Democrație și totalitarism

Într-o democrație, cetățenii aleg reprezentanți în alegeri libere și pot susține partide diferite. Legile se aplică și conducătorilor, iar drepturile persoanelor și ale minorităților sunt protejate. Opoziția poate critica guvernul și poate încerca să câștige următoarele alegeri.

Un regim totalitar urmărește controlul politic și social printr-un partid dominant sau unic, propagandă, cenzură și represiune. În Europa secolului XX, nazismul și comunismul au fost regimuri totalitare, dar au avut ideologii și politici diferite. Nazismul a pus rasismul și antisemitismul în centrul politicii sale și a organizat persecutarea și exterminarea evreilor. Regimurile comuniste au proclamat egalitatea socială, dar au desființat competiția politică și au reprimat opoziția. Asemănările dintre metodele de control nu fac identice ideologiile sau victimele lor.

Cum recunoaștem fiecare tip de regim? Într-o democrație există mai multe partide, presa este liberă, justiția este independentă, iar puterea este împărțită între instituții (parlament, guvern, instanțe). Cetățenii votează liber și secret, iar cine pierde alegerile pleacă de la putere. Exemple de democrații din perioada interbelică sunt Franța, Marea Britanie și Cehoslovacia.

Într-un regim totalitar, statul vrea să controleze toată viața oamenilor. Trăsăturile lui sunt:

• partid unic, condus de un lider cu putere nelimitată, adesea înconjurat de un cult al personalității;
• o ideologie oficială pe care toți trebuie s-o accepte;
• propagandă și cenzură care controlează ce citesc și ce aud oamenii;
• poliție politică și teroare împotriva celor care gândesc diferit;
• organizații de masă, de exemplu pentru tineret, prin care statul îi controlează pe toți;
• economie dirijată de stat.

În Europa secolului al XX-lea au existat două tipuri mari de totalitarism. Cel de extremă dreaptă a fost fascismul în Italia (din 1922) și nazismul în Germania (din 1933). Cel de extremă stângă a fost comunismul din Uniunea Sovietică (din 1917) și, după 1945, din statele aflate sub influența ei. Ideologiile erau diferite: naziștii proclamau superioritatea rasei și urau evreii; comuniștii vorbeau despre lupta de clasă. Metodele de control semănau: partid unic, poliție politică, propagandă.

În România, după Constituția democratică din 1923, în 1938 regele Carol al II-lea a instaurat o dictatură regală, a desființat partidele și a dat o nouă constituție. După 1945, comuniștii au preluat puterea, iar în 1948 a fost adoptată o constituție a Republicii Populare Române. Monopolul partidului comunist exista deja în practică, după eliminarea partidelor rivale; rolul lui de forță conducătoare a fost înscris în constituție abia în 1952.

Exemplu rezolvat — democrație sau totalitarism? Cerința: trei afirmații: (A) „Oamenii pot vota între cinci partide.” (B) „Singurul ziar permis aparține partidului.” (C) „Poliția secretă urmărește pe cei care critică conducerea.” Ce regim descriu?

1. A este caracteristică democrației: alegere între partide.
2. B este caracteristică totalitarismului: controlul presei de către partid.
3. C este caracteristică totalitarismului: poliția politică.
4. Concluzie: afirmațiile descriu regimuri diferite; B și C nu pot exista într-o democrație, pentru că presa liberă și protecția opozanților sunt condiții ale ei.

Democrația reprezentativă se sprijină pe alegeri libere, pluralism, răspunderea guvernului, statul de drept și separarea puterilor. Aceste principii nu înseamnă că fiecare stat democratic a realizat în aceeași măsură egalitatea politică; se cercetează atât instituțiile, cât și participarea reală a cetățenilor.

În Germania, Hitler a fost numit cancelar în ianuarie 1933. În lunile următoare, naziștii au înlăturat opoziția, au restrâns libertățile și au făcut din partidul lor singurul partid legal. Propaganda și cenzura au sprijinit această transformare. În România, instalarea regimului comunist după război a dus la eliminarea partidelor rivale și la folosirea Securității împotriva opozanților. Aceste exemple arată că prezența unor instituții ori alegeri într-o anumită zi nu este suficientă pentru a numi democratic întregul regim: contează libertatea competiției, drepturile și funcționarea instituțiilor.

Exemplu rezolvat — analizarea schimbării unui regim: o sursă arată că un partid rival este scos în afara legii, presa critică este cenzurată, iar poliția politică urmărește opozanții. (1) Identificăm trei practici: eliminarea opoziției, controlul informației și represiunea. (2) Le comparăm cu condițiile unei democrații, în care opoziția, presa și drepturile sunt protejate. (3) Concluzia este că sursa descrie trecerea spre un regim nedemocratic. Nu identificăm însă țara sau ideologia numai din aceste trei practici; pentru aceasta sunt necesare data, actorii și alte indicii din sursă.

Studiu de caz — un model democratic: Statele Unite ale Americii. Constituția SUA, adoptată în 1787, împarte puterea în trei ramuri: puterea legislativă (Congresul), puterea executivă (președintele) și puterea judecătorească (Curtea Supremă). Fiecare ramură poate limita celelalte; de exemplu, președintele poate refuza o lege votată, iar Congresul poate refuza fondurile cerute de președinte. Primele zece amendamente (Declarația drepturilor, 1791) garantează libertatea cuvântului, a presei și a religiei. Președintele este ales pentru patru ani, iar alegerile se țin la date fixe, chiar și în vreme de război. Pe un astfel de caz verificăm criteriile democrației: alegeri periodice, separarea puterilor, presă liberă și drepturi garantate de lege.

Termenul „totalitar” a fost folosit întâi de adversarii și de adepții fascismului italian; Mussolini vorbea despre „totul în stat, nimic în afara statului”. Filosofa Hannah Arendt, în „Originile totalitarismului” (1951), a arătat că teroarea, ideologia și mobilizarea maselor deosebesc aceste regimuri de dictaturile obișnuite. Alți cercetători, ca Carl Friedrich și Zbigniew Brzezinski, au enumerat șase trăsături: ideologie oficială, partid unic, poliție secretă, monopolul asupra mijloacelor de comunicare, monopolul asupra armelor și economie dirijată.

Istoricii discută limitele comparației. Regimurile au fost diferite prin origini, obiective și amploarea violenței: nazismul a planificat exterminarea unui popor pe criterii rasiale (Holocaustul), iar regimul stalinist a ucis și deportat milioane de oameni din motive politice și sociale. Compararea metodelor nu înseamnă echivalarea lor. De asemenea, nu toate dictaturile au fost totalitare: regimurile autoritare din Spania lui Franco sau Portugalia lui Salazar limitau libertățile, dar nu mobilizau toată societatea în jurul unei ideologii unice.

Exemplu rezolvat — criteriile pe un caz. Se dă un regim ipotetic: un singur partid legal, un lider venerat în școli, o poliție care arestează opozanții, ziare controlate, tineretul adunat în organizații obligatorii.

1. Notăm trăsăturile prezente: partid unic, cult al liderului, poliție politică, presă controlată, organizații de masă.
2. Comparăm cu lista Friedrich–Brzezinski: sunt prezente trei dintre cele șase criterii (partid unic, poliție secretă, monopol asupra mijloacelor de comunicare). Cultul liderului și organizațiile de masă nu sunt pe lista lor, dar apar în lista din „Pe scurt”.
3. Căutăm ce lipsește: nu știm nimic despre ideologia oficială, despre monopolul asupra armelor sau despre economia dirijată.
4. Concluzie: regimul are trăsături clare de totalitarism; pentru a-l încadra sigur și pentru a-l numi fascist sau comunist ar trebui să cunoaștem ideologia și politica economică.

Într-un răspuns despre secolul XX, numește separat ideologia și practica politică. Ideologia exprimă principiile declarate; practica arată cum au acționat conducătorii și instituțiile. Pentru România interbelică, deosebește regimul parlamentar de dictatura regală instaurată în 1938. Pentru România postbelică, leagă partidul unic, represiunea și cenzura de instalarea și menținerea regimului comunist.

Exemplu: dacă o sursă din România postbelică descrie interzicerea unui partid de opoziție, faptul istoric este eliminarea competiției politice. Poți explica trecerea spre monopolul partidului comunist. Nu deduci din această singură informație toate mecanismele economice ale regimului; pentru ele ai nevoie de alte dovezi. Dacă o altă sursă se referă la Germania anului 1933 și la persecutarea evreilor, numești nazismul și politica sa rasistă, nu comunismul.

Model de subiect în format Bacalaureat. Sursa A (text elaborat pentru exercițiu, pe baza programei): „După 1945, partidul comunist a preluat controlul asupra guvernului în România. Partidele de opoziție au fost interzise, presa a fost cenzurată, iar Securitatea a urmărit și arestat adversarii regimului.”

1. Menționează două practici ale regimului comunist din România, din sursa A. (6 puncte)
2. Precizează o deosebire între un regim democratic și unul totalitar. (6 puncte)
3. Scrie o relație cauză-efect între interzicerea partidelor de opoziție și monopolul puterii. (6 puncte)
4. Prezintă o trăsătură comună și una deosebitoare între nazism și comunism. (6 puncte)
5. Alege un punct de vedere privind afirmația „Un regim este democratic dacă organizează alegeri” și argumentează-l. (6 puncte)

Barem succint: (1) interzicerea opoziției, cenzura, urmărirea și arestarea opozanților (oricare două); (2) pluralism și alegeri libere versus partid unic; (3) cauza: interzicerea opoziției; efectul: partidul comunist rămâne singura forță politică; (4) comun: partid unic, propagandă, poliție politică; deosebit: ideologia, de exemplu rasismul nazist versus lupta de clasă comunistă; (5) afirmația este discutabilă: alegerile contează numai dacă permit competiție reală și sunt însoțite de drepturi. La subiectul al treilea, folosește conceptele precise (partid unic, cenzură, represiune) și exemple datate.

Greșeli frecvente

• Greșit: Un regim este democratic dacă organizează alegeri, indiferent de felul în care funcționează ele.
  Corect: Alegerile trebuie să permită competiție reală și să fie însoțite de drepturi și de funcționarea instituțiilor.
• Greșit: Nazismul și comunismul sunt aceeași ideologie fiindcă au folosit represiunea.
  Corect: Au existat metode de control asemănătoare, dar ideologiile, obiectivele declarate și politicile lor diferă.
• Greșit: Propaganda este o informație neutră oferită de stat.
  Corect: Propaganda urmărește influențarea opiniilor în sprijinul unui scop politic.

Înainte și după