Napoleon și Europa

Napoleon Bonaparte a preluat puterea în Franța prin lovitura de stat de la 18 Brumar 1799. A condus mai întâi drept prim-consul și, din 1804, drept împărat. Codul civil din 1804 a unificat reguli privind familia și proprietatea. Prin campanii militare, Napoleon a extins dominația franceză în Europa; victoria de la Austerlitz (1805) a fost urmată de înfrângeri, îndeosebi după campania din Rusia (1812). A abdicat în 1814, a revenit pentru Cele O Sută de Zile, dar a fost învins la Waterloo (1815) și exilat pe insula Sfânta Elena.

Napoleon Bonaparte s-a născut în 1769 în Corsica, într-o familie nobilă săracă, și a devenit ofițer de artilerie. În timpul Revoluției a avansat rapid: general la 24 de ani, a învins armatele austriece în Italia (1796–1797) și a condus o expediție în Egipt (1798). După 18 Brumar, ca prim-consul, a pus ordine în țara istovită de ani de revoluție: a înființat Banca Franței (1800), a încheiat în 1801 un concordat cu papa, prin care a refăcut relațiile cu biserica, a organizat liceele și a creat Legiunea de Onoare (1802). Poporul a aprobat prin plebiscit înființarea Imperiului. La 2 decembrie 1804 s-a încoronat împărat la Notre-Dame, punându-și singur coroana pe cap.

Codul civil din 1804, numit și Codul Napoleon, a fixat reguli clare: libertatea persoanei, egalitatea în fața legii, proprietatea privată, căsătoria civilă și posibilitatea divorțului. Codul a fost introdus în multe țări cucerite și a influențat legislația europeană, inclusiv Codul civil român din 1864. Soția rămânea însă sub autoritatea soțului.

Napoleon a purtat războaie împotriva coaliției marilor puteri europene. Pe mare, flota franco-spaniolă a fost distrusă de amiralul britanic Nelson la Trafalgar (1805). Pe uscat, la Austerlitz (2 decembrie 1805) a învins armatele Austriei și Rusiei. Pentru a lovi Marea Britanie economic, a impus în 1806 Blocada continentală, o interdicție a comerțului cu britanicii. Imperiul francez a ajuns să cuprindă aproape toată Europa Occidentală, iar rudele lui conduceau state aliate.

Declinul a început în 1812, când a invadat Rusia cu peste 500 000 de soldați. Rușii s-au retras, au lăsat Moscova în flăcări și iarna a nimicit armata franceză. În 1813 a fost învins la Leipzig, în „Bătălia Națiunilor”, iar în 1814 a abdicat și a fost trimis pe insula Elba. S-a întors în Franța în 1815 și a mai condus 100 de zile, apoi a fost învins definitiv la Waterloo, în Belgia, la 18 iunie 1815, de armatele britanică și prusiană. A fost exilat pe insula Sfânta Elena, în Atlantic, unde a murit în 1821.

Exemplu rezolvat — cât a condus Napoleon? Cerința: calculează durata perioadelor în care a fost la putere.

1. Consulatul: din 1799 până în 1804, adică 5 ani.
2. Imperiul: din 1804 până la abdicarea din 1814, adică 10 ani.
3. Cele O Sută de Zile: din martie până în iunie 1815, aproximativ 3 luni.
4. Concluzie: în total aproximativ 15 ani și 3 luni; el a condus Franța mai mult ca împărat decât ca prim-consul, iar o parte din această perioadă a fost consumată de războaie.

Lovitura de stat a înlocuit Directoratul cu Consulatul. Napoleon a concentrat autoritatea politică și a întărit administrația. Codul civil, promulgat la 21 martie 1804, a stabilit un cadru comun de drept privat; a apărat proprietatea, însă statutul juridic al femeii căsătorite a rămas subordonat soțului. Această limită arată că reformele nu au însemnat egalitate deplină.

Coalițiile europene au purtat războaie succesive împotriva Franței. La Austerlitz, Napoleon a slăbit intenționat aripa dreaptă, ca să-i atragă pe adversari să părăsească înălțimile Pratzen, pe care apoi le-a atacat în centru. Războaiele au răspândit instituții și reguli noi, dar au presupus ocupație, recrutări și pierderi umane. Pierderile din Rusia au epuizat armata; adversarii au ocupat Parisul în 1814. După prima abdicare, Bourbonii au revenit la tron, iar întoarcerea lui Napoleon în 1815 s-a încheiat repede, odată cu înfrângerea din Belgia.

Exemplu rezolvat: ordonăm patru evenimente și precizăm tipul fiecăruia. 1799: schimbare de regim, prin lovitura de stat. 1804: reformă juridică, prin Codul civil, apoi proclamarea imperiului. 1812: campanie militară eșuată în Rusia. 1815: înfrângere la Waterloo. Așa distingem reformele interne de politica externă.

Regimul napoleonian a combinat idei ale Revoluției (egalitatea în fața legii, abolirea privilegiilor feudale, proprietatea) cu autoritarismul: presa era cenzurată, poliția secretă urmărea adversarii, plebiscitele erau controlate. Meritul personal conta în armată și administrație (mareșalii proveneau din medii modeste), dar noua nobilime imperială a fost creată în 1808. Prefecții, numiți de la centru, conduceau departamentele, o structură care a rămas în Franța.

În Europa, armatele franceze au schimbat harta: au desființat Sfântul Imperiu Roman (1806), au creat Confederația Rinului, au înființat Ducatul Varșoviei și au introdus Codul civil. Pentru unii, ele au adus desființarea șerbiei și a privilegiilor; pentru alții, ocupație, impozite și recrutări forțate. Rezistența împotriva Franței a stimulat naționalismul german, spaniol și rus. Marile puteri au învins coaliția a șasea la Leipzig și apoi au negociat aranjamentul de la Viena.

Napoleon a folosit propaganda: „Buletinele Marii Armate”, tipărite în ziare, prezentau campaniile din punctul de vedere al comandantului.

Exemplu rezolvat — un buletin al Marii Armate. Exemplu imaginat, nu citat dintr-un document real: un buletin oficial de război anunță că inamicul a pierdut mii de oameni, iar pierderile franceze sunt neînsemnate.

1. Identificăm autorul: Napoleon însuși sau statul major, în scop de propagandă.
2. Notăm afirmația verificabilă: numărul pierderilor, ale inamicului și ale armatei franceze.
3. Comparăm cu alte surse: rapoartele inamicilor, registrele spitalelor, memoriile ofițerilor.
4. Concluzie: sursa oficială este utilă pentru a vedea cum voia Napoleon să fie perceput, dar cifrele trebuie confruntate cu alte izvoare.

Greșeli frecvente

• Greșit: Napoleon a fost rege al Franței.
  Corect: Din 1804 a purtat titlul de împărat.
• Greșit: Codul civil a acordat femeilor și bărbaților aceleași drepturi în familie.
  Corect: A menținut subordonarea juridică a soției.
• Greșit: Napoleon a fost învins definitiv în Rusia, în 1812.
  Corect: Campania din Rusia l-a slăbit; înfrângerea finală a fost la Waterloo, în 1815.

Înainte și după