Unirea Principatelor din 1859

În 1859, Moldova și Țara Românească l-au ales pe același domn: Alexandru Ioan Cuza. Adunarea electivă de la Iași l-a ales la 5 ianuarie, iar adunarea de la București la 24 ianuarie. Aceasta este dubla alegere, momentul decisiv al Unirii Principatelor.

Exemplu rezolvat — câte zile între cele două alegeri? Cerința: calculează intervalul dintre alegerea de la Iași și cea de la București.

1. Notăm datele, ambele din ianuarie 1859, în același calendar: 5 ianuarie și 24 ianuarie.
2. Scădem zilele: $24-5=19$ zile.
3. Observăm că alegerile au fost în două capitale, dar în aceeași lună și pentru aceeași persoană.
4. Concluzie: în 19 zile, un singur om a devenit domn în ambele principate; de aceea 24 ianuarie este data aleasă pentru sărbătorirea Unirii.

Unirea nu a apărut dintr-o singură zi. După Războiul Crimeii, problema organizării Principatelor a fost discutată de marile puteri. Adunările ad-hoc din 1857 au exprimat dorința unirii, iar Convenția de la Paris din 1858 a acceptat o uniune parțială: cele două principate urmau să aibă multe instituții separate. Alegerea aceleiași persoane în ambele capitale a dus proiectul mai departe. Recunoașterea externă și unificarea instituțiilor au continuat în anii următori.

Tratatul de pace de la Paris (1856), care a încheiat Războiul Crimeii, a pus Principatele sub garanția colectivă a marilor puteri și a încheiat protectoratul rus. Tot atunci, sudul Basarabiei, cu județele Cahul, Bolgrad și Ismail, a fost redat Moldovei. Tratatul prevedea consultarea locuitorilor prin adunări ad-hoc.

În Adunările ad-hoc din 1857, unioniștii au avut majoritate. Ei au formulat patru cereri: respectarea drepturilor Principatelor, unirea lor, un prinț străin dintr-o familie domnitoare europeană și un guvern reprezentativ. Marile puteri nu erau de acord: Franța, Rusia, Sardinia și Prusia susțineau unirea, iar Imperiul Otoman, Austria și Marea Britanie o respingeau.

Convenția de la Paris (august 1858) a lăsat Principatele separate, cu domni și guverne diferite, dar a creat două organisme comune: Comisia Centrală de la Focșani, care pregătea legi comune, și o Înaltă Curte de Justiție și Casație. Convenția prevedea alegerea câte unui domn în fiecare principat, fără a interzice ca persoana aleasă să fie aceeași.

Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza a fost un compromis și o strategie. În Moldova, Cuza, colonel în armată și pârcălab al Galațiului, a fost propus de Mihail Kogălniceanu și ales la 5 ianuarie. În Țara Românească, unioniștii au avut sprijinul mulțimii adunate în Dealul Mitropoliei, iar Adunarea de la București l-a ales la 24 ianuarie. În septembrie 1859, marile puteri, reunite la Paris, au acceptat dubla alegere ca excepție.

Unirea administrativă a urmat în 1861–1862: sultanul a acceptat unificarea guvernelor și a adunărilor. La începutul anului 1862 s-a format primul guvern comun, cu sediul la București, iar statul a primit numele România.

Dubla alegere poate fi explicată din două perspective. Pentru unioniști, ea a fost decizia Adunărilor elective, sprijinită de mișcarea publică din Principate. Pentru marile puteri, ea punea în discuție uniunea parțială stabilită la Paris, iar acceptarea ei în același an a fost o decizie diplomatică, nu o urmare automată a votului din Principate. Un eveniment are deci cauze atât în Principate, cât și în relațiile dintre marile puteri, iar ele se analizează împreună.

Dubla alegere a creat o legătură politică mai puternică decât cea prevăzută de convenție, fiindcă cele două state aveau acum același conducător. Contextul internațional a ajutat: în 1859, Austria, care se opunea unirii, a fost angajată în războiul cu Franța și Sardinia în nordul Italiei, iar Napoleon al III-lea a sprijinit cauza românească. Reformele domniei lui Cuza au continuat formarea statului modern; ele sunt studiate separat de actul politic din 1859.

Exemplu rezolvat — compararea proiectului cu rezultatul: o primă sursă, din 1858, prevede doi domni și două adunări; o a doua, din ianuarie 1859, arată că aceeași persoană a fost aleasă la Iași și București. (1) Identificăm prima sursă drept cadrul stabilit de marile puteri. (2) Identificăm a doua sursă drept acțiunea politică a unioniștilor. (3) Comparăm: instituțiile erau încă separate, dar conducătorul era comun. (4) Concluzia este că dubla alegere a depășit soluția politică a uniunii parțiale fără a însemna că toate instituțiile s-au unificat chiar în ziua de 24 ianuarie.

Etapele se pot analiza ca un lanț cauză-efect. Cauza externă a fost slăbirea Rusiei și crearea unui context internațional favorabil prin Războiul Crimeii. Cauzele interne au fost mișcarea unionistă, formată din boieri liberali, intelectuali și negustori, și rolul lui Cuza ca om cu sprijin în ambele provincii. Efectul principal a fost apariția unui stat comun, recunoscut treptat. Dar Unirea din 1859 nu a rezolvat toate problemele: statul a rămas sub suzeranitate otomană, iar o parte din români trăiau în Transilvania, Bucovina și Basarabia, în afara statului.

Exemplu rezolvat — calcularea intervalelor. Cerința: câți ani au trecut de la adunările ad-hoc (1857) până la unificarea guvernelor (1862) și de la dubla alegere (1859) până la acea unificare?

1. Scădem pentru prima pereche: $1862-1857=5$ ani.
2. Scădem pentru a doua pereche: $1862-1859=3$ ani.
3. Interpretăm: Unirea s-a realizat în mai multe etape; între alegerea comună a domnului și unificarea instituțiilor au trecut trei ani, în care s-au purtat negocieri cu puterile garante.
4. Concluzie: data de 24 ianuarie 1859 marchează un moment decisiv, nu finalul procesului.

La un subiect de Bac despre statul modern, folosește succesiunea 1856 → 1857 → 1858 → 5 și 24 ianuarie 1859 → 1861–1862. Arată rolul fiecărui moment: deschiderea problemei internaționale, exprimarea dorinței unirii, convenția marilor puteri, dubla alegere, apoi recunoașterea și unificarea instituțiilor. Deosebește Unirea Principatelor din 1859 de Marea Unire din 1918.

Exemplu: dacă o sursă spune că Țara Românească și Moldova aveau două adunări, ea se poate referi la organizarea prevăzută în 1858 sau la o etapă de după dubla alegere. Dacă aceeași sursă precizează că un singur om era domn în ambele, identifici efectul alegerilor din 1859. Nu afirma că cele două adunări au devenit una la 24 ianuarie; instituțiile comune s-au construit treptat, iar etapa de unificare administrativă s-a încheiat în 1862.

Exemplu în format de examen. Sursa A: Convenția de la Paris (1858) prevede doi domni. Sursa B: la 24 ianuarie 1859, Adunarea de la București îl alege pe Alexandru Ioan Cuza. Cerințe:

1. Menționează anul Convenției de la Paris.
2. Precizează două locuri în care a fost ales Cuza.
3. Scrie o relație cauză-efect între prevederile Convenției și dubla alegere.

Barem sumar: 6 puncte pe item; la cerința 3 se acceptă cauza (Convenția nu interzicea alegerea aceleiași persoane) și efectul (dubla alegere a lui Cuza).

Greșeli frecvente

• Greșit: Cuza a fost ales la București înainte de Iași.
  Corect: Iași a votat la 5 ianuarie, iar București la 24 ianuarie 1859.
• Greșit: Convenția de la Paris din 1858 a realizat unirea deplină cu un singur guvern.
  Corect: Ea a prevăzut o uniune parțială, cu instituții în mare parte separate.
• Greșit: La 24 ianuarie 1859 toate instituțiile celor două principate erau deja unificate.
  Corect: Dubla alegere a fost pasul decisiv; unificarea instituțională a urmat în anii 1861–1862.
• Greșit: Unirea din 1859 a inclus Transilvania.
  Corect: În 1859 s-au unit Moldova și Țara Românească; Transilvania s-a unit cu România în 1918.

Înainte și după