Colonizarea Lumii Noi

După 1492, puteri europene au cucerit și colonizat părți ale Americilor, teritorii locuite de numeroase popoare indigene. Spaniolul Hernán Cortés a condus cucerirea Imperiului aztec din Mexic; capitala Tenochtitlán a căzut în 1521. Francisco Pizarro a atacat Imperiul incaș din Anzi și l-a capturat pe conducătorul Atahualpa în 1532. Războaiele, munca impusă și epidemiile au provocat pierderi mari populațiilor indigene; comunitățile au opus rezistență, s-au adaptat și au continuat să existe. Mineritul și plantațiile au produs bogății pentru colonizatori și au dus la transportarea forțată a unor oameni din Africa. Plante și animale au circulat între continente, schimbând viața de ambele părți ale Atlanticului.

Cucerirea a început cu expediții mici, conduse de nobili săraci, numiți conchistadori, care voiau aur, glorie și pământ. În 1519, Hernán Cortés a debarcat în Mexic cu aproximativ 500 de soldați, cai și tunuri. Ajutat de popoare supuse aztecilor, ca tlaxcaltecii, și de o epidemie de variolă, a cucerit Tenochtitlán în 1521, capitala aztecă; împăratul Moctezuma al II-lea murise în 1520. La Cajamarca, în Anzi, Francisco Pizarro l-a capturat în 1532, printr-o ambuscadă, pe Atahualpa, conducătorul incașilor, și l-a executat în 1533. Cuceritorii au înființat orașe noi, între care Ciudad de México, construit pe ruinele Tenochtitlánului, și Lima.

Spaniolii au organizat coloniile în vicerăgate, conduse de un reprezentant al regelui. Coloniștilor li se dădeau grupuri de indigeni prin sistemul encomienda, care îi obliga pe locuitori să muncească și să plătească tribut. La Potosí, în Bolivia de azi, s-a exploatat un munte de argint, descoperit în 1545; mii de indigeni au lucrat în mine. Dominicanul Bartolomé de las Casas a cerut regelui să oprească abuzurile. Alături de cuceritori au sosit misionari (franciscani, dominicani, mai târziu iezuiți), care au ridicat biserici și au căutat să convertească populațiile indigene la creștinism.

Portughezii au luat în stăpânire Brazilia (după 1500), unde au întemeiat plantații de trestie de zahăr. Pentru muncă au adus oameni înrobiți din Africa. Mai târziu, în secolul al XVII-lea, englezii, francezii și olandezii au întemeiat colonii în America de Nord și în Caraibe, de exemplu Jamestown (1607).

Cele mai grave urmări au fost demografice. Indigenii nu aveau imunitate la bolile aduse de europeni: variola, pojarul, gripa. Epidemiile, împreună cu războaiele și munca forțată, au dus la scăderea drastică a populației. Totuși, popoarele indigene nu au dispărut: multe și-au păstrat limbile, credințele și obiceiurile, amestecate cu cele europene.

Exemplu rezolvat — o axă a cuceririi. Cerința: așază în ordine și leagă: 1492, 1521, 1532, 1545.

1. 1492: Columb ajunge în Caraibe.
2. 1521: cade capitala aztecă Tenochtitlán, în Mexic.
3. 1532: Pizarro îl capturează pe Atahualpa, în Anzi; 1545: se descoperă argintul de la Potosí.
4. Calcul: $1532-1492=40$ de ani între primul drum al lui Columb și căderea imperiului incaș; $1545-1492=53$ de ani până la Potosí.
5. Concluzie: în patru decenii Spania a cucerit două imperii, iar la puțin peste cinci decenii de la 1492 exploata deja argintul din Anzi.

În Mexic, cucerirea spaniolă a folosit forța militară, alianțe locale și slăbirea comunităților prin boli noi. În Anzi, Pizarro a profitat de războiul civil incaș; controlul colonial s-a extins în timp, nu printr-o singură confruntare. Expresia „Lumea Nouă” arată perspectiva europeană și nu trebuie să ascundă istoria anterioară a popoarelor americane. Sursele arată forme de rezistență și negociere, precum și continuitatea unor culturi indigene. Porumbul a ajuns din Americi în Europa, iar caii au fost aduși în Americi de europeni. Munca forțată și traficul transatlantic cu oameni înrobiți au fost componente ale economiei coloniale.

Cucerirea nu poate fi explicată doar prin superioritatea armelor. Cortés a profitat de rivalitățile dintre aztecii și popoarele subjugate; în Anzi, Pizarro a sosit după un război civil între frații Huáscar și Atahualpa, care slăbise imperiul incaș. Variola, apărută în Mexic în 1520, a ucis mulți dintre apărători. Cucerirea a durat ani și a fost urmată de decenii de rezistență; ultimul stat incaș din Vilcabamba a căzut abia în 1572.

Organizarea colonială a avut caracter economic. Ordonanțele numite „Legile Noi” din 1542 au încercat să limiteze encomienda, dar au întâmpinat opoziția coloniștilor. Controversa de la Valladolid (1550–1551) a opus pe Las Casas, care apăra drepturile indigenilor, lui Sepúlveda, care justifica războiul împotriva lor. Nici argumentele celor doi, nici Legile Noi nu au pus capăt exploatării. Pentru munca în plantații și mine, traficanții au adus în America milioane de oameni înrobiți din Africa, în cursul a patru secole.

Misionarism și cunoaștere. Primii doisprezece franciscani au ajuns în Mexic în 1524, la câțiva ani după căderea Tenochtitlánului. Misionarii au botezat comunități întregi, au înființat școli și misiuni și au ridicat biserici adesea pe locul vechilor temple. În 1536 a fost întemeiat Colegiul Santa Cruz din Tlatelolco, unde tineri nobili aztec învățau latina alături de spaniolă și nahuatl. Franciscanul Bernardino de Sahagún, sosit în 1529, a întrebat bătrâni nahua despre religia, istoria și obiceiurile lor și a lucrat cu foști elevi ai colegiului; rezultatul, Codexul florentin, are douăsprezece cărți, scrise în nahuatl și spaniolă și ilustrate de artiști indigeni. Convertirea a fost însă și un instrument al stăpânirii coloniale: practicile religioase vechi au fost interzise, iar multe cărți și imagini indigene au fost distruse. De aceea misionarii sunt în același timp o sursă prețioasă de cunoaștere și un agent al cuceririi.

Cronicile spaniole (Bernal Díaz del Castillo, care a participat la expediția lui Cortés) sunt izvoare valoroase, dar scrise de cuceritori. Din partea indigenilor avem codexuri aztece și lucrarea lui Felipe Guaman Poma de Ayala, un autor indigen din Anzi, care a scris la începutul secolului al XVII-lea o scrisoare-cronică adresată regelui Spaniei.

Exemplu rezolvat — două surse despre cucerirea Mexicului. Comparăm un tablou spaniol despre cucerirea Mexicului cu un codex indigen.

1. Identificăm autorul, data și publicul fiecărei surse.
2. Notăm ce evenimente sunt arătate și ce voci lipsesc.
3. Nu luăm o imagine târzie drept relatare neutră a tuturor participanților.

Exemplu rezolvat — o cronică a cuceritorilor. Bernal Díaz scrie, la zeci de ani după cucerire, că armata spaniolă a învins „prin voința lui Dumnezeu”.

1. Identificăm autorul: un soldat de rând, martor, care scrie la bătrânețe.
2. Observăm perspectiva: cuceritor, creștin, care își justifică acțiunile.
3. Despărțim faptele (asediul Tenochtitlánului, aliații indigeni) de interpretare („voința lui Dumnezeu”).
4. Concluzie: cronica este valoroasă pentru fapte și detalii, dar interpretarea trebuie comparată cu surse indigene.

Greșeli frecvente

• Greșit: Colonizarea a început pe teritorii goale.
  Corect: Americile aveau populații și state înainte de 1492.
• Greșit: Cortés și Pizarro au cucerit același imperiu.
  Corect: Cortés este legat de azteci, Pizarro de incași.
• Greșit: Populațiile indigene au dispărut toate după cucerire.
  Corect: Multe comunități au supraviețuit, au rezistat și s-au adaptat.

Înainte și după