Relieful fluvial

Relieful fluvial este creat de apa curgătoare. Un râu poate să sape în albie, să transporte pietriș și nisip și să le depună acolo unde curgerea încetinește. În munți, panta mare favorizează văile înguste și repezi; în câmpii, panta mică favorizează văi largi și meandre, curbe ale râului. Lunca este suprafața joasă de lângă albie, care poate fi inundată; terasele sunt trepte mai înalte rămase din foste niveluri ale văii.

La un meandru, apa erodează mai intens malul exterior și depune aluviuni pe cel interior. Dacă râul taie gâtul unei curbe, vechiul meandru se poate transforma într-un lac în formă de potcoavă. La vărsare, acumularea sedimentelor poate forma o deltă dacă sunt îndeplinite condițiile potrivite. Dunărea este un fluviu cu deltă la Marea Neagră; brațele și grindurile ei sunt forme fluviale și fluvio-maritime.

În România, Oltul a săpat defilee în munți, iar pe cursul inferior are luncă și meandre. Folosirea luncii pentru așezări ori agricultură aduce și risc de inundație. Profilul unei văi arată albia, lunca și terasele; pe o hartă, meandrele se văd ca bucle, iar o deltă ca mai multe brațe la vărsare.

Modelarea unei văi depinde de debit, pantă, încărcătura de aluviuni și nivelul de bază spre care curge râul. În cursul superior, eroziunea verticală adâncește valea; în sectoarele cu pantă mică, eroziunea laterală și acumularea pot lărgi lunca. O terasă este un fost nivel de luncă rămas deasupra albiei când râul s-a adâncit. Un con de dejecție se poate forma la ieșirea unui torent din munte pe o suprafață mai netedă. O deltă apare când aportul de sedimente la vărsare depășește îndepărtarea lor de valuri și curenți; o vărsare în mare nu produce automat deltă.

Un râu tinde către un profil de echilibru, o pantă ușor concavă, pe care energia apei este cheltuită pentru transportul aluviunilor, fără adâncire excesivă. Sectorul de munte are energie mare și valea în V, cu praguri și cascade; sectorul de câmpie are energie mică, depune aluviuni și își schimbă albia prin meandre. Sinuozitatea unei albii este raportul dintre lungimea ei și distanța în linie dreaptă între capete; un râu cu sinuozitatea de cel puțin 1,5 este considerat meandrat. Terasele apar când nivelul de bază coboară sau când ridicarea regiunii face râul să se adâncească în propria luncă, iar fostul nivel rămâne ca treaptă. Acumularea aluviunilor la vărsare formează o deltă; cu cât transportul de sedimente este mai mare decât ce îndepărtează valurile, cu atât delta înaintează mai repede în mare.

Exemplu real analizat — Dunărea. Fluviul are 2 857 km, dintre care 1 075 km în România ori la granița ei. În sectorul montan românesc străbate Defileul Dunării; mai jos își dezvoltă lunca și sectoarele de bălți; la Marea Neagră se desparte în brațele Chilia, Sulina și Sfântu Gheorghe. Transportul aluviunilor și depunerea lor au construit grinduri și insule în deltă. Barajele de la Porțile de Fier rețin o parte din sedimente, modificând cantitatea disponibilă în aval; de aceea relieful fluvial se citește pe întregul curs.

Comparație în România — Oltul. Administrația Bazinală de Apă Olt descrie în sectorul superior al Oltului, înainte de confluența cu Homorodul, o vale care se lărgește, cu numeroase meandre și o pantă medie de circa 2‰. În Depresiunea Făgăraș valea este largă, cu panta medie de circa 1‰, iar după confluența cu Cibinul Oltul intră în defileu, unde valea se îngustează și versanții sunt abrupți. În sectorul inferior, după ieșirea din defileu, Oltul străbate dealurile subcarpatice și câmpia, cu terase bine conturate. Compararea sectoarelor arată cum panta și relieful din jur schimbă forma văii, iar treptele de terasă păstrează fostele niveluri ale luncii.

Exemplu rezolvat 1 — sinuozitatea. Un râu are pe hartă un sector de 150 km măsurat de-a lungul albiei, iar distanța în linie dreaptă între capete este de 100 km. Sinuozitatea este $150/100=1,5$: râul este meandrat, iar meandrele îi măresc lungimea cu 50% față de linia dreaptă.

Exemplu rezolvat 2 — diferența de nivel pe un sector al Oltului. În Depresiunea Făgăraș, panta medie a Oltului este de aproximativ 1‰, adică 1 m la fiecare km. Pe un sector de 20 km, râul coboară $1\cdot 20=20$ m. În sectorul superior, cu panta de 2‰, aceeași lungime de 20 km ar corespunde unei coborâri de $2\cdot 20=40$ m, adică dublu. Panta mică a Oltului în Depresiunea Făgăraș se asociază cu valea largă descrisă de ABA Olt.

Greșeli frecvente

• Greșit: Dunărea este un râu ca oricare altul.
  Corect: Dunărea este un fluviu, un curs mare de apă care se varsă direct în mare.
• Greșit: Un meandru este o treaptă înaltă de pe mal.
  Corect: Este o curbură a albiei; treapta este terasa.
• Greșit: Lunca nu poate fi inundată.
  Corect: Este partea joasă a văii expusă revărsărilor.

Înainte și după