Statul roman

Statul roman a avut trei forme de organizare: regalitatea, republica și imperiul.

Regalitatea (753–509 î.Hr., după tradiție). Orașul a fost condus de șapte regi. Ultimul, etruscul Tarquinius Superbus, a fost alungat de romani, care nu mai voiau ca puterea să rămână la o singură persoană.

Republica (509–27 î.Hr.) înseamnă „treaba poporului”. Puterea era împărțită:

• Senatul era un consiliu de bătrâni din familiile importante; hotăra politica externă și finanțele;
• doi consuli erau aleși pe un an și conduceau statul și armata; fiecare putea opri hotărârea celuilalt;
• adunările poporului votau legile și alegeau magistrații;
• în caz de primejdie, Senatul numea pentru cel mult șase luni un dictator.

La început, doar patricienii, familiile nobile, aveau puterea. Plebeii, oamenii de rând, au cerut drepturi. Ei au obținut tribunii plebei, magistrați care îi apărau, și legi scrise, cunoscute ca Legea celor XII Table (451–450 î.Hr.), puse la vedere în Forum. Cetățenia romană era un privilegiu: femeile, sclavii și străinii nu votau.

Imperiul (27 î.Hr. – 476 d.Hr., în Apus). Cuceririle au adus bogății, dar și lupte între generali. Iulius Caesar a trecut Rubiconul în 49 î.Hr., a învins în războiul civil și a fost asasinat în 44 î.Hr., de senatori care voiau să apere republica. Strănepotul și fiul adoptiv al lui Caesar, Octavian, a rămas singur la putere după victoria de la Actium (31 î.Hr.). În anul 27 î.Hr., Senatul i-a dat titlul de Augustus, „cel înălțat”. Era primul împărat și începutul imperiului. Instituțiile republicane au rămas formal, dar împăratul comanda armata și hotăra totul.

În imperiu, țara a fost împărțită în provincii, conduse de guvernatori numiți de împărat. Armata era permanentă, plătită, formată din legiuni de aproximativ 5000 de soldați. Sub împăratul Traian, imperiul a atins cea mai mare întindere, în 117 d.Hr. În 212 d.Hr., împăratul Caracalla a dat cetățenia romană tuturor oamenilor liberi din imperiu. În 395, imperiul a fost împărțit în Imperiul Roman de Apus și cel de Răsărit. Cel de Apus a căzut în 476, iar cel de Răsărit (Bizanțul) a durat până în 1453.

Exemplu rezolvat — republică sau imperiu? Cerința: o sursă spune „Doi consuli sunt aleși pe un an”, iar alta „Un singur om comandă armata și hotărăște în numele statului”. Cărei forme de stat îi aparține fiecare?

1. Primul text vorbește despre doi magistrați aleși anual: aceasta este caracteristica republicii.
2. Al doilea text vorbește despre un conducător unic, care comandă armata: aceasta este caracteristica imperiului.
3. Notăm că Senatul și consulii au existat și sub Augustus, dar fără putere reală.
4. Concluzie: prima sursă descrie republica, a doua imperiul.

Republica nu însemna participarea politică a tuturor locuitorilor: cetățenia, sexul, statutul juridic și averea contau. Instituțiile împărțeau formal puterea, dar elitele aveau influență mare. Conflictul dintre patricieni și plebei a schimbat treptat accesul la funcții și la lege: tribunii plebei, apărați de inviolabilitate, puteau bloca prin veto o decizie a magistraților, iar din 367 î.Hr. unul dintre consuli putea fi plebeu. Cariera politică urma o ordine, cursus honorum: chestor, edil, pretor, consul.

Criza republicii a început când cuceririle au schimbat economia. Pământul s-a concentrat în moșii mari lucrate de sclavi, iar țăranii soldați au pierdut loturile. Frații Tiberius și Caius Gracchus (133 și 123–121 î.Hr.) au încercat reforme agrare și au murit în lupte politice. Armatele au devenit loiale generalilor, nu statului: Marius, Sulla, apoi Caesar și Pompei. Pentru a evita încă un război civil, Augustus a păstrat formele republicii și a numit sistemul principat: el era princeps, „primul dintre senatori”, dar controla armata, finanțele și numirile în provincii.

Dreptul a fost una dintre marile creații ale statului roman. Dreptul cetățenilor (ius civile) a fost completat cu un drept al popoarelor (ius gentium), aplicat și străinilor, iar pretorii publicau la începutul anului edicte în care precizau cum vor judeca. Din aceste reguli a pornit mai târziu dreptul european.

În principatul lui Augustus, Senatul și alte magistraturi au continuat, dar împăratul controla deciziile majore. Această continuitate a instituțiilor explică de ce simpla lor prezență nu dovedește că Roma a rămas republică.

Decăderea imperiului. Între 235 și 284, în criza secolului al III-lea, s-au succedat peste douăzeci de împărați, mulți răsturnați sau uciși de propriile trupe. Monedele de argint au fost slăbite prin amestec de metale ieftine, ceea ce a urcat prețurile, iar atacurile goților, alamanilor și perșilor au obligat statul să cheltuiască mult pentru armată. Împăratul Aurelian a retras armata și administrația din Dacia în anii 271–275. Dioclețian (284–305) a refăcut ordinea: a instituit în 293 tetrarhia, conducerea împărțită între doi augusti și doi caesari, iar în 301 a încercat să oprească scumpirea prin Edictul prețurilor maxime. Constantin cel Mare a dat libertate creștinilor prin edictul de la Milan (313) și a mutat în 330 capitala la Constantinopol. După înfrângerea împăratului Valens de către vizigoți la Adrianopol (378), imperiul a primit tot mai mulți barbari ca federați, iar armata a depins de comandanți germanici. Teodosiu I a făcut din creștinism religia statului (380), iar la moartea lui, în 395, imperiul a fost împărțit definitiv. Apusul, slăbit economic și militar, a fost jefuit de vizigoți în 410 și de vandali în 455; în 476, Odoacru l-a înlăturat pe Romulus Augustulus. Cauzele căderii Apusului sunt deci economice, militare și politice, nu rezultatul unui singur eveniment.

Exemplu rezolvat — două afirmații despre putere. Comparăm: „În republică doi consuli aveau mandat anual” și „În principat Augustus concentra puterea”.

1. Identificăm instituția și durata puterii.
2. Observăm împărțirea magistraturii în republică.
3. Observăm rolul personal dominant al lui Augustus.
4. Concluzionăm că forma statului s-a schimbat chiar dacă Senatul a continuat să existe.

Exemplu rezolvat — de ce a căzut republica? Cerința: ordonează și leagă faptele: reformele Gracchilor, comanda lui Marius peste o armată de voluntari, războiul civil dintre Caesar și Pompei, victoria lui Octavian.

1. Așezăm faptele în ordine: reformele Gracchilor (133–121), armata lui Marius (107), războiul civil (49–45), Octavian (31 și 27 î.Hr.).
2. Identificăm cauza economică: concentrarea pământului și pierderea loturilor țăranilor-soldați.
3. Identificăm cauza militară: soldații profesioniști depindeau de generali pentru plată și pământ.
4. Concluzie: lupta pentru putere dintre generali a distrus echilibrul republicii; Augustus a păstrat formele și a concentrat puterea.

Greșeli frecvente

• Greșit: Republica romană a dat drept de vot tuturor locuitorilor.
  Corect: Participarea politică depindea de cetățenie și statut.
• Greșit: Augustus a desființat imediat Senatul.
  Corect: Senatul a continuat, dar puterea împăratului domina.
• Greșit: Caesar a primit titlul Augustus în 27 î.Hr.
  Corect: Titlul i-a fost acordat lui Octavian.

Înainte și după