Apariția scrierii

Scrierea a apărut când oamenii au avut nevoie să păstreze informații: câte oi are un templu, câtă recoltă s-a adunat, ce lege a dat regele. Prin scriere, un mesaj poate fi citit de cineva aflat departe sau peste mulți ani. Începutul scrierii marchează sfârșitul Preistoriei.

Primele scrieri au folosit pictograme, adică desene simple: un cap de bou însemna „bou”, un val de apă însemna „apă”. Treptat, desenele s-au simplificat și au început să noteze și cuvinte sau silabe.

• În Mesopotamia, sumerienii au inventat în jurul anului 3300 î.Hr. scrierea cuneiformă. Scribul apăsa un băț de trestie cu vârful tăiat pe o tăbliță de lut moale, iar urmele în formă de pană („cuneus” înseamnă „pană”) formau semnele.
• În Egipt, în jurul anului 3200 î.Hr., a apărut scrierea hieroglifică. Hieroglifele se săpau pe piatră și se pictau pe pereții templelor și ai mormintelor, iar pentru scrisul de zi cu zi egiptenii foloseau papirusul.
• În China, cele mai vechi inscripții sigure sunt cele de pe oasele oraculare din timpul dinastiei Shang (în jurul anului 1200 î.Hr.).

Aceste sisteme aveau sute de semne și cereau ani de învățătură; de aceea scribii erau prețuiți. Un mare pas a fost alfabetul: un sistem cu puține semne, fiecare notând un sunet. Fenicienii, negustori de pe țărmul Mării Mediterane, aveau un alfabet de 22 de semne, care notau consoanele. Grecii au preluat alfabetul fenician în jurul secolului al VIII-lea î.Hr. și au adăugat semne pentru vocale. Din alfabetul grecesc au apărut alfabetul latin, folosit și pentru limba română, și alfabetul chirilic.

Oamenii au scris pe materiale diferite: tăblițe de lut, piatră, papirus, pergament (piele de animal prelucrată), lemn acoperit cu ceară. Scrierile ne dau informații despre legi, comerț, religie și războaie. Primele texte literare, cum este Epopeea lui Ghilgameș, au fost păstrate datorită scrierii.

Exemplu rezolvat — cum a fost citită scrierea egipteană. Cerința: de ce hieroglifele au putut fi citite abia în secolul al XIX-lea?

1. Timp de aproape 1400 de ani nimeni nu a mai știut să le citească.
2. În 1799 soldații lui Napoleon au găsit în Egipt Piatra de la Rosetta, pe care același text era scris în trei feluri, între care și în greacă.
3. Cercetătorii au comparat textul grecesc cu cel hieroglific, iar în 1822 francezul Jean-François Champollion a descifrat sistemul.
4. Concluzie: un text bilingv a oferit „cheia” unei scrieri uitate.

Suportul și sistemul de semne nu sunt același lucru: tăblița este suport material, iar cuneiforma este sistem de scriere. Identificarea unui semn cere contextul limbii și compararea mai multor texte. Listele de produse, inscripțiile regale, legile și textele literare au scopuri diferite; istoricul întreabă cine le-a produs și pentru cine. Păstrarea scrierii a extins tipurile de izvoare disponibile, însă societățile cu scriere au continuat să lase și izvoare materiale.

Specialiștii deosebesc mai multe tipuri de sisteme. Logograma notează un cuvânt întreg, silabarul notează silabe, iar alfabetul notează sunete: consonantic (fenician, ebraic, arab) sau complet, cu vocale (grecesc, latin). Cuneiforma și hieroglifele combină semne-cuvânt cu semne fonetice (silabe în cuneiformă, consoane în hieroglife). Cea mai veche formă alfabetică provine din inscripțiile din Sinai și Canaan, din jurul anilor 1900–1500 î.Hr., iar alfabetul fenician s-a răspândit prin comerț maritim.

Scrierea a schimbat modul în care funcționau statele. Administrația păstra evidența impozitelor și a proprietăților, legile puteau fi făcute publice, iar corespondența dintre regi se făcea în scris. Doar o mică parte din populație știa să citească și să scrie, de aceea scribii formau un grup privilegiat, respectat de conducători și de oamenii simpli. Biblioteca regelui asirian Assurbanipal de la Ninive, din secolul al VII-lea î.Hr., a adunat peste 30 000 de tăblițe și fragmente, ale unor circa 10 000 de texte literare, științifice și religioase.

Descifrarea cuneiformei a pornit de la inscripția de la Behistun, săpată din ordinul regelui persan Darius I pe o stâncă, în aceeași scriere pentru trei limbi: persana veche, elamita și akkadiana. Henry Rawlinson a copiat-o în deceniile 1830–1840 și, cu ajutorul numelor proprii cunoscute, a identificat semnele.

Exemplu rezolvat — o tăbliță și un relief. Avem o tăbliță de lut cu o listă de produse și un relief cu personaje.

1. Tăblița este izvor scris, deoarece are semne ce redau informație.
2. Relieful este izvor vizual și material.
3. Ambele pot aparține aceleiași societăți, dar au funcții diferite.
4. Nu confundăm forma tăbliței cu limba textului; aceasta trebuie identificată prin citirea semnelor.

Exemplu rezolvat — de la pictogramă la alfabet. Comparăm semnul pentru „bou” din mai multe sisteme.

1. În pictograma timpurie, semnul înfățișează capul unui bou.
2. În cuneiformă, desenul este redus la trăsături în formă de pană.
3. În alfabetul fenician, semnul aleph (cap de bou) notează acum doar o consoană; grecii îl numesc alfa și îi dau valoarea unei vocale.
4. Concluzie: un semn se poate muta de la „ce înseamnă” la „ce sunet notează”; litera A vine, prin această cale, dintr-un desen de bou.

Greșeli frecvente

• Greșit: Cuneiforma este materialul din care se fac tăblițe.
  Corect: Este un sistem de scriere; lutul este un suport.
• Greșit: Toate popoarele antice au folosit același alfabet.
  Corect: Au existat sisteme și alfabete diferite.
• Greșit: Un text de lege arată exact cum se comporta fiecare locuitor.
  Corect: Arată reguli, care se confruntă cu alte izvoare.

Înainte și după