Expansiunea Romei

Roma a început ca un oraș mic, dar în câteva sute de ani a ajuns să stăpânească tot bazinul Mării Mediterane, pe care romanii o numeau „marea noastră” (Mare Nostrum).

Cucerirea Italiei. Din secolul al V-lea î.Hr., Roma a luptat cu orașele din apropiere și cu alte popoare italice. Până în anul 270 î.Hr. ea stăpânea toată peninsula, de la Tibru până în sud. Oamenii cuceriți primeau, de obicei, drepturi diferite, iar unii deveneau aliați ai Romei și îi dădeau soldați.

Războaiele punice. Roma s-a luptat cu Cartagina, un oraș fenician din nordul Africii (azi în Tunisia), care stăpânea marea și comerțul. Romanii îi numeau pe cartaginezi „puni”, de aici numele războaielor. Au fost trei:

• primul (264–241 î.Hr.): Roma a construit o flotă și a câștigat Sicilia, prima ei provincie de peste mări;
• al doilea (218–201 î.Hr.): generalul cartaginez Hannibal a trecut Alpii cu elefanți și a învins armata romană la Cannae (216 î.Hr.), dar nu a cucerit Roma; generalul roman Scipio a dus războiul în Africa și l-a învins la Zama (202 î.Hr.);
• al treilea (149–146 î.Hr.): romanii au asediat Cartagina și au distrus-o în 146 î.Hr.

În aceeași perioadă, Roma a cucerit Macedonia (148 î.Hr.) și Grecia. Mai târziu, Iulius Caesar a cucerit Galia, adică Franța de azi, între 58 și 50 î.Hr., iar în 30 î.Hr. Roma a cucerit Egiptul. În anul 106 d.Hr., împăratul Traian a transformat o parte din Dacia în provincie.

Armata a fost cheia victoriilor. Unitatea de bază era legiunea, de aproximativ 5000 de soldați, împărțită în unități mai mici, numite centurii. Soldații purtau cască, platoșă, scut și sabie scurtă. Ei erau antrenați, disciplinați și construiau drumuri, poduri și tabere întărite, castre. În imperiu, armata a devenit permanentă și plătită.

Teritoriile cucerite se numeau provincii și erau conduse de un guvernator. Locuitorii plăteau impozite, iar soldații asigurau ordinea. Cuceririle au adus bogății, sclavi și grâne, dar au și schimbat viața din Roma. În 117 d.Hr., sub Traian, imperiul a avut cea mai mare întindere, din Britannia până în Mesopotamia.

Exemplu rezolvat — ordonarea cuceririlor. Cerința: așază în ordine cronologică și spune ce arată șirul: Egiptul, Sicilia, Dacia, Galia, Cartagina.

1. Asociem fiecărei cuceriri o dată: Sicilia 241 î.Hr.; Cartagina 146 î.Hr.; Galia 58–50 î.Hr.; Egiptul 30 î.Hr.; Dacia 106 d.Hr.
2. Pentru datele î.Hr., numărul mai mare înseamnă mai devreme: 241, 146, 58–50, 30; singura dată d.Hr. vine ultima.
3. Șirul cerut este deci: Sicilia, Cartagina, Galia, Egiptul, Dacia.
4. Concluzie: expansiunea a mers din Italia spre mare (Sicilia), apoi spre vest și nord, spre est și, la sfârșit, spre Dunăre și Dacia.

Expansiunea nu se reduce la victorii în bătălii. Locuitorii teritoriilor cucerite aveau statute juridice diferite: cetățeni romani, aliați și locuitori ai provinciilor. După Războiul Social (91–88 î.Hr.), cetățenia a fost extinsă italicilor, iar în 212 d.Hr. edictul lui Caracalla a acordat-o tuturor oamenilor liberi din imperiu. Cuceririle au dus la schimburi economice și culturale, dar și la conflicte și inegalități. Harta statului roman trebuie datată: frontierele din secolul al III-lea î.Hr. nu coincid cu cele din secolul I d.Hr.

Primul război punic a arătat adaptabilitatea Romei: ea a construit în scurt timp o flotă, după modelul unei corăbii cartagineze capturate, și a folosit „corvusul”, o pasarelă cu cârlig prin care lupta pe mare semăna cu lupta pe uscat. Al doilea război punic a fost pe punctul de a o distruge: la Cannae, în 216 î.Hr., a pierdut o armată de zeci de mii de oameni; Roma a rezistat prin rezervele de soldați din Italia și prin răbdarea politicii lui Fabius Cunctator. Al treilea război a fost mai degrabă o distrugere hotărâtă de Senat, în ciuda faptului că Cartagina nu mai era o amenințare reală.

Romanii și-au consolidat cuceririle prin colonii de veterani, orașe întemeiate pe pământ luat de la învinși, prin drumuri militare și prin extinderea cetățeniei către aliați, treptat și selectiv. Astfel, învinșii deveneau parte din stat, iar armata a rămas loială până la criza din secolul I î.Hr.

Cucerirea a produs schimbări în Italia. Sclavii și prada de război au intrat în economie, marile domenii (latifundii) au crescut, iar țăranii-soldați au pierdut pământul. Provinciile erau exploatate de guvernatori și de publicani, colectorii de taxe; abuzurile erau judecate la Roma, uneori cu greutate. Pe de altă parte, drumurile (Via Appia, 312 î.Hr.), porturile și orașele noi au creat rețele de schimb.

Exemplu rezolvat — hărți comparate. Comparăm o hartă a Italiei înainte de războaiele punice cu o hartă a provinciilor după cucerirea Siciliei.

1. Identificăm Italia și Sicilia.
2. Observăm că Sicilia este peste mare.
3. Concluzionăm că Roma își extinsese puterea dincolo de peninsula sa și că transportul maritim devenise important.

Exemplu rezolvat — Cannae și Zama. Cerința: de ce a câștigat Hannibal la Cannae și a pierdut războiul?

1. Cannae (216 î.Hr.): Hannibal a încercuit armata romană, mai numeroasă, cu cavaleria și cu flancurile.
2. După Cannae, aliații Romei din Italia nu s-au răsculat în număr suficient și Hannibal nu a primit întăriri din Cartagina.
3. Scipio a atacat Cartagina în Africa; Hannibal a fost chemat acasă și a pierdut la Zama (202 î.Hr.).
4. Concluzie: o victorie într-o bătălie nu înseamnă câștigarea războiului; contează resursele, aliații și strategia.

Greșeli frecvente

• Greșit: Războaiele punice au fost purtate între Roma și Sparta.
  Corect: Adversarul Romei a fost Cartagina.
• Greșit: Hannibal era general roman.
  Corect: Era conducător militar cartaginez.
• Greșit: O provincie era doar o garnizoană militară.
  Corect: Era teritoriu administrat de Roma, cu orașe și populații.

Înainte și după