma din 1993 a adus „â” în interiorul cuvintelor.
• Greșit: Transliterarea unui text chirilic înseamnă traducerea lui în română.
  Corect: Transliterarea trece semnele dintr-un alfabet în altul; limba textului rămâne aceeași.

Înainte și după