Reforma și Contrareforma

Reforma a început în spațiul german, în secolul al XVI-lea, și a dus la apariția confesiunilor protestante. Biserica Catolică a răspuns prin Contrareformă, iar Europa s-a împărțit între regiuni catolice și protestante.

În secolul al XVI-lea, Biserica Catolică era foarte bogată, iar unii preoți și episcopi trăiau în lux. Credincioșii erau nemulțumiți de abuzuri. Indulgențele erau acte pe care Biserica le vindea credincioșilor, cu promisiunea că le iartă o parte din pedepse. Martin Luther, călugăr și profesor de teologie la Universitatea din Wittenberg, a afirmat că omul se mântuiește prin credință și prin harul lui Dumnezeu, nu prin plata unor indulgențe. A cerut ca Biblia să fie sursa credinței. La 31 octombrie 1517, potrivit tradiției, a afișat 95 de teze pe ușa bisericii din Wittenberg. Papa l-a excomunicat, iar în 1521 împăratul Carol Quintul l-a chemat la Dieta de la Worms și i-a cerut să renunțe la idei. Luther a refuzat. Protejat de principele Saxoniei, a tradus Biblia în limba germană. Tiparul a răspândit rapid scrierile lui.

Ideile reformatoare s-au extins. Ulrich Zwingli a început Reforma la Zürich. Jean Calvin, la Geneva, a învățat că Dumnezeu a hotărât dinainte soarta oamenilor (predestinarea) și a cerut o viață simplă, muncitoare și disciplinată. Urmașii lui sunt calvinii (reformații). În Anglia, regele Henric al VIII-lea s-a despărțit de papă prin Actul de Supremație din 1534 și s-a declarat șeful Bisericii Angliei. Credincioșii noilor biserici se numesc protestanți.

Biserica Catolică a răspuns prin Contrareformă. Papa a convocat Conciliul de la Trento (1545–1563), care a reafirmat doctrina catolică, a interzis câștigul bănesc din indulgențe și a cerut preoților o pregătire mai bună. A apărut ordinul călugăresc al iezuiților, înființat de Ignațiu de Loyola și aprobat în 1540; iezuiții au întemeiat școli.

Barocul, studiu de caz, este stilul artistic legat de Contrareformă. S-a născut la Roma, în jurul anului 1600, și a folosit mișcarea, contrastele de lumină, decorul bogat și proporțiile mari pentru a impresiona credincioșii. Biserica Il Gesù din Roma, a iezuiților, începută în 1568, are un tavan pictat care pare deschis spre cer. Pictorul Caravaggio a pus în tablouri lumină puternică și umbre adânci, iar sculptorul Bernini a proiectat colonada Pieței Sfântul Petru, care „cuprinde” mulțimea.

Europa s-a împărțit între regiuni catolice și protestante. În Pacea de la Augsburg (1555), principii din Imperiu au primit dreptul să aleagă între catolicism și luteranism, iar supușii urmau religia principelui.

În Transilvania, Dieta de la Turda din 1568 a hotărât libertatea religioasă pentru catolici, luterani, calvini și unitarieni, un lucru rar pentru acea vreme. La Brașov, umanistul Johannes Honterus a răspândit luteranismul printre sași, iar diaconul Coresi a tipărit cărți în limba română.

Exemplu rezolvat — ordonarea evenimentelor. Cerința: așază în ordine 1517, 1521, 1534, 1555, 1545–1563.

1. 1517: tezele lui Luther; 1521: Dieta de la Worms.
2. 1534: Henric al VIII-lea creează Biserica Angliei.
3. 1545–1563: Conciliul de la Trento; 1555: Pacea de la Augsburg.
4. Concluzie: Reforma și Contrareforma s-au desfășurat în paralel, iar pacea din 1555 a recunoscut împărțirea religioasă din Imperiu.

Nemulțumirile față de abuzuri bisericești existau înainte de Luther, dar tezele lui au declanșat o dezbatere largă. Indulgența privea remiterea unor pedepse temporale după iertarea vinovăției; vânzarea ei a provocat critici. Mișcarea nu a rămas unitară: luteranii, calvinii și Biserica Angliei au avut istorii și doctrine diferite. În imperiu, opțiunile religioase ale principilor au influențat viața supușilor. Reforma Catolică, numită și Contrareformă, a inclus clarificări doctrinare, disciplină clericală și noi forme de educație religioasă. Disputele confesionale au afectat și arta, și politica; o gravură polemică trebuie citită ca mesaj al autorului, nu ca imagine neutră.

Teologia lui Luther se rezumă în trei principii: sola fide (numai prin credință), sola scriptura (numai Scriptura este autoritate) și preoția tuturor credincioșilor. Calvin a dezvoltat în „Institutio religionis christianae” (1536) o doctrină sistematică și a organizat la Geneva o comunitate cu consistoriu, adică un organ de supraveghere a moralei. Anglicanismul a păstrat elemente de organizare episcopală și liturgică catolică, dar fără autoritatea papei.

Reforma a avut și motive politice. Principii germani au văzut în ea o posibilitate de a scăpa de controlul papei și al împăratului și de a lua bunurile bisericești. În Anglia, ruptura s-a legat și de dorința lui Henric al VIII-lea de a-și anula căsătoria. De aceea istoricii deosebesc cauzele religioase de cele politice și economice. Reforma a încurajat alfabetizarea și învățământul în limbile naționale, pentru că credincioșii trebuiau să citească Biblia. Tiparul cu litere mobile, folosit de Gutenberg în jurul anului 1450, a ajutat la răspândirea scrierilor lui Luther și a traducerii în germană a Noului Testament (1522).

Conciliul de la Trento a cerut artei să vorbească credincioșilor prin emoție, nu doar prin învățătură. Răspunsul artistic a fost barocul: biserici cu spații centrale mari, cupole spectaculoase, fresce cu iluzie de adâncime (trompe-l'œil), aur și stucaturi. Protestanții au păstrat, în general, lăcașuri mai sobre, în care accentul cădea pe cuvânt și pe Biblie.

Exemplu rezolvat — recunoașterea barocului. O descriere spune: „Biserica are o boltă pictată care pare deschisă spre cer, ornamente aurite, mult stuc și lumină dramatică pe altar.”

1. Notăm trăsăturile: iluzie de adâncime, ornament bogat, contrast de lumină.
2. Le comparăm cu trăsăturile barocului: mișcare, contrast, decor abundent, grandoare.
3. Aflăm cine a comandat lucrarea: un ordin catolic precum iezuiții folosea arta pentru a impresiona și a convinge, deci descrierea se leagă de Contrareformă.
4. Concluzie: descrierea se potrivește unei biserici baroce catolice, nu unui lăcaș protestant sobru.

Exemplu rezolvat — o teză a lui Luther. Teza 27, în traducere liberă, critică predicatorii care spun că „îndată ce banul sună în casa de bani, sufletul sare din purgatoriu”.

1. Identificăm autorul și contextul: un teolog care critică vânzarea indulgențelor, în 1517.
2. Reținem critica: plata nu poate garanta iertarea sufletului.
3. Observăm că teza nu atacă toată Biserica, ci o practică.
4. Concluzie: la început, Luther cerea reformarea unor abuzuri; ruptura de Biserică a apărut în anii următori, odată cu refuzul de a retrage ideile.

Greșeli frecvente

• Greșit: Luther a fondat toate confesiunile protestante.
  Corect: Au existat și alte mișcări, între care cea a lui Calvin și Reforma engleză.
• Greșit: Contrareforma a însemnat doar opoziție față de protestanți.
  Corect: A inclus și reforme interne catolice.
• Greșit: Pacea de la Augsburg a dat imediat libertate religioasă egală fiecărei persoane.
  Corect: A reglementat în primul rând opțiunile confesionale ale conducătorilor teritoriali.

Înainte și după