Războiul Rece

După Al Doilea Război Mondial, Statele Unite și Uniunea Sovietică au devenit centrele a două blocuri rivale. Confruntarea lor politică, economică, ideologică și militară, fără un război direct între cele două superputeri, este numită Războiul Rece. În 1949 a fost semnat tratatul care a creat NATO; în 1955 Uniunea Sovietică și statele aliate au format Organizația Tratatului de la Varșovia. Blocurile s-au înarmat și s-au confruntat în crize și conflicte regionale.

România comunistă a fost membră fondatoare a Tratatului de la Varșovia în 1955. Trupele sovietice staționate în țară s-au retras în 1958. În 1968, conducerea României a refuzat să participe la invadarea Cehoslovaciei de către alte armate ale Pactului, dar România a rămas membră a acestuia. O distanțare în politica externă față de Moscova nu a însemnat transformarea regimului din România într-o democrație.

Cum a început confruntarea? În 1946, fostul premier britanic Winston Churchill a spus, într-un discurs ținut la Fulton, în SUA, că o „cortină de fier” a căzut peste Europa, de la Baltica până la Adriatica. În Europa de Est, comuniștii, sprijiniți de URSS, au preluat puterea în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, România, Bulgaria. În 1947, președintele american Truman a anunțat sprijinul SUA pentru popoarele care rezistă presiunii comuniste (doctrina Truman). În 1948–1949, sovieticii au blocat Berlinul de Vest, iar aliații au reacționat cu podul aerian.

Cele două blocuri au intrat în rivalitate militară și tehnologică. URSS a avut prima bombă atomică în 1949, iar apoi cele două superputeri au acumulat mii de arme nucleare: cursa înarmărilor. Teama de un război nuclear a făcut ca niciuna să nu atace direct pe cealaltă. Conflictele s-au purtat prin state aliate: războiul din Coreea (1950–1953) și războiul din Vietnam. A existat și o „cursă spațială”: sovieticii au lansat primul satelit, Sputnik, în 1957, și primul om în spațiu, Iuri Gagarin, în 1961, iar americanii au ajuns pe Lună în 1969 (misiunea Apollo 11).

Tensiunea a atins punctul maxim în Criza rachetelor din Cuba (octombrie 1962), când URSS a instalat rachete nucleare în Cuba, iar SUA au instituit o blocadă navală. După 13 zile de negocieri, rachetele au fost retrase. Berlinul a fost împărțit, în august 1961, de un zid ridicat de RDG.

În anii 1970 au avut loc negocieri pentru limitarea armamentelor (détente) și, în 1975, la Helsinki, statele europene, SUA și Canada au semnat un act final despre securitate și drepturile omului. Războiul Rece s-a încheiat odată cu reformele lui Gorbaciov, căderea comunismului în 1989 și destrămarea URSS, în decembrie 1991.

Exemplu rezolvat — durata Războiului Rece. Cerința: calculează cât a durat, dacă îl datăm între discursul de la Fulton (1946) și desființarea URSS (1991).

1. Scădem: 1991 − 1946 = 45 de ani.
2. Împărțim în perioade: 1946–1962 (tensiune maximă, până la criza rachetelor), 1962–1979 (destindere parțială), 1979–1985 (tensiuni noi), 1985–1991 (încheiere).
3. Observăm că nu a existat un război direct între SUA și URSS.
4. Concluzie: nu există o dată unică de început sau de sfârșit; istoricii folosesc repere diferite, de aceea specificăm criteriul.

NATO a fost întemeiat prin tratatul semnat la Washington la 4 aprilie 1949, cu apărarea colectivă drept principiu central. Pactul de la Varșovia a fost încheiat în 1955 sub conducerea Uniunii Sovietice. România era parte a blocului estic, unde partidul comunist deținea puterea. Această apartenență explică orientarea sa strategică, dar nu înseamnă că fiecare decizie de politică externă a fost identică în toate statele membre sau în fiecare an.

Retragerea trupelor sovietice din România în 1958 a fost rezultatul negocierilor conducerii române cu cea sovietică, conform cronologiei MApN. Ea a redus prezența militară sovietică directă, dar nu a desființat Pactul de la Varșovia și nici conducerea comunistă. În 1968, când armate ale Pactului au invadat Cehoslovacia pentru a opri reformele de la Praga, România nu a participat. Conducerea de la București a condamnat intervenția. Totuși, în interior, partidul comunist a păstrat monopolul puterii, iar documentele IICCMER arată controlul ideologic și represiunea din anii următori. Așadar, „autonomie relativă în politica externă” și „libertate politică internă” sunt două afirmații care trebuie evaluate separat.

Pactul de la Varșovia și-a desființat structurile militare și apoi organizația în 1991, după căderea regimurilor comuniste din Europa de Est. Acest fapt aparține încheierii ordinii bipolare, nu anului 1968. România a intrat în NATO mult mai târziu; pentru lecția de față, important este că în timpul Războiului Rece nu era membră NATO.

Exemplu rezolvat — verificarea unei concluzii: o cronologie notează „1955 — România intră în Pactul de la Varșovia; 1958 — trupele sovietice pleacă din România; 1968 — România nu participă la invadarea Cehoslovaciei”. (1) Identificăm trei fapte diferite: apartenență la alianță, prezență militară străină, decizie într-o criză. (2) Nu anulăm primul fapt prin al doilea sau al treilea: România a rămas în Pact. (3) Nu deducem democratizarea internă din decizia externă. Concluzia susținută este o politică externă mai autonomă în anumite momente, în interiorul unui regim comunist.

Istoricii deosebesc mai multe dimensiuni ale Războiului Rece: ideologică (capitalism și democrație liberală față de comunism), economică (economie de piață față de economie planificată), militară (NATO față de Pactul de la Varșovia) și geopolitică (zone de influență). Superputerile au sprijinit regimuri aliate, indiferent de caracterul lor. Mișcarea nealiniată, formată după conferința de la Bandung (1955), a încercat să rămână în afara blocurilor.

În Europa de Est, intervențiile sovietice au înăbușit reformele: Ungaria (1956) și Cehoslovacia (1968). În România, Gheorghiu-Dej și apoi Ceaușescu au dezvoltat o politică externă mai autonomă, dar fără liberalizare internă. Descătușarea a venit în deceniul al nouălea, când economia sovietică a stagnat, iar Gorbaciov a lansat glasnost (transparență) și perestroika (restructurare) și a renunțat să mai folosească forța pentru a menține regimurile din Est.

Exemplu rezolvat — criza rachetelor din Cuba. Un istoric scrie că criza s-a încheiat cu un compromis. Care sunt faptele?

1. 16–28 octombrie 1962: SUA descoperă rachete sovietice în Cuba și instituie blocada.
2. URSS acceptă să retragă rachetele.
3. SUA promit să nu invadeze Cuba și, în secret, să retragă rachete din Turcia.
4. Concluzie: ambele părți au făcut concesii; pentru public a fost prezentată doar o parte, de aceea istoricii folosesc arhivele deschise ulterior.

Pentru tema „România în perioada Războiului Rece”, răspunsul trebuie să lege contextul bipolar de decizii românești precise. Folosește reperele: apartenența la Pactul de la Varșovia din 1955, retragerea trupelor sovietice din 1958, poziția din 1968 față de invadarea Cehoslovaciei. În fiecare caz, numește ce s-a schimbat și ce a rămas: prezența armatei sovietice s-a încheiat, dar alianța și regimul comunist au continuat.

Exemplu de răspuns: „România a făcut parte din blocul estic și a fost membră a Tratatului de la Varșovia din 1955. Retragerea trupelor sovietice în 1958 a redus controlul militar direct. În 1968, România nu a participat la invadarea Cehoslovaciei, însă a rămas membră a Pactului și a păstrat regimul comunist.” Răspunsul distinge politica externă de organizarea politică internă și evită concluzia falsă că România a trecut atunci în NATO.

Model de subiect în format Bacalaureat. Sursa A (text elaborat pentru exercițiu, pe baza programei): „În 1968, la invadarea Cehoslovaciei de către armate ale Tratatului de la Varșovia, conducerea României a refuzat participarea și a condamnat intervenția. România a rămas însă membră a Pactului.”

1. Menționează două alianțe militare din timpul Războiului Rece. (6 puncte)
2. Precizează atitudinea României față de invadarea Cehoslovaciei, din sursa A. (6 puncte)
3. Scrie o relație cauză-efect între refuzul participării din 1968 și popularitatea conducerii române. (6 puncte)
4. Prezintă un fapt care arată că România a rămas în blocul estic. (6 puncte)
5. Formulează un punct de vedere despre afirmația „În 1968 România a ieșit din Tratatul de la Varșovia” și susține-l cu un argument. (6 puncte)

Barem succint: (1) NATO și Tratatul de la Varșovia; (2) a refuzat să participe și a condamnat intervenția; (3) cauza: refuzul participării; efectul: creșterea prestigiului intern și extern al conducerii lui Ceaușescu; (4) apartenența la Pact, regimul comunist cu partid unic; (5) afirmația este falsă, pentru că România a rămas membră a Pactului până în 1991. La subiectul al treilea, începe cu contextul bipolar și enumeră decizii datate.

Greșeli frecvente

• Greșit: România a intrat în NATO în 1955.
  Corect: În 1955 a intrat în Tratatul de la Varșovia; NATO era alianța occidentală.
• Greșit: Plecarea trupelor sovietice în 1958 a încheiat comunismul în România.
  Corect: Regimul comunist și apartenența la Pact au continuat.
• Greșit: Neparticiparea la invazia din 1968 a însemnat ieșirea României din Pactul de la Varșovia.
  Corect: România a rămas membră, dar nu a luat parte la intervenția din Cehoslovacia.
• Greșit: O poziție externă diferită față de Moscova dovedește existența pluralismului politic intern.
  Corect: Regimul de partid unic a continuat.

Înainte și după