ONU și drepturile omului

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a fost creată în 1945, după Al Doilea Război Mondial, pentru a sprijini pacea și cooperarea dintre state. Reprezentanții statelor au redactat Carta ONU la San Francisco; ea a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945. Adunarea Generală reunește statele membre, iar Consiliul de Securitate are responsabilitatea principală pentru pace și securitate. La 10 decembrie 1948, Adunarea Generală a adoptat la Paris Declarația Universală a Drepturilor Omului. Ea afirmă că oamenii au drepturi egale prin demnitatea lor, indiferent de origine; printre acestea sunt libertatea de exprimare și dreptul la educație.

De ce a fost nevoie de ONU? Societatea Națiunilor, creată după Primul Război Mondial, nu a putut opri agresiunile din anii 1930. În 1941, președintele american Roosevelt și premierul britanic Churchill au semnat Carta Atlanticului, iar în ianuarie 1942, 26 de state au semnat „Declarația Națiunilor Unite”, de unde provine numele. La San Francisco s-a întrunit, în aprilie-iunie 1945, conferința cu 50 de state care a adoptat Carta; Polonia a semnat ulterior și a devenit al 51-lea membru fondator. Sediul principal este la New York.

Cele șase organe principale ale ONU sunt: Adunarea Generală (toate statele, fiecare cu un vot), Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Curtea Internațională de Justiție (la Haga), Secretariatul, condus de secretarul general, și Consiliul de Tutelă. În Consiliul de Securitate sunt 15 membri: cinci permanenți (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franța), care au drept de veto, și zece aleși pentru doi ani. Dacă un membru permanent votează „împotrivă”, hotărârea nu trece. ONU a creat agenții specializate: UNESCO (educație și cultură), UNICEF (copii), OMS (sănătate), FAO (alimentație). Când statele membre cer, ONU trimite forțe de menținere a păcii, soldați cu căști albastre.

Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată la Paris la 10 decembrie 1948, are 30 de articole. La redactarea ei a contribuit comisia condusă de Eleanor Roosevelt, văduva fostului președinte american. Ea prevede, de exemplu, dreptul la viață, libertate și siguranță (art. 3), interzicerea sclaviei și a torturii, dreptul la un proces echitabil, libertatea de gândire, de exprimare și de religie, dreptul la muncă, dreptul la educație (art. 26). Ziua de 10 decembrie este Ziua Drepturilor Omului. Declarația nu este un tratat obligatoriu, dar a stat la baza altor convenții.

Astăzi ONU are 193 de state membre. România este membră din 1955.

Exemplu rezolvat — cine face ce în ONU? Cerința: potrivește organul cu sarcina: (a) decide asupra amenințărilor la pace, (b) reunește toate statele, (c) judecă diferende între state.

1. (a) Consiliul de Securitate, cu cinci membri permanenți și drept de veto.
2. (b) Adunarea Generală, unde fiecare stat are un vot.
3. (c) Curtea Internațională de Justiție, de la Haga.
4. Concluzie: ONU are organe cu funcții diferite; nu are guvern mondial și nu înlocuiește statele.

Carta ONU a fost semnată la San Francisco la 26 iunie 1945. Ea cere statelor membre să rezolve disputele prin mijloace pașnice și să nu recurgă la amenințarea cu forța sau la folosirea ei împotriva altui stat (art. 2). Printre scopurile ei se numără și respectul pentru drepturile omului, dar Carta nu enumeră aceste drepturi; lista a venit abia în 1948, în Declarația Universală.

Pe probleme de fond, Consiliul de Securitate hotărăște cu cel puțin nouă voturi din cincisprezece, fără veto din partea vreunui membru permanent, iar hotărârile lui sunt obligatorii pentru membri. Adunarea Generală adoptă mai ales recomandări. Secretarul general este numit de Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate. ONU nu înlocuiește guvernele statelor: prin diplomație și instituții comune, poate ajuta la prevenirea sau limitarea conflictelor.

Declarația Universală cuprinde drepturi civile, politice, economice și sociale. De exemplu, articolul despre educație privește accesul la învățare, iar libertatea de exprimare privește posibilitatea de a căuta și comunica informații. „Universal” înseamnă că drepturile sunt recunoscute fiecărei persoane, nu doar cetățenilor unei anumite țări.

Exemplu rezolvat: pe o axă a timpului punem 1945 — Carta și fondarea ONU; 1948 — Declarația Universală. Dacă un enunț spune că Declarația din 1948 a creat ONU, verificăm ordinea: organizația exista deja de trei ani, deci enunțul este greșit.

Dreptul de veto reflectă realitatea de după război: marile puteri învingătoare nu au acceptat o organizație care să poată lua decizii împotriva lor. În Războiul Rece, veto-urile reciproce ale SUA și ale URSS au blocat adesea Consiliul. Ca urmare, ONU a fost cel mai eficient în activități de mediere, în ajutor umanitar și în misiuni de pace, mai puțin în cele de impunere a păcii.

Pe baza Declarației din 1948, ONU a adoptat tratate obligatorii: Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid (1948), cele două Pacte internaționale din 1966, unul pentru drepturi civile și politice, altul pentru drepturi economice, sociale și culturale, și Convenția cu privire la drepturile copilului (1989). Totuși, aplicarea depinde de state; lipsa unei puteri de constrângere a făcut ca multe încălcări să rămână nesancționate. Totodată, Declarația a fost criticată pentru că reflectă în principal tradiția occidentală, dar ea a fost adoptată cu 48 de voturi pentru și 8 abțineri, între care URSS și Africa de Sud.

Exemplu rezolvat — citirea articolului 26. Textul spune că orice persoană are dreptul la educație, care trebuie să fie gratuită cel puțin în învățământul elementar.

1. Identificăm dreptul: educația.
2. Notăm condiția: gratuită în învățământul elementar, adică primar.
3. Comparăm cu realitatea: în multe țări, copii nu merg la școală din motive economice sau de gen.
4. Concluzie: Declarația formulează o normă; respectarea ei este evaluată prin rapoarte și statistici despre școlarizare.

Greșeli frecvente

• Greșit: ONU și UE sunt aceeași organizație.
  Corect: ONU este o organizație mondială creată în 1945; UE s-a format prin tratate europene ulterioare.
• Greșit: Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată în 1945.
  Corect: a fost adoptată la 10 decembrie 1948.
• Greșit: drepturile din Declarație aparțin numai adulților sau numai cetățenilor statelor membre.
  Corect: textul recunoaște drepturile fiecărui om.

Înainte și după